O viață împreună, la bine și la greu

1815 0

Emoție, lacrimi și frumoasă aducere aminte… Acest lucru l-am simțit astăzi, când am participat la celebrarea a 50 de ani de căsătorie a numeroase cupluri, eveniment organizat la Primăria Râmnicu Vâlcea, la care Curierul de Râmnic a fost prezent.

În anul 2012,  și părinții mei au sărbătorit  în același cadru festiv o jumătate de veac, un moment unic, de neuitat pentru familia noastră.

Primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Carmen Preda au fost  gazdele festivităţii ”Nunta de Aur”. Fiecărei perechi aniversate i-au fost oferite ”Diploma de fidelitate”, flori și premii în bani și li s-au adresat felicitări și cele mai bune urări.

Remarcăm cu mare plăcere că această frumoasă acțiune a debutat încă din anul 1999. Au fost apreciate astfel longevitatea, dragostea și respectul clădite într-o viață de om, petrecută împreună.

Clipe frumoase, emoționante pe catre le-am trăit și eu cu mare intensitate alături de oameni minunați, cunoscuți de mine sau necunoscuți. Am revăzut cu mare drag printre cei prezenți profesori, colegi de serviciu, colaboratori. I-am felicitat și am constatat că amintirile comune au rămas neșterse, din fericire, în memoria și sufletele noastre.

Respect, admirație și deosebită considerație pentru acești oameni pe care i-am intâlnit astăzi cu ocazia acestui frumos eveniment.

Corina Enache

Articole asemănătoare

Un fotoreportaj de Corina Enache

Postat de - 6 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitter06 Ianuarie 2020 –Slujba de Bobotează la Arhiepiscopia Râmnicului Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi Botezul Domnului, praznic cunoscut și sub numele…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *