Bogdan Aurescu la Chișinău, către basarabeni: România este, și de această dată, alături de dumneavoastră

779 0

O echipă formată din 52 de persoane din România, dintre care 41 de medici și asistenți medicali voluntari, a sosit în R. Moldova, unde va activa cot la cot cu specialiștii din R. Moldova pentru a trata bolnavii de COVID-19 în următoarele două săptămâni, transmite Romanian Global News.

Medicii de peste Prut au adus cu ei tehnică și echipamente de protecție și au fost însoțiți până la Chișinău de către miniștrii de Externe și al Apărării Naționale de la București, Bogdan Aurescu și Nicolae Ciucă, precum și de secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Coloana a pornit în această dimineață de la Iași, fiind petrecută de către premierul român Victor Orban. Medicii au adus cu ei echipament de protecție – 3 000 de combinezoane de protecție, 6 000 de măști medicale, 6 000 de măști chirurgicale, 11 500 de perechi mănuși, 1 000 viziere și 10 izolete.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat că misiunea medicală a României se va alătura, într-un gest de solidaritate, pentru două săptămâni colegilor din R. Moldova, implicați în combaterea COVID-19. Aceștia vor activa în diverse instituții medicale din toate regiunile republicii noastre.
„Este vorba despre o echipă complexă, formată din 52 de persoane, dintre care 41 de medici și asistenți medicali voluntari. Doresc să le transmit aprecierea deosebită pentru gestul lor de solidaritate pentru cetățenii R. Moldova în aceste momente de cumpănă și, de asemenea, pentru curajul lor”, a declarat șeful diplomației românești la ceremonia de prezentare a echipei detașate în R. Moldova, desfășurată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Alături de ministrul apărării Nicolae Ciucă, ministrul afacerilor externe al, Bogdan Aurescu, a declarat că Bucureștiul este alături de cetățenii R. Moldova, iar vizita sa, dar mai ales a ehipei de medici români veniți să salveze vieți în R. Moldova, demonstrează acest lucru.

“Am revenit astăzi la Chișinău, într-un context marcat de criza generată de pandemia de COVID-19, pentru a transmite, o dată în plus, un mesaj ferm de sprijin pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Așa cum a făcut-o de fiecare dată, România este, și de această dată, alături de dumneavoastră. Vreau să reiterez, în numele României, mesajul de condoleanțe tuturor familiilor celor care și-au pierdut viața în această criză și, de asemenea, să urez însănătoșire grabnică celor bolnavi. Suntem deplin solidari cu toți cetățenii Republicii Moldova în fața acestei încercări foarte dificile.”
Pornind de la recunoașterea caracterului legitim al așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova pentru un trai prosper, într-un stat stabil și democratic, cu instituții publice moderne și cu o justiție independentă, România va continua să susțină îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de integrarea europeană a Republicii Moldova, singura în măsură să asigure dezvoltarea economică, socială, sigură a Republicii Moldova în beneficiul direct al cetățenilor săi.”

Bogdan Aurescu a amintit de cea de-a zecea aniversare a Parteneriatului Strategic dintre România și R. Moldova, bazat pe comunitate de limbă, istorie și cultură: „Este adevărat că ne-am fi dorit să celebrăm altfel împlinirea celor zece ani de parteneriat strategic. (…) România va continua să urmărească cu prioritate interesele cetățenilor R. Moldova, fără să avem în vedere un câștig anume, așa cum o facem și astăzi, prin prezența noastră la Chișinău. Reiterez angajamentul ferm al României de a continua să susțină obiectivul fundamental reprezentat de integrarea europeană a R. Moldova, singura în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a R. Moldova în beneficiul direct al cetățenilor”.

„Locul firesc al R. Moldova este în UE. Aceasta e singura opțiune viabilă a R. Moldova pentru un viitor prosper. Și pentru că partenerii strategici sunt alături pentru a spune lucrurilor pe nume atât la bine, cât și la rău, trebuie să spunem și lucrurile care nu merg. România va sprijini în continuare R. Moldova în efortul de integrare europeană, dar e nevoie de reforme și evoluții concrete, pe care, din păcate, în ultimele luni, din diverse motive mai mult sau mai puțin obiective, nu le-am putut întâlni”, a spus ministrul Aurescu după întâlnirea cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *