Premiera piesei Maria din Mall a fost un succes previzibil

1520 0

Spectacolul  “Maria din Mall” și lansarea cărții cu același titlu a lui Gheorghe Smeoreanu, a reprezentat o seară deosebită cu oameni iubitori de frumos, cu multe aplauze la scenă deschisă, binemeritate.

La început a fost cuvântul unor distinși oameni de cultură vâlceni, care au apreciat scrierea și adaptarea acesteia , printre care, Gabriel Popescu, directorul Teatrului Ariel, preotul Stefan Zară, de la Arhiepiscopia Râmnicului  și profesorul Ion Predescu. Toți au subliniat prin intervenția lor,  importanța evenimentului.

Autorul cărții, domnul Gheorghe Smeoreanu a vorbit puțin, iar din cuvintele sale am înteles că a fost mulțumit de colaborarea cu Ariel, căruia i-a adus elogii, pentru colaborare, după care a invitat publicul prezent să participe la premieră.

Un decor minimalist dar interesant, care pune actorul în situația de a-și demostra talentul prin ceea ce transmite folosind gesturile, luminile, dansul, care au rolul de a schimba scena și de a evidenția acțiunea. Au  avut rolul de a ne face pe noi spectatorii să ne regăsim în personajele de pe scenă, de a ne pune în pielea autorului și a regizorului.

Am remarcat încă o dată jocul deosebit al  tuturor actorilor în transpunerea pe scenă a întregii povești. Rolul Mariei Egipteanca, interpretat  magistral de actrița Anca Olteanu, a reușit să sensibilizeze publicul și de această dată.

Publicul entuziast a apreciat mult jocul actorilor dar și subiectul actual al piesei care a fost inspirată și dintr-o scriere religioasă veche. S-a aplaudat mult și insistent, iar actorii au ieșit la bis.

Un început de Martie deosebit cu o piesă, parabolă a societății actuale, care va rămâne pentru mult timp în sufletele spectatorilor.

Distribuția:

  • Maria – Anca Olteanu
  • Zosima – Radu Constantinov
  • Gravida 1 – Julliet Attoh
  • Gravida 2 – Olimpia Deaconescu
  • Preot 1 – Dan Constantin
  • Preot 2 – Alin Holcă
  • Vânzătoarea – Camelia Constantin
  • Vânzătorul – Florian Mihai Nițu
  • Soția – Mădălina Floroaica
  • Soțul – Alin Păiuș
  • Femeia 1 – Rada Constantinov
  • Femeia 2 – Cătălina Sima
  • Băiatul – Theo Gabăr
  • Autor: Gheorghe Smeoreanu
  • Regia artistică: László Vadas
  • Scenografie decor: Albert Alpár
  • Scenografie costume: Mihaela Popescu

 

Corina Enache

 

PS: Ne-a plăcut mult critica piesei făcută de colaboratorul Teatrului Ariel, Liviu Popescu. O redăm aici, cu bucuria citirii unui text bine scris.

Este premieră naţională cred eu, ca primul text canonic să fie pus pe scenă. Teatrul a mai făcut un pas pentru a rezona cu credinţa şi a reuşit chiar o minune.

Un număr de 13 actori vâlceni au reuşit să dea culoare, muzică, viaţă, să execute magistral un text vechi de 1.300 de ani, adaptat pentru teatru. Am putut să aud pentru prima dată o slujbă, o pildă, după bătaia gongului.

„Maria din Mall” este una din pildele jucate ale Arielului Vâlcean. Un spectacol în care pe rând am văzut toate curcubeele de spirit, induse prin vitraliile unui spectacol grandios al actorilor vâlceni.

Nu aş fi crezut poate că Biblia se poate juca. Pentru că nu ştiam poate care este limita de excelenţă pe care o pot întinde actorii vâlceni. Anca, Rada, Cătălina, Radu, Alin, Julliet, Olimpia, Alin, Mădălina, Theo, Florian, Dan, Camelia au fost evanghelişti de seară, reuşind să ne oblige, să ne impună dilema prezentului, jucând povestea trecutului.

Maria din Mall a fost un complet, o provocare pentru Laszlo Vadas, a fost un turneu în trecut, pentru a ne azvârli printre rafturile Mall-ului prezent. Că…nu-i aşa? Better shopping, better life!

O biserică transformată în Mall este cuantica scenei, plecând de la viaţa Sfintei Maria Egipteanca care vine din pustiu spre Biserică. O pildă remarcabil jucată de aceşti frumoşi şi speciali principi ai scenei.

„Maria din Mall” este o piesă de teatru adaptată de Gheorghe Smeoreanu, după un text al Sfântului Sofronie. Cunoscut jurnalist mai ales prin apostolatul său spre „conservatorism, tradiţii”, în opoziţie cu societatea nouă, adeptă a „corectitudinii politice”, Smeoreanu reuşeşte astfel să-şi transpună mesajul în această piesă, de factură ecleziastă.

De altfel acesta este şi mesajul piesei, dramaturgul punctând ideea că în lumea modernă a „shoppingului cultural”, societatea s-a îndepărat de puritatea credinţei. O viziune care este văzut ca paradigmă a mileniului în care trăim, antiteza dintre progresism şi conservatorism, fiecare cu argumentele şi tarele proprii.

O paradigmă care, aşa cum menţionat, a fost absolut fenomenal descrisă de cei 13 actori ai Arielului Vâlcean. Şi nu numai, de întreaga recuzită – costume, muzică, decor, regie.

Anca, personajul principal a reuşit să compună dualitatea celor două fiinţe care se suprapun, Radu a asigurat locuţiunea cuplului principal, divele au asigurat şi amplificat mesajul, precum şi cuplul consumerist.

O piesă de teatru care merită văzută, mai ales pentru efortul urieşesc al actorilor şi regiei de a face o poezie biblică, în ritm modern, neîncurcându-se în canoanele biblice dar nici neintrand în coliziune cu dogma.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *