Google luptă pentru combaterea cancerului la sân.

1370 0

Google luptă pentru combaterea cancerului la sân. Iată nouă invenție a americanilor!

Google a dezvoltat de curând un sistem de inteligență artificială ce este capabil să depisteze cancerul la sân. Acesta nu doar că funcționează perfect, ci poate să ofere indicii despre stadiul bolii mai precis decât medicii.

Specialiștii departamentului de tehnologie Google sunt de multă vreme interesați de domeniul sănătății. Așadar, în cadrul diviziei AI a grupului Alphabet, care a fuzionat cu Google Health, au devoltat acest sistem performant, capabil să depisteze cancerul la sân, în baza examinării mamografiilor.

Software-ul Google la fel de eficient că doctorii radiologi
Google demonstrează prin această lansare încă odată că domeniul Inteligenței Artificiale are foarte multe de oferit medicinei. Echipa care a realizat sistemul este fondată din cercetători ai Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie, dar și cercetători din colegiul Imperial College London.

Aceștia au expertiză avansată în domeniul sănătății și au dezvoltat de-a lungul anilor nenumărate studii care au ajutat atât în ceea ce privește identificarea și combaterea unor boli, dar ști studii în domenii conexe în ceea ce privește sanataea femeilor și copiilor.

Au dezvoltat și studii despre diversificarea la 6 luni la bebeluși, studii despre alăptare și despre sănătatea mamelor în timpul sarcinii.

În cadrul acestui proiect însă, ei s-au reunit cu o echipa de specialiști în inteligență artificială și au realizat o soluție care poate îmbunătăți depistarea formelor de cancer la sân la femei.

La momentul actual, radiologii raportează o eroare de circa 20% în depistarea femeilor care suferă de cancer la sân, conform Cancer Society. Iar 50% dintre femeile care sunt investigate pe termen lung, de 10 ani, raportează rezultate pozitive false

Cum poate Google îmbunătăți aceste statistici
În urmă unui studiu realizat pe un eșantion de 3097 de mamografii din SUA ȘI 25.856 mamografii din Marea Britanie, softul Google a reușit să reducă cu 5.7% cazul rezultatelor fals pozitive în SUA și cu 1,2% erorile în cazul mamografiilor din Marea Britanie.

Apoi a fost rulat un test separat, după care s-a ajuns la concluzia că dispozitivul de inteligență artificială construit de Google poate fi îmbunătățit și poate ajunge la rezultate mai bune, acesta reușind deja să anticipeze cancerul la sân mai bine decât doctorii.

Principalul test s-a realizat asupra a 15.000 de femei din SUA și 25.000 de femei din Marea Britanie.

Studiul a comparat rezultatele softului gândit de Google cu rezultatele a 6 medici specialiști în radiologie. Rezultatele date de către software-ul AI Google au fost superioare celor oferite de medici.

Specialiștii spun că sunt necesare studii suplimentare pentru a îmbunătăți dispozitivul, însă trebuie luat în calcul că acesta a redus deja numărul erorilor prin simplă analiză a mamografiilor prezentate. În timp ce doctorii au avut la îndemână un termen lung de timp pentru a le analiză și a lua decizia finală.

Când va fi implementată soluția Google la nivel mondial
Google dorește să revoluționeze cu acest software și cu aparatură realizată domeniul medicinei și al oncologiei. Însă, până la momentul în care va putea implementa soluțiile la nivel mondial vor mai trece probabil câțiva ani.

Google are încă nevoie de acordul autorilor de reglementare pentru a lansa pe piață soluțiile descoperite în urmă acestor teste preliminare.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *