Horezu este un oraș în județul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitatea componentă Horezu (reședința), și din satele Ifrimești, Râmești, Romanii de Jos, Romanii de Sus, Tănăsești și Urșani.
Descoperirile făcute în urma cercetărilor arheologice din zona Ferigile de lângă Horezu au scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea și al XIIl-lea privind localizarea unor așezări umane. Menționez că regiunea subcarpatică a actualei zone Horezu a făcut parte din Cnezatul lui Farcaș, menționat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei.
Dezvoltarea așezărilor horezene este legată de traseele de transhumanță, de drumurile haiducilor care traversau zona, precum și de drumul sării care „pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos și din Horezu continua către Slătioara și ajungea la Cernești”.
Localitate, astăzi orașul Horezu, este atestat documentar într-un hristov aparținând domnitorului Vlad Călugărul din anul 1487, care pomenea de satul Hurez.
Denumirea actuală provine de la numele de „ciuhurez”, pasăre asemănătoare bufniței care populează pădurile din jur. Numele de Hurezi a aparținut inițial actualei localități componente Romani de Jos, pe valea râului cu același nume, despre care se fac mențiuni documentare în secolul XV-lea. La sfârșitul secolului al XVII-lea este menționată documentar cifra de 100 de locuitori rumâni în satul Romani de Jos.
Aici, la Romani de Jos domnul martir Constantin Brâncoveanu, construiește o mănăstire care reprezintă o sinteză a artei și măiestriei poporului român până în acel timp, mănăstirea Horezu, construcție care s-a făcut între anii 1690-1693. A târnosit-o la 8 septembrie 1693.
Cu timpul, vatra satului se mută peste deal la circa 2 km, probabil datorită faptului că traseele de transhumanță, cât și celelalte drumuri se intersectau în acel loc. Era deci un loc prielnic dezvoltării unui târg, unde oamenii din zonă puteau proceda la diferite schimburi comerciale. Oierii vindeau lână și brânză, cumpărau cereale și produse de băcănie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodăriile rurale și-și luau hrană.
Târgul ceramicii românești la Horezu este organizat începând cu anul 1971[4][5]. Cocoșul de Hurez, ca motiv popular, este simbolul depresiunii Horezu și reprezintă trezirea la viață a țăranului român. (Sursa Wikipedia)
