Duel european în Cupa României FAN Courier

664 0

Cele mai bune 16 echipe din primele două ligi feminine de handbal ale țării au ajuns în optimile Cupei României FAN Courier.  

Această fază a competiției programează meciuri tari, dueluri de tradiție și o superconfruntare de nivel european: una dintre reprezentantele României în DELO WOMEN`S EHF Champions League, SCM Râmnicu Vâlcea și echipa care a luat startul în grupele Cupei EHF, CS Gloria Bistrița.

Disputa dintre deținătoarea Cupei României FAN Courier și ardelencele, ocupantele locului al 3-lea în sezonul trecut de campionat, va avea loc la mijlocul lunii februarie, într-o singură manșă, la Bistrița.

În caz de egalitate după 60 de minute, câștigătoarea va fi decisă în urma aruncărilor de la 7m.

Formația care s-a impus în Supercupa României, CSM București, a avut noroc la tragerea la sorți și va juca împotriva unui adversar mai accesibil, CS Dacia Mioveni 2012. În optimi se vor duela și Rapid cu SCM Craiova, un derby al orgoliilor, în orice sport.

Tabelul complet al meciurilor:

CS Rapid București – SCM Craiova

CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud – SCM Rm. Vâlcea

CSU Știința București – SCM Gloria Buzău

CS Știința Bacău – CS U Cluj Napoca

HC Dinamo București – CSM Slatina

CS Minaur Baia Mare – AHCM Slobozia

CS Dacia Mioveni 2012 – CSM București

CSM Roman – HC Dunărea Brăila.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *