Arestare preventivă pentru viol – PJ Brezoi

1135 0

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, au dispus, la data de 05 aprilie 2020, reţinerea inculpatului Dezrobitu Vasile  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol în formă continuată.

La data de 06 aprilie 2020, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brezoi, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Dezrobitu Vasile, fiind emis, pe numele acestuia, un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2019 – februarie 2020, profitând de autoritatea părintească exercitată asupra fiicei sale biologice în vârstă de 15 ani, dar şi de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa şi de a se apăra, precum şi de faptul că, în cea mai mare parte a timpului, mama minorei se afla la muncă în străinătate, a întreţinut, în mod repetat, cu aceasta, prin constrângere, raporturi sexuale, în urma evaluării psihologice a victimei rezultând că aceasta prezintă simptomatologia unor abuzuri sexuale şi emoţionale/psihologice exercitate asupra sa de către tată, în mod continuu.

 

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *