Sute de noi copaci pe domeniul public – Pieţe Prest SA a început plantările de primăvară

1024 0

Aproape 50 de arbori de magnolie au început să fie plantaţi de către Pieţe Prest în mai multe zone din Râmnicu Vâlcea de la finele săptămânii trecute, în cadrul campaniei de primăvară.

Măsura este parte dintr-un program mai amplu care vizează, la jumătatea acestei luni, sădirea a peste 200 de copaci (tei, castani, arţari etc.), într-o acţiune în care vor fi implicaţi şi mai multe zeci de voluntari. În ultima perioadă, Pieţe Prest a derulat o acţiune de toaletare a arborilor, inclusiv, acolo unde s-a impus, efectuarea unor tăieri de regenerare (aşa cum sunt definite în studiile de specialitate), menite să formeze o coroană mai stabilă şi compactă, care, în condiţii meteorologice extreme, tot mai frecvente în ultima perioadă, să nu conducă la distrugeri provocate de ruperea unor crengi sau dezrădăcinarea unor copaci.

Astfel de tăieri de regenerare, care se fac în perioada de repaus vegetativ la fiecare 5-7 ani, au fost realizate şi în anii trecuţi în municipiu, arborii vizaţi având în prezent un debut ferm al viitoarelor coroane.

Articole asemănătoare

Informare – Cancelarie Prefect

Postat de - 1 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT  INFORMARE DE PRESĂ  Având în vedere Hotărârea de Guvern privind…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *