Ziua Comemorării Holocaustului – Yom HaShoah – 21 aprilie

742 0

Biroul Emisarului special pentru Holocaust

Congresul SUA a stabilit Zilele Comemorării ca prilej de a comemora anual Holocaustul la nivel naţional. În fiecare an, pe tot teritoriul Statelor Unite, autorităţile statale şi locale, angajatorii, şcolile şi centrele religioase şi comunitare găzduiesc activităţi de comemorare pentru a reafirma angajamentul naţiunii noastre de a păstra vie amintirea Holocaustului. Zilele Comemorării încep în duminica care precedă Ziua Comemorării Holocaustului (cunoscută şi sub numele de Yom HaShoah) şi se întind până duminica următoare.

Departamentul de Stat al SUA găzduieşte anual un eveniment dedicat Yom HaShoah, adesea în parteneriat cu diplomaţii străini aflaţi la Washington DC, pentru a cinsti vieţile şi amintirea celor şase milioane de evrei ucişi în timpul Holocaustului şi pe milioanele de alte victime ale persecuţiei naziste. Yom HaShoah îi cinsteşte de asemenea pe supravieţuitorii celei mai negre perioade istorice şi pe acei eroi care au găsit curajul de a rezista opresiunii naziste. Anul acesta, ca urmare a distanţării sociale impuse de pandemia de coronavirus, Departamentul de Stat a sprijinit evenimentul virtual naţional de comemorare, organizat de Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite pe 21 aprilie (US. Mission)

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *