Informare Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției

778 0

La data de 25 martie 2020, situația epidemiologică din județul Vâlcea se prezintă astfel:

  • 136 persoane aflate în carantină instituționalizată,
  • 1148 persoane în autoizolare la domiciliu, dintre care 120 persoane izolate la domiciliu în ultimele 24 de ore;
  • 14 persoane ieșite din izolarea la domiciliu și 50 de persoane ieșite din carantina instituționalizată, în prezent starea lor de sănătate fiind bună și nu reprezintă un pericol pentru cei din jur.

  

În vederea rezolvării solicitărilor venite din partea cetățenilor, DSP Vâlcea a alocat șapte numere de telefon după cum urmează:

  • între orele 08.00 – 16.00 : 0758061438; 0786117182; 0786104540; 0786150052; 0786109257; 0786104534
  • între orele 16.00 – 08.00: 0250747720.

 Referitor la informațiile apărute în presa locală cu privire la solicitarea de către personalul DSP Vâlcea a codului numeric personal persoanelor care semnalează cazuri de anumiți cetățeni care nu respectă măsurile de izolare la domiciliu impuse de autorități, facem precizarea că în urma verificărilor efectuate în rândul personalului DSP Vâlcea s-a stabilit că aceste informații sunt nefondate.

Începând de ieri, de 24 martie 2020, în toate unitățile spitalicești publice și private din județ au fost suspendate, pe o perioadă de 14 zile, internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale care nu sunt urgențe și pot fi reprogramete, precum și consultațiile programate/programabile în stucturile ambulatorii ale acestora.

 În ultimele 24 de ore, polițiștii vâlceni au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor art.5 din Ordonanța Militară nr. 2/2020, cu privire la restricțiile de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00 – 06.00. De asemenea, s-a dispus carantinarea instituționalizată pentru 14 zile și amendarea cu 5.000 de lei a unui tânăr identificat de polițiști că nu a respectat măsura izolării la domiciliu.

În total, echipele mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au verificat, în ultimele 24 de ore, 891 de locații și 1.935 de persoane. Pe lângă acțiunile de verificare realizate împreună cu polițiștii, jandramii vâlceni au efectuat și 9 de misiuni de transport în care au fost însoțite un număr de 33 de autovehicule.

Reamintim că, de astăzi, 25 martie 2020, a fost interzisă circulația tuturor persoanelor în afara locuinței, cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  6. f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  7. g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  8. h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  9. i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  3. c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
  4. d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Circulația persoanelor care au împlinit 65 de ani în exteriorul locuinței/ gospodăriei este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz. Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

Aceste documente se vor afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și vor fi puse la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării.

Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografierea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

Nerespectarea prevederilor legale menționate se sancționează cu amendă între 100 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 de lei și 70.000 de lei pentru persoane juridice.

Aceste sancțiuni sunt valabile și pentru cei care circulă în afara locuinței/gospodăriei în grup mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună și fără a respecta măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID-19.

Facem din nou apel la cetățeni să fie responsabili și să respecte aceste măsuri pentru binele lor și al celor dragi lor.

Articole asemănătoare

LIN START-UP (SMIS 106058)

Postat de - 2 februarie, 2021 0
FacebookTwitterCOMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT   Asociația C4C – Communication for Community (www.c4c.ro) și Asociația Centrul de Resurse pentru Organizațiile…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *