Guvernul falimentează transportul de persoane dacă impune restricții

1044 0

La transportul de persoane nu se pot impune restricții pentru că, profitul calculat la numărul de locuri din mijlocul de transport nu este foarte mare. Și nu este foarte mare pentru că este foarte mare concurența pe piața de transport de persoane în condițiile în care, de exemplu, din autogara Militari, la fiecare jumatate de oră chiar, ai un mijloc de transport spre Râmnicu Vâlcea. Și, cu mici excepții, ele au ocupate locurile în proporție de 100%.

”Regulile de distanțare pe care le propune Guvernul, pentru perioada de după 15 mai, creează mai multe probleme transportatorilor de persoane, care deja au probleme financiare, după două luni de „lockdown”. Deși s-a calculat înjumătățirea capacității de transport, situația reală arată că microbuzele și autocarele și-ar scădea capacitatea cu două treimi, pentru că banchetele cu două locuri vor putea fi ocupate de o singură persoană, iar dacă se va impune lăsarea unui rând liber, se vor pierde câte trei sau patru locuri pe fiecare rând. Astfel, distanțarea persoanelor, conform regulilor impuse de pandemie, ar însemna scăderea încasărilor cu două treimi, pentru care transportatorii de persoane au nevoie de sprijin financiar” precizează COTAR, într-un comunicat de presă.

Un excelent articol pe aceasta temă puteți citi mai jos:

COTAR: Noile restricții nu pot fi suportate de transportatorii de persoane decât cu riscul falimentului

Și acum să o spunem ”pe cea dreaptă”. În astfel de situații, cum este aceasta de urgentă, falimentează cine trebuie și rămâne pe piață cine trebuie. In principiu rămân cei mai mari și pier cei mai mici.

În situații de urgență, Guvernul trebuie să facă politica celor mulți, pentru că alfel mor mulți iar în cazul acestei industrii, de unde statul încasează masiv din accizele de la carburant, pierderea pe termen scurt va fi imensă.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *