Finanțări pentru licee în competiția online „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, derulată de Junior Achievement România și Raiffeisen Bank

824 0
  • Competiția se desfășoară până pe 22 mai și are ca scop încurajarea învățării noțiunilor financiar-bancare.
  • Liceele pot concura pentru finanțări totale în valoare de 30.000 de lei.
  • În cadrul competiției, elevii de liceu parcurg cursul digital interactiv ABCdar bancar.

 

Junior Achievement (JA) România organizează a treia ediție a competiției „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, adresată tuturor liceelor din țară. Competiția se desfășoară până pe 22 mai și are ca scop încurajarea activităților de educație financiară în cadrul școlii.

Implicarea liceelor în competiție presupune parcurgerea, de către elevi, a cursului digital ABCdar bancar, prin intermediul căruia aceștia își însușesc noțiuni financiare de bază, într-o experiență de învățare interactivă și individualizată.

Liceele participante pot obține finanțări totale de 30.000 de lei, datorită susținerii Raiffeisen Bank. Aceste finanțări pot fi folosite pentru dotarea și modernizarea spațiilor de învățare. La edițiile anterioare au participat peste 26.000 de elevi din peste 80 localități și au fost premiate 11 licee teoretice și tehnologice din: Botoșani, București, Drăgănești-Olt, Oradea, Piatra-Neamț, Rădăuți, Râmnicu Vâlcea, Sighetu Marmației, Strehaia și Tulcea.

Oportunitatea de a participa la această competiție a adus un plus de valoare colegiului nostru, prin accesul elevilor la o gamă variată de experiențe de educație financiară. Metodele interactive care stau la baza cursului digital ABCdar bancar au determinat interesul și implicarea elevilor, activându-le dorința de a aplica ceea ce au învățat! – a declarat Ariadna-Ioana Gavra, profesor coordonator în cadrul Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți, liceul cu cel mai mare număr de elevi participanți la ediția 2019.

Competiția face parte din programul de educație financiară „ABCdar bancar”, dezvoltat de JA România în parteneriat cu Raiffeisen Bank.  Începând cu 2010, acest program a fost parcurs gratuit, la clasă, de 45.000 de liceeni, care au beneficiat de resurse educaționale clasice (fișe și caiete de lucru), dar și de componenta de învățare digitală, dezvoltată prin intermediul platformei internaționale LMS JA Inspire™. Această componentă le oferă elevilor acces la conținuturi video și exerciții cu feedback imediat, care contribuie la dezvoltarea interesului tinerilor față de educația financiară.

Regulamentul competiției și informații suplimentare despre program sunt disponibile pe https://jar.ro/ABCdarBancar.


  

 Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing” și „project based” sunt urmate anual de peste 200.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență.

 

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank oferă servicii universale de banking pentru 2 milioane de clienți persoane fizice, 92.000 de IMM-uri și 5.700 de companii mari și medii. Peste 650.000 clienți digitali folosesc aplicațiile Raiffeisen Smart Mobile și Raiffeisen Online. Banca are 4.800 de angajați, rețea de peste 350 de unități în toată țara, aproximativ 800 de ATM-uri, 300 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și 20.000 de POS-uri. În ultimii ani, Raiffeisen Bank a intensificat procesul de simplificare și transformare digitală, dezvoltând o serie de soluții de creditare sau plăți online, asigurând accesul la servicii bancare oriunde, oricând, de pe dispozitive mobile.

Articole asemănătoare

Informare Cancelarie Prefect

Postat de - 22 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT INFORMARE DE PRESĂ   Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează…

Echinocțiul de toamnă

Postat de - 22 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterMarți, 22 septembrie, are loc echinocțiul de toamnă 2020, debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic. Este momentul din…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *