Vas de ceramică din Epoca Bronzului, exponatul săptămânii la Muzeul de Istorie

1037 0

După bila de praștie descoperită în timpul cercetărilor arheologice de la Buridava dacică, expusă la Muzeul de Istorie Vâlcea săptămâna trecută, exponatul acestei săptămâni este o protomă de vas, aflată în timpul cercetărilor arheologice de la Copăcelu-Valea Răii, în perioada 2002-2004.

Fragmentul face parte dintr-un vas de mici dimensiuni, utilizat în anumite ritualuri, legate de creşterea animalelor care reprezenta  principala ocupaţie a populaţiilor din epoca bronzului. După factură şi culoare, reprezentarea plastică aparţine fazelor I-II ale culturii Verbicioara. (I. Tuțulescu, Două reprezentări plastice aparţinând epocii bronzului, descoperite la Copăcelu-Valea Răii, Buridava, VI, 2008, p. 37). Descoperirea de la Copăcelu aparţine unei ceşti cu toarta supraînălţată (I. Tuțulescu, Consideraţii asupra unei reprezentări zoomorfe aparţinând Epocii Bronzului din nord-estul Olteniei, Buridava, VIII, 2010, p. 85).

Obiectul prezintă o toartă în bandă, de la un vas de culoare castanie; se termină cu un cap de bovideu, bine stilizat, de formă conică, cu creştetul plat, privirea spre interiorul vasului, gura redată printr-o incizie orizontală. Toarta porneşte din marginea vasului, gâtul idolului fiind prins la mijlocul acesteia, grosimea lui fiind de 1,5 cm. Fragmentul este realizat dintr-o pastă bine aleasă, în compoziţia sa intrând lut de bună calitate, cioburi pisate şi mică. Pentru a îndepărta impurităţile, pe ambele suprafeţe a fost aplicat un slip bine lustruit de culoare castanie, în  ruptură observându-se culoarea neagră.

Protoma respectivă este o manifestare a artei și spiritualității epocii bronzului mijlociu din nord-estul Olteniei, cu similarități și la Dunăre (în cultura Gârla Mare) dar, mai ales, în sudul Italiei, la Broglio di Trebisacce, sit situat pe coasta ioniană a Calabriei.

C.R.

Articole asemănătoare

Microsoft lansează Chromium Edge ca update la Windows 10 in ianuarie 2020.

Postat de - 10 ianuarie, 2020 0
Microsoft lansează Chromium Edge ca update la Windows 10 în ianuarie 2020 La fel ca un mecanic conștiincios dintr-un sediu de dezmembrări auto, Microsoft și-a pus la muncă întregul departament de programatori și softisti pentru a identifica toate erorile și bug-urile platformei sale de browsing, pentru că în noul an să vină pe piață cu o nouă varianta, mai fiabilă și mai sigură pentru utilizatori. Această va fi oferită că o parte de update…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *