Depunerea Jurământului Militar  

773 0

 Astăzi  29.05.2020, la ora 10.30, pe platoul unități elevii de la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, care se află în stagiu de practică la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, au depus Jurământul Militar în fața cadrelor noastre militare.

În această zi, s-au desfășurat astfel de  manifestări la toate inspectoratele pentru situații de urgență, unde elevii își desfășoară stagiul de practica începând cu data de 18 mai.

În județul nostru se pregătesc șapte elevi: un maistru militar și șase subofițeri. Aceștia, când finalizează anul școlar, își doresc să lucreze alături de cei care astăzi au fost martorii depunerii Jurământului Militar.

Depunerea Jurământului Militar este un moment unic, emoţionant pentru fiecare dintre militarii.

Mult succes în carieră celor care astăzi au depus Jurământul Militar!

 

JURĂMÂNTUL MILITAR – LEGĂMÂNTUL SACRU FAŢĂ DE ŢARĂ

“Eu…. jur credinţă patriei mele, România.

Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.

Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *