După mai multe săptămâni de dispute, luni în jurul orei 8:00 a.m., primul tren cu îngrijitoare din România a ajuns în gara de lângă aeroportul Schwechat din Viena, informează agenţia APA, preluat de Romanian Global News.
La bord se aflau aproximativ 80 de îngrijitoare la domiciliu, marea majoritate femei, care au plecat duminică seara din Timişoara cu un tren de noapte operat în parteneriat de compania austriacă de căi ferate OBB şi compania românească CFR. Numeroşi ofiţeri de poliţie au condus pasagerii la hotel şi au asigurat păstrarea distanţei de siguranţă.
Urmează acum ca îngrijitoarele să fie testate pentru COVID-19. Dacă rezultatele vor fi negative, îngrijitoarele vor merge spre diferite destinaţii din Austria unde este nevoie de ele. Costurile pentru cazarea la hotel şi testare se ridică la 179 de euro per persoană şi vor fi suportate de statul austriac.
„Îngrijitoarele la domiciliu oferă un sprijin important. Transportul cu trenul oferă posibilitatea respectării normelor de securitate sanitară”, a declarat ministrul Afacerilor Europene din Austria, Karoline Edtstadler.
Deocamdată au fost convenite şase curse cu trenul de noapte între Timişoara şi Viena. După cursa care a plecat duminică seara, următorul tren ar urma să ajungă în Austria în cursul zilei de joi. Alte două curse sunt programate în zilele de 17 şi 20 mai şi există de asemenea opţiunea unor conexiuni în zilele de 24 şi 27 mai.
Michaela Huber, membru în Consiliul de Administraţie al OBB, a subliniat că în mod normal introducerea unor astfel de curse durează câteva luni însă în cazul de faţă totul a fost gata în câteva săptămâni, graţie cooperării bune cu parte română. Michaela Huber a mai spus că îngrijitoarele au fost supuse unui control de sănătate înainte de plecare din România, au primit măşti şi nu le-a fost permisă deplasarea liberă prin tren.
În mod normal, 60.000 de îngrijitoare, dintre care 80% sunt femei din România şi Slovacia, lucrează în mod oficial în Austria, unde 33.000 de persoane au nevoie de asistenţă medicală non-stop. Închiderea frontierelor, în luna martie, a pus capăt acestui sistem şi a provocat nelinişti familiilor persoanelor care au nevoie de asistenţă în Austria.
- Acasă
- Ediții locale
- Toate
- Băbeni
- Băile Govora
- Băile Olănești
- Bălcești
- Bărbătești
- Berbești
- Berislăvești
- Brezoi
- Budești
- Bujoreni
- Bunești
- Câineni
- Călimănești
- Cernișoara
- Costești
- Dăești
- Dănicei
- Drăgășani
- Drăgoești
- Galicea
- Horezu
- Lungești
- Malaia
- Măldărești
- Mihăești
- Muereasca
- Ocnele Mari
- Olănești
- Orlești
- Păușești Măglași
- Pietrari
- Prundeni
- Râmnicu Vâlcea
- Roești
- Scundu
- Slătioara
- Ștefănești
- Sutești
- Vaideeni
- Vlădești
Vâlcea/ Persoane cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție
10:57 am -- 5 octombrie, 2024Ca urmare a avertizărilor meteorologice/hidrologice pentru perioada 29.09.2024, ora 10.00 – 30.09.2024, ora 22.00, (cod galben și portocaliu)
11:06 am -- 30 septembrie, 2024Referitor la ședințele: Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea, din 24 septembrie 2024
12:10 pm -- 25 septembrie, 2024CS Păuşeşti Maglaşi s-a impus şi în Treapt! Duminică, după o eliminare provocată în tabăra gazdelor şi un gol, a părăsit terenul, accidentat, în minutul 55
11:09 am -- 24 septembrie, 2024Implementarea proiectului de asfaltare a ultimelor drumurilor comunale rămase nemodernizate, la Muereasca, se apropie de 50%
11:03 am -- 24 septembrie, 2024Raluca Turcan la Băbeni: Serviciile sociale de calitate sunt esenţiale pentru binele persoanelor cu dizabilităţi
11:03 am -- 27 aprilie, 2021Punct de atracție turistic, cinematograful vechi din Govora, reabilitat de Primărie
10:58 am -- 21 iunie, 2022Renovarea blocurilor din Băile Olăneşti, proiectată de companii din Timişoara şi Arad
10:33 am -- 18 septembrie, 2024Eco- BiblioTech, un proiect realizat de bibliotecari pentru viitorul comunitatilor lor
10:30 am -- 9 iunie, 2022APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi
11:00 am -- 14 august, 2020Activitățile finale din cadrul proiectul Erasmus+ al Liceului ,,Preda Buzescu” din Berbești, Vâlcea
8:01 pm -- 23 octombrie, 2021Inedit la Live Music Summer Camp Brezoi: HIPPIE CAMP cu finanțare europeană!
6:37 pm -- 4 iulie, 2023Un milion de euro aprobat pentru căile de acces din Budeşti, Bârseşti, Bercioiu, Racoviţa şi Ruda
2:25 pm -- 11 aprilie, 2024Gheorghe Gîngu: La Mulți Ani cu ocazia Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavril!
12:32 pm -- 8 noiembrie, 2023Finanţarea prin „Anghel Saligny” a dat altă dinamică proiectului privind introducerea gazelor, de la Buneşti
7:06 pm -- 27 august, 2024Remiză în derby-ul Alunu – Călimăneşti! Cozia, la primele puncte pierdute
10:43 am -- 24 septembrie, 2024În acest week-end, Bâlciul tradiţional de Sfânta Maria Mică, la Călimăneşti
10:45 am -- 6 septembrie, 202436 de goluri marcate în Seria a 8- a a Ligii a III-a! Dintre echipele vâlcene, Dăeşti a avut cel mai mare apetit ofensiv
10:26 am -- 20 septembrie, 2024Viitorul Dăeşti, vicelideră în Liga a III-a! Un jucător transferat de la Unirea Alba Iulia a debutat la trupa din Fedeleşoiu
10:27 am -- 5 septembrie, 2024Un junior de la Sănătatea Cluj, în lotul echipei de Liga a III-a Viitorul Dăeşti
6:46 pm -- 28 august, 2024Primăria Dănicei, proiecte importante – clădiri publice noi, poduri finalizate și drumuri asfaltate
11:10 am -- 12 august, 2022Investiţie prin PNRR, la Drăgăşani, pentru reducerea cheltuielilor publice
10:31 am -- 4 septembrie, 2024La Drăgăşani, primarul Nedelcu continuă investiţiile în sistemul educaţional
10:57 am -- 23 iulie, 2024Sâmbătă, Domeniul Pietrosu Parc, concursul culinar pentru “Meniul de Galicea” și multe surprize!
11:11 am -- 21 iulie, 2023Primăria Horezu, Primar Nicolae Sărdărescu. Fie ca în perioada sărbătorilor să vezi lumea cu ochii unui copil, să trăiești minunea dragostei și să te bucuri de absolut tot ce are de oferit această sărbătoare. Hristos a Înviat!
11:39 am -- 22 aprilie, 2022Horezu – proiecte ambițioase pentru oraș, dar și pentru stațiunea Vârful lui Roman
3:08 pm -- 23 martie, 2022Lungeștiul, la ora investițiilor. Bazin de înot modern, cu toate utilitățile
11:42 am -- 5 noiembrie, 2021Investiţie de aproape 90 de milioane de euro, în Nordul Vâlcii, între Malaia şi Păscoaia
12:27 pm -- 14 noiembrie, 2023Trei zile de distracție la Festivalul „Fii cool la cule” de la Măldărești
10:38 am -- 17 iulie, 2024MDLPA a virat primii bani pentru modernizarea drumurilor din Mihăeşti
10:59 am -- 24 septembrie, 2024Consiliul Judeţean Vâlcea lansează un proiect nou, de 4 milioane de euro, la Mihăeşti
11:02 am -- 5 septembrie, 2024Implementarea proiectului de asfaltare a ultimelor drumurilor comunale rămase nemodernizate, la Muereasca, se apropie de 50%
11:03 am -- 24 septembrie, 2024Se lucrează la Studiul de fezabilitate şi la proiectul tehnic pentru reabilitarea străzilor Socului, Grui, Cimitirului, Bouleci şi Şcolii, din Muereasca
11:07 am -- 19 septembrie, 2024Primarul din Muereasca modernizează încă 5 străzi. Proiectarea a început deja
7:04 pm -- 14 august, 2024Clădirea care avea destinaţia Siloz de fructe”, la Muereasca, transformată în sală de sport şi de festivităţi
11:06 am -- 22 iulie, 2024Troiţă ridicată la Muereasca de Sus în amintirea marilor duhovnici Lavrentie şi Daniil
11:10 am -- 2 iulie, 2024Primul atelier FORESIGHT din județul Vâlcea, la Centrul de Tineret Ocnele Mari
7:47 pm -- 21 ianuarie, 2024Primul Centru de Tineret din județul Vâlcea, în urbanul mic, s-a deschis la Ocnele Mari
9:09 am -- 17 iulie, 2023Primul trenuleț turistic din Olănești plimbă amatorii de distracție, călătorii pitorești și natură
2:44 pm -- 16 iunie, 2022Apă, iluminat public și sistem electronic de plată online pentru locuitorii din Orlești
10:43 am -- 21 iunie, 2022CS Păuşeşti Măglaşi, ca în vremurile bune, când defila în Liga a V-a! Opt goluri în poarta unei echipe bune din Elită
11:11 am -- 12 septembrie, 2024Nou-promovată, CS Păuşeşti Măglaşi este văzută drept una dintre formaţiile puternice din Liga a IV-a
6:54 pm -- 2 august, 2024Prundeniul, o comună europeană, în care esteticul și confortul sunt puse pe prim plan
10:56 am -- 21 iunie, 2022Servicii publice de nivel european în Râmnicu Vâlcea – afirmație sau întrebare?
10:41 am -- 20 septembrie, 2023Lucrări de igienizare la rezervorul de înmagazinare apă potabilă din Ștefănești
9:56 am -- 24 iunie, 2020„P.U.Z. – Construire pensiune turistică, în județul Vâlcea, comuna Vaideeni
10:07 am -- 6 iunie, 2022Acord de Parteneriat între CJ Vâlcea și Primăria Vaideeni pentru realizarea „Aventure Park”
11:31 am -- 1 iunie, 2022„P.U.Z. – Construire pensiune turistică, în județul Vâlcea, comuna Vaideeni
10:07 am -- 31 mai, 2022Primarul din Vlădeşti vrea să modernizeze baza sportivă de lângă sala de sport, prin CNI
11:16 am -- 19 septembrie, 2024Doi jucători de la Chimia şi unul de la Stejarul vor îmbrăca tricoul echipei FC Vlădeşti
7:10 pm -- 27 august, 2024În următorul mandat, edilul Adrian Cosac are mai multe proiecte pentru modernizarea comunei Vlădești
11:22 am -- 26 iulie, 2024 - Oamenii discută
- Economie
- Politică
- Editorial
- Cultură
- Escu TV
- Externe
- Interviu
- Curier Club
- Școala de Reportaj
- English
- Anunțuri gratuite
- Ficțiune
- Teorii Incredibile
- Carte în serial
- Noi suntem Curierul de Râmnic
- Academia de Jurnalism pentru Copii