Alexandru Șipa vă invită

1468 0

Rareș Totu’s Midnight Sun featuring Dean Bowman
Cosmin Fărcaș
Vlady Sateanu
Hanes Radu

28 Februarie, ora 20:30

Rareș Totu’s Midnight Sun

Midnight Sun s-a înființat în 2008 sub numele de Rareș Totu Blues X-perience, în componentă : Rareș Totu, Cosmin Fărcaș, Paul Baciu, Hanes Radu și Irina Creangă. Au avut umeroase apariții la televiziune, în emisiunile de profil ale TVR ( Tavernă, Unora le place, Capul de afiș, Noapte Indigo etc) și au fost trupa rezidență a emisiunii “Razii de Noapte” la B1 TV. Au participat la majoritatea festivalurilor de blues și jazz autohtone, dintre care amintim doar Sighișoara Blues Fest, Suceava Blues Confusion, Brezoi Open Air (de 3 ori), Cluj Blues Fest (de 2 ori), Clover Fest, Ploiești Jazz Festival, Miercurea Ciuc Jazz, Freedom Blues Festival Tg Mureș ( de 2 ori), Peninsula (de 2 ori) dar și la festivaluri din Bulgaria, Ungaria sau Austria. În 2019 alături de solistă clujeană Aminda au reprezentat România la European Blues Challenge în Insulele Azore, clasându-se pe locul 4 între 28 de formații de clasa din toată Europa.

RAREȘ TOTU – (chitară,vocal) este singurul chitarist român care a câștigat titlul de chitaristul anului în două țări diferite, România(1987) și Ungaria(1992). A fost component sau colaborator al grupurilor Compact, Semnal M, Rodion GA, Progresiv TM, a înființat grupul Trans Express cu care a apărut pe 3 albume în Ungaria și Austria. A colaborat cu artiști de renume din țară ( Narcisa Suciu, Cristi Minculescu) și din Ungaria, Germania, Austria și USA. A cântat în deschiderea mai multor trupe importante dintre care amintim Deep Purple, Uriah Heep, Iron Maiden, Winger, Animals. Doru Ionescu i-a dedicat un întreg episod din emisiunea Remix pe TVR. Este un protagonist obișnuit al festivalelor de Blues și Jazz din țară și din Europa.

DEAN BOWMAN- New York, USA
Renumită publicație The London Guardian îl consideră ” plin de emoție, carismatic și briliant din punct de vedere tehnic…un adevărat star „

Fără îndoială un nume important al scenei de jazz, rock și avant-garde din downtown New York, încă din 1989, Dean Bowman își are ” punctul zero” în muzică tradițională Black Spiritual și Gospel. A cântat pe nu mai puțîn de 32 de albume, de la culticul grup de avant garde jazz rock Screaming Headless Torsos (al cărui vocalist și membru fondator a fost până în 2004) la bluesul lui Elliot Sharp cu al sau grup Terraplane sau albumul de blues spiritual, în duet cu Gary Lucas, până la Be Bopul lui Don Byron sau electronică DJ ului danez Peder. A colaborat live cu mari nume ale jazzului și bluesului : Reggie Workman, Charlie Hunter, Don Byron, Bernie Worell, Steve Coleman, MeShell Ndegeoshello și a fost ales de John Scofield ca vocalist principal al unui turneu mondial „John Scofield plays the music of Ray Charles”. În ultimii ani, Dean Bowman își petrece jumătate din timpul sau în Europa, colaborarea să cu Rareș Totu’s Midnight Sun datând din 2013.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *