Sărbătorile începutului de mai

27 0
Adevărul istoric este întotdeauna unul singur, în ciuda celor care îl rescriu cu speranța că poate fi modificat. Al doilea Război Mondial s-a încheiat în mod oficial prin capitularea Germaniei în data de 8 mai 1945. Uniunea Europeană, din care facem parte acum, își are originea în declarația ministrului francez de externe, Robert Schuman, făcută în 9 mai 1950. Independența de stat a României a fost proclamată pe 9 mai 1877 de Adunarea deputaților, la București, și a fost consfințită a doua zi prin semnătura principelui Carol I, rege începând cu 10 mai 1881. Din 1869 și până în 1947, timp de 78 de ani, românii au sărbătorit la 10 mai ziua regalității ca zi a întregii națiuni, data aleasă fiind aceea a instalării ca domnitor, în anul 1866, a lui Carol I.
Densitatea motivelor de sărbătoare pe care o trăim în fiecare an în luna mai face ca unele dintre evenimentele istorice să treacă mai puțin remarcate de fiecare dintre români. Nu este însă nevoie de mari manifestări publice pentru a păstra la loc sigur aceste momente din istoria noastră cea adevărată. Este suficient să ne gândim la fiecare dintre acestea ca la sărbători personale. Lumea în care trăim este una a independenței naționale pentru că românii dinaintea noastră au luptat pentru independența țării față de Imperiul Otoman, în 1877-1878. Sărbătorim acest beneficiu în 10 mai al fiecărui an. Trăim într-o lume eliberată de amenințarea fascismului și ne gândim la acest beneficiu în fiecare 8 mai al anului în care ne aflăm. Suntem în grupul cel mai evoluat al civilizației – Uniunea Europeană – și datorită ideii de a uni statele continentului nostru în jurul unor mari valori și al protejării acestor valori în fața agresorilor de orice fel. Contribuim la acest efort comun noi înșine și sărbătorim Uniunea Europeana, în fiecare an, pe data de 9 mai. Istoria românilor continuă să ne amintească faptul că regatul României și-a sărbătorit ziua timp de aproape o sută de ani la 10 mai. 8, 9 și 10 mai sunt date importante în istoria României de acum. Eliberarea de fascism (8 mai 1945), independența națională (9 mai 1877), înființarea unei uniuni a națiunilor europene, în cadrul căreia ne dezvoltăm și ne modernizăm acum (9 mai 1950) și ziua regalității și a tuturor deciziilor cutezătoare din ultimele două secole (10 mai 1869-1947).
La mulți ani România, pentru independența față de tot soiul de străini, pentru asociere cu cei harnici și civilizați și pentru respectul față de istoria adevărată și completă pe care o oferi lumii acum.
Deputat,
Eugen Neața

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *