In Memoriam-Daniela Caraman Fotea. Un gând al domnului Alexandru Șipa.

989 0

Cei care mă știu, pot depune mărturie că n-am prea scris pînă acum despre cei plecați recent dintre noi…Nu-mi face plăcere…Cum să scriu, în general, și acum în special, despre o persoană apropiată și prețuită de mine, la trecut, respectiv că a fost și nu mai e…că a făcut și a dres multe și apreciate, iar acum activitatea acestei persoane a fost întreruptă de destin pentru totdeauna…

Înainte de 1990, ne-am întîlnit extrem de rar, la cîte un eveniment/festival de jazz și asta pentru că dînsa locuia în Capitală iar eu în provincie. De cîteva ori a și scris despre mine, despre activitatea mea și evenimentele organizate de mine, iar pentru acele cuvinte frumoase la adresa mea, îi sînt profund recunoscător…Știu că a făcut-o cu sinceritate și demnitate profesională/muzicologică, așa cum erau caracterizate toate emisiunile de Radio realizate și prezentate de dînsa, la fel și toate textele dînsei apărute în numeroase publicații și cărți… (vezi Wikipedia și Google). Un timp, după 1990, cînd am venit și eu în București, am fost, într-un fel, colegi la revistele MELOS și ACTUALITATEA MUZICALĂ.

De data asta, și în cazul Doamnei Daniela Caraman Fotea, am aceeptat să scriu acest text solicitat, Și ca recunoștință și apreciere pentru calitatea dînsei de OM și profesionist desăvîrșit al muzicologiei românești, dar și pentru că, întîmplarea face că, deși nu ne-am văzut de mult timp la ședințele/întîlnirile colegiale de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România-secția Muzicologie, din care făceam parte ambii, am comunicat de cîteva ori în ultimile luni la telefon și pe facebook. Și asta pentru că, lucrând la un proiect-publicație (care trebuia să demareze la începutul lunii mai și care, din cauza pandemiei actuale s-a amînat, sper nu mai tîrziu de toamna acestui an), firesc, am apelat pentru colaborare și la Doamna Daniela Caraman Fotea. Nu numai că a acceptat cu plăcere invitația mea, dar a fost chiar entuziasmată de intenția noastră…Mai mult, din vocea dînsei am bănuit că era sănătoasă, bine dispusă și dornică să-mi trimită cît mai repede cele două texte convenite…A acceptat chiar și o rubrică permanentă, publicația respectivă urmînd să apară lunar…cum mai sperăm…

Așadar, după această lungă introducere, și înainte de a încheia gîndurile mele simple și spontane legate de această, cu adevărat DOAMNĂ A MUZICOLOGIEI ROMÂNEȘTI,  cum să nu vă spun ca am rămas perplex luni dimineața, a doua zi de Paști, cînd am citit pe fb o postare, în chenar negru, chiar de către dînsa(!?!), sau pe pagina dânsei…RĂMAS BUNI PRIETENI…apoi alte și alte postări de la diferiți prieteni comuni, care abia aceștia și astfel, m-au convins de plecarea definitivă dintre noi a celei care a fost (iată, totuși, la trecut) DANIELA CARAMAN FOTEA…

Dumnezeu s-o odihnească în pace !

Alexandru Șipa

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *