Continuăm să protejăm cetăţenii români

106 0

În data de 16 aprilie 2020, Plenul reunit al Parlamentului a încuviințat prin vot online prelungirea stării de urgență pentru încă 30 de zile. Totul a fost realizat după ce Președintele României, Klaus Iohannis,  a prezentat  în ziua de marți, 14 aprilie,  decretul prin care  prelungește până pe 14 mai starea de urgență cauzată de pandemia de coronavirus. Prin acest nou decret au fost menținute toate măsurile implementate prin decretul din 16 martie, dar au fost aduse noi elemente, printre care merită menţionate :

  • plafonarea prețurilor la medicamente, alimente și la serviciile de utilitate publică
  • managementul unităților sanitare poate fi asigurat de către persoanele din domeniul apărării
  • școlile rămân închise în perioada stării de urgenţă

Deputatul Cristian Buican a votat  pentru prelungirea stării de urgenţă,  deoarece următoarele două, trei săptămâni vor aduce cu ele încercări majore, asta şi printr-o posibilă creștere a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, după cum au anunţat epidemiologii, dar şi prin faptul că nu a dorit aruncarea societăţii într-un haos instituţional şi sanitar. În prezent, Partidul Naţional Liberal nu îşi doreşte să pericliteze echilibrul social şi nici echilibrele economice ale statului român, iar perioada cea mai dificilă va fi după starea de urgenţă când va fi nevoie de reajustarea la  viaţa normală.

Prin măsurile de până acum ale guvernului liberal s-a menţinut un echilibru în societate la nivel instituţional şi au fost gestionate cu maximă atenţie sectoarele care sunt implicate în baza ordonanţelor militare. Parelamentarul liberal, Cristian Buican, este de părere că prin măsurile stricte luate de către guvernanţi s-a încercat o aplatizare a curbei de îmbolnăvire în aşa fel încât să nu sucombe sistemul medical românesc. De asemenea, trebuie să înţelegem şi să recunoaştem că nu doar sistemul sanitar din România, dar nici alte sisteme medicale din lume nu au fost pregătite pentru o asemenea criză. Dar cu toate acestea trebuie să ne adaptăm şi să respectăm măsurile care se impun în această perioadă a stării de urgenţă.

„Câteva lucruri cred că merită să fie clarificate. Prin prelungirea stării de urgenţă nu au fost suspendate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, cum am auzit pe la anumite trusturi  media sau prin anumite declaraţii ale unor politicieni, ci se conduce doar la o îngrădire a exerciţiului unor drepturi, totul cu scopul de a proteja spaţiul nostru de siguranţă, iar asta e o nuanţă fundamentală. Exerciţiul drepturilor a fost limitat în mod proporţional cu situaţia creată. Măsurile luate de către instituţiile implicate în protecţia cetăţenilor, şi aici mă refer la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Ministerul Economiei şi al Muncii, dar şi cel al Finanţelor, au fost luate cu scopul de a ne adapta la situaţia actuală şi  de a continua să funcţionăm. În clipa de faţă, sistemul nostru este pus la încercare, iar starea de urgenţă nu este o relaxare. De asemenea, rolul comunicării, după cum bine face şi Preşedintele României, este acela de a-i suda pe cetăţeni în jurul solidarităţii şi de a-i face atenţi. Ce vreau să mai punctez este faptul că noi politicienii trebuie să generăm speranţa pentru că avem misiunea de a conduce,  de a respecta contractul faţă de cetăţeni şi să încetăm a mai manipula starea emoţională a cetăţenilor. Am convingerea că sistemul nostru va trece cu bine această probă, iar guvernul liberal va reconstrui sistemul economic” a declarat deputatul Cristian Buican.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *