Manipularea minții – Sistemul vrea să te „formeze” încă din copilărie

543 0

Omul este tot mai aproape de pierderea oricăror repere… Agresată din toate unghiurile, mintea lui este setată, prin diverse mijloace, să creeze anumite tipare de funcționare, utile păpușarilor din umbră,

Omul nou, ăla pe care îl dorește așa-zisa Nouă Ordine Mondială, trebuie să fie unul spălat pe creier, progresist-neomarxist, libertin, cu o morală subțire și fără prea multe idealuri.

Patriotismul, dezvoltarea personală, căutarea unor sensuri superioare în viață devin, pentru cei mai mulți, obiective penibile de care e chiar rușinos să vorbești în societate…

Iar pentru ca sistemul să își poată face treaba, acționează insidios încă de la vârsta copilăriei, pentru că primii ani de viață sunt cei în care se formează primele legături neuronale, cele care se vor constitui în program de dezvoltare pentru viitorul om matur.

În acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii vă invit să urmăriți o discuție pe acest subiect, împreună cu prof. univ. Dr. Leon Zăgrean de la Universitatea de medicină și Farmacie Carol Davila din București, unde coordonează disciplina de fiziologie și neuroștiințe.

Daniel Roxin

Articole asemănătoare

Doru Stănculescu

Postat de - 24 august, 2021 0
FacebookTwitter„Și ne-a părăsit și DORU STĂNCULESCU! N-a știi nimeni că m-am dus Numa’ or vedea că nu-s Sus e cerul,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *