Solidaritatea, ce cuvânt minunat!

14 0
Solidaritatea, un principiu foarte valoros al forței umane colective. Solidaritatea, construită în jurul unor mari valori și al unor proiecte majore puse în slujba semenilor și a civilizației umane, în ansamblul ei, nu a unuia sau a altuia, cum se cam întâmplă pe la noi. Polonezii, de exemplu, au ridicat sub acest nume o asociere națională cu care au pus la pământ comunismul lor. Noi, românii, facem apel la solidaritate și ca la un principiu fundamental al unirii sub același stindard și pentru cauze dintre cele mai diverse. Avem obiceiul să spunem că vom fi solidari unii cu alții „la bine și la greu”, deși, de foarte multe ori cuvintele mai zboară și sub forma de „la bine și la rău”. „Vorba păcătosului adevăr grăiește”, spuneau bătrânii noștri cu multă sinceritate cândva.
Zilele acestea am auzit, în mediul în care muncesc, din ce în ce mai des și din ce în ce mai apăsat, cuvântul solidaritate. Am avut ocazia să mă gândesc mai atent la acest principiu, la înțelesul pe care li-l dăm și, mai ales, la obiectivele în jurul cărora facem apel la solidaritatea celorlalți. Atașez în imaginile alăturate notițele pe care mi le-am făcut reflectând la ceea ce poate fi solidaritatea în grupurile în care funcționez ca parlamentar și ca om politic, în primul rând. Solidaritatea nu este însă o etichetă pe care să o poți lipi pe ceilalți fără să verifici mai întâi dacă ideile și acțiunile în jurul cărora se cere mai multă solidaritate coincid cu valorile, cu obiectivele și cu promisiunile făcute celor care te-au ales să îi reprezinți în politică și în instituțiile în care acționezi. În Parlamentul României, în cazul meu. Solidaritatea nu este pentru oricine și nu este un titlu nobiliar, ci un comportament ce se naște firesc din susținerea unor valori și din încrederea între oameni.
Când valorile se schimbă și încrederea se deteriorează, solidaritatea abia de mai pâlpâie în mod natural. Valorile comune și încrederea sunt oxigenul care întrețin flacăra solidarității. O spun pentru toți cei care se grăbesc să lipească eticheta desolidarizării pe cei mai valoroși dintre membri grupului format tocmai pentru a apăra valori. Valori despre care nimeni nu mai vorbește atunci când principiul solidarității începe să fie de tipul „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”, dacă vi-l mai amintiți. Eu sunt dintotdeauna cel care sunt. Îmi plac oamenii și îmi place să îi reprezint cât pot eu de bine, ca deputat ales de vâlceni pentru Parlamentul României. Fac legi și modific reguli legislative în folosul oamenilor și al societății românești, cât mai utile celor care trebuie să beneficieze de drepturile lor și a celor îndrăzneți, care dezvoltă activități economice de succes.
M-am alăturat cu mult timp în urmă grupului social-democrat pentru a contribui la bunăstarea oamenilor și la bucuria lor de a trăi într-un stat cât mai funcțional. Nu-mi pierd niciodată aceste obiective și sunt solidar cu toți cei care susțin prin fapte concrete realizarea lor. Nu pot fi însă alături de nimeni care nu-și construiește acțiunea socială pe valori utile sau dacă nu o face în mod deschis, transparent. Mulțumesc pentru solidaritatea voastră, a cititorilor de aici, a căror susținere a contribuit cu adevărat la fiecare subiect al comunicării publice de până acum.
Solidaritatea, ce cuvânt minunat!
Deputat,
Eugen Neața!

Articole asemănătoare

Turiști la noi acasă 2

Postat de - 20 septembrie, 2025 0
Mi-am început săptămâna pe această pagină povestindu-vă despre Conacul Bălceștilor vizitat de mine și de prietenii mei weekendu-ul trecut. Am…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *