LEGEA BUICAN

1563 0

Legea Buican

 

Spune secretarul Camerei Deputaților, Cristian Buican, PNL, pe facebook, pe 29 ianuarie, ora  01:36 : Cand am depus proiectul de lege de eliminare a pensiilor speciale, carcotasii spuneau ca fac doar un exercitiu de imagine si ca nu am nici cea mai mica sansa. Acum, dupa ce acest proiect de lege a fost votat de Parlament, se gasesc cam aceiasi carcotasi sa ne spuna ca e prea putin, ca nu se elimina toate, ca nu trece de Curtea Constitutionala, etc. In ultimii 30 de ani, eu sunt singurul politician ce a avut curajul sa propuna eliminarea pensiilor speciale. Si iata ca mi-a reusit!!! Punct.
Multumesc colegilor din Partidul National Liberal care au inteles ca in Romania nu trebuie sa mai existe pensionari privilegiati si au sustinut proiectul meu.
Este adevarat ca in urma dezbaterilor din Parlament, propunerea mea a fost modificata, astfel incat politistii raman cu acest privilegiu. Nu pentru mult timp, o sa vedeti.
De asemenea, este adevarat ca legea se aplica pentru viitor, acesta fiind un principiu de drept general valabil. In privinta pensiilor speciale aflate in plata, doresc sa va reamintesc ca am propus (proiectul de lege fiind in procedura parlamentara) impozitarea cu 90% a pensiilor speciale ce depasesc salariul mediu brut pe economie (aproximativ 5200 de lei). Si o sa vedeti ca voi reusi si acest lucru.
Trebuie sa fii ipocrit, rau intentionat sau PSD-ist (sau toate la un loc) sa minimalizezi votul de azi din Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale. Repet si subliniez: nimeni, in ultimii 30 de ani nu a avut curajul sa propuna macar eliminarea acestor privilegii. Eu si PNL am demonstrat ca se poate”.( fara diacritice, ca pe fb)

Am mai scris despre subiectul tăierii legilor speciale, despre Legea Buican. Am arătat, atunci, că o parte a succesului nesperat al liberalilor, în județul  Roșu Aprins Ecologist, numit și Vâlcea, pe scurt, RAE, la ultimele alegeri, i se datorează acestei inițiative legislative a deputatului vâlcean. E important să subliniez aici și faptul că patru colegi PNL ai deputatului Buican, co-semnatari ai proiectului, și-au retras semnăturile, dar că proiectul a rămas. Astăzi, în ciuda imperfecțiunilor hotărâte , în Parlament, de PNL și PSD-surpriză!, proiectul a rămas valabil. El rezolvă, doar parțial, inechitatea flagrantă din societatea românească, produsă de slăbiciunile PNL, PSD și PDL, toți vinovați de a-și fi nedreptățit poporul și de a fi favorizat diverse categorii sociale, deja îmbuibate, până la plezneală. Buican triumfă și închide gura multor detractori, pentru că ideea este absolut corectă și, în plus, ea este îmbrățișată de majoritatea românilor.

De ce ar aproba unii români să fie săraci, iar alte categorii profesionale să se bucure de privilegii nesimțite, care nu există, în forma asta monstruoasă, în nicio țară europeană? Orice om de bun simț, din țara asta, fie el român ori ungur, rom ori făcând parte din alte minorități, nu va fi de acord cu pensiile penale, metaforic vorbind, ale unor magistrați, ofițeri din structurile de forță sau militari, pe care ,Țara, oricum, îi plătește suficient de bine, atunci când sunt, în activitate sau la datorie.

De ce bătrânețile unora ar trebui să fie line, lipsite de griji materiale, iar alții să caute prin gunoaie, pentru un colț de pâiine ?

De ce să avem cantine de ajutor social și nu o justă calibrare a pensiilor celor mulți?

Cum pot, niște cetățeni, de origine română, să încaseze pensii de zeci de mii de lei, când știu că apropiații lor, ori, în cazul polițiștilor, foștii colegi, cei din teren, împușcă francul?

Nu le crapă obrazul?

De ce nimeni nu se revoltă, ca să-i determine pe trimișii lor în Parlament, să decidă o operațiune chirurgicală, la nivel național, de îndreptare a prostiei românești, din legislaturile trecute?

Pentru ca să înțeleagă și cititorii din România și cei din străinătate, vă dau un exemplu concret, din Râmnicu Vâlcea. Doi frați, să le zicem, la întâmplare,  frații D, care există , în realitate, au muncit și au ieșit la pensie. Fiecare, mai mult de 35 de ani. Unul, fost magistrat, are o pensie de 20000 lei lunar, celălalt, fost funcționar al Statului Român, cu funcții importante, are o pensie de 3200 lei. Cel de-al doilea, ajuns la onorabila vârstă de 80, mai muncește, are nevoie de medicamente etc.

Primul, aproape 70, e nabab. Normal. Când îți vin acasă aproape cinci mii de euro pe lună, te crezi nemuritor și îți faci și planuri de nabab. Bănuiesc că îți pierzi și mințile și uiți cum te cheamă, de fapt.

Cum e posibil așa ceva? Ce minți bolnave au stabilit aceste pensii? Ce președinți le-au girat?

Eu nu mă mai mir că această țară e în halul în care e. Aici am adus-o, noi, toți cetățenii ei, nu imperialismul american sau multinaționalele. Ăștia nu votează legi, numai românii o fac, în mod bezmetic și inconștient. Pentru că nici sindicate nu mai avem, ele făcând parte, de zeci de ani, deja, din Tagma Națională a Jecmănitorilor, nimeni nu ia atitudine, nimeni nu mai are curaj să spună STOP! În loc să își ia de guler deputații și senatorii, pe care i-au votat, cetățenii români pleacă aiurea, uitând că în democrațiile consolidate, rezolvarea este una democratică, prin Lege și Legiuitor.

De asta, vin și laud deschis Legea Buican și pe el însuși. Dacă ar avea puțină minte, toți parlamentarii români, ar trebui să pună osul și să determine o reașezare a tuturor pensiilor, pe criteriul contributivității, precum și desfințarea Caselor de Pensii Speciale, ale militarilor etc.

Îndreptarea răului național, care este recompensa diferită și care îi desparte pe români de români, este o urgență națională, o prioritate, care ar trebui să se afle pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a Președintelui. Iar, pentru că nimeni nu îi mai apără, în Țara lor, românii simpli ar trebui să pună presiune pe aleșii lor, peneliști ori pesediști, să determine schimbarea a tot ceea ce le distruge viața.

Asta, dacă tot ne batem cu cărămida în piept, că noi suntem români, că avem, încă, o Țară, bla, bla, bla.

Silviu Popescu

 

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *