”Tricolorele”, meci test împotriva campioanei Vâlcea

1009 0

Naționala feminină de handbal a României profită de fiecare zi de pregătire în cantonamentul de la Vâlcea. ”Tricolorele” au susținut un meci școală în compania campioanelor en-titre de la SCM Rm. Vâlcea.

Componentele echipei naționale au fost fericite că și-au revăzut prietenele de la SCM Rm. Vâlcea. Îmbrățișările au fost nelipsite înaintea meciului de pregătire.

“Întotdeauna ne bucurăm să ne revedem, suntem prietene și, chiar dacă am fost în postura de adversare, mă bucur să ne revedem. Consider că a fost un test bun, săptămâna asta avem mai multe antrenamente. A fost util acest joc amical, am văzut care este forma noastră, mai avem unele lucruri de îmbunătățit. Sunt jucătoare noi la națională, dar este o atmosferă bună. Există dorință și sper din suflet ca la sfârșitul cantonamentului, când tragem linie, să simțim că am mai făcut un pas spre ce ne-am propus” – Denisa Dedu, componentă a echipei naționale de handbal a României

“Pentru noi urmează un meci destul de important sâmbătă și a fost foarte util acest amical. Începem să pregătim următoarele partide iar întâlnirea cu naționala ne-a ajutat mult.” – Mădălina Zamfirescu, handbalistă SCM Rm. Vâlcea.

Bogdan Burcea: “Visez fiecare jucătoare a Norvegiei”

La finalul meciului școală în compania campioanei en-titre, Bogdan Burcea le-a felicitat pe tricolore pentru atitudinea arătată. Antrenorul naționalei are încredere deplină în jucătoarele sale că își pot atinge obiectivul la turneul preolimpic din Muntenegru.

România, Norvegia, Muntenegru și Thailanda vor lupta, în perioada 20-22 martie, pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

“A fost un joc școală, fără scor, care ne-a ajutat foarte mult să evaluăm nivelul la care ne aflăm. Vâlcea e o echipă solidă care evoluează în Champions League, a fost un meci benefic pentru ambele formații. Ne-am edificat asupra căror aspecte trebuie să intervenim în perioada următoare. Avem destul de muncă, însă fetele au arătat încredere, au avut o dinamică bună pe apărare. Trebuie să îmbunătățim apărarea până la turneu. Nivelul trebuie să fie mult mai performant din toate punctele de vedere la turneul preolimpic. Suntem încrezători, ne girăm fetele la maxim și mergem pe mâna lor la acel baraj. Visez deja de mult timp fiecare jucătoare a Norvegiei, important este ca fetele să își asume tot ceea ce fac în antrenament și să își îmbunătățească prestațiile atât ofensiv, cât și defensiv. Un lucru pe care aș vrea să-l subliniez astăzi, unul pozitiv, este atitudinea lor” – Bogdan Burcea, antrenor al echipei naționale de handbal a României.

Încurajări de la o vicecampioană mondială

Desemnată cea mai bună jucătoare străină din Liga Națională în 2019, vicecampioana mondială Alicia Fernandez crede în șansele tricolorelor de a se califica la Tokyo. La Campionatul Mondial din Japonia, desfășurat la finalul anului trecut, Spania a învins România la 15 goluri diferență (31-16).

“A fost un meci util atât pentru noi, cât și pentru echipa națională. Cred că jocul naționalei României este unul bun, sunt jucătoare valoroase acolo. Chiar dacă la Campionatul Mondial nu le-a mers prea bine, știu că valoarea lor este peste nivelul pe care l-au arătat până acum. În comparație cu Campionatul Mondial, mi se pare ca fetele de la naționala României sunt mai încrezătoare și au un joc mai bun. Cristina Neagu a revenit și ea de ceva timp și asta cu siguranță va conta mult. Cred că România poate ajunge la Tokyo, dar turneul preolimpic va fi foarte dificil. Este o șansă pe care trebuie să o fructifice, să dea totul acolo și să se califice la Jocurile Olimpice” – Alicia Fernandez, handbalistă SCM Rm. Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *