Începe distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană

881 0

Începe distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană – prima etapă: pachetele cu produse de igienă

 

Marţi, 4 februarie, la depozitul Primăriei Râmnicu Vâlcea din str. Ferdinand nr. 3 va începe acţiunea de distribuire a pachetelor cu produse de igienă în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate finanţat de Uniunea Europeană.

În cadrul acestei etape a POAD, cei aproximativ 350 de beneficiari de la nivelul municipiului – familiile cărora le-a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat în baza Legii nr. 416/2001 şi cele care primesc alocaţii pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010 – vor primi un pachet ce conţine periuţe de dinţi, pastă de dinţi, săpun lichid, şampon pentru copii, şampon pentru adulţi şi detergent de rufe.

Programul de distribuire a acestor pachete va fi zilnic, între orele 9.00 – 15.00, iar pentru ridicarea lor, titularii celor două categorii de drepturi trebuie să prezinte cartea de identitate.

În funcţie de licitaţia de la nivel naţional, etapa a doua a POAD – în cadrul căreia vor fi distribuite pachete cu 25 de kilograme de alimente de bază (mălai, ulei, zahăr, orez, paste făinoase şi diverse conserve) – va demara în lunile următoare, la o dată ce va fi anunţată ulterior.

Articole asemănătoare

Informare de presă, Cancelarie Prefect

Postat de - 13 august, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE                                    INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT INFORMARE DE PRESĂ Pentru corecta informare a cetățenilor, ca…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *