La 94 de ani se pregătește pentru Mondialul de atletism din 2021!

778 0

Elena Pagu, multiplă campioană europeană și mondială în proba de marș pentru seniori, nu renunță la sportul care i-a adus atâtea satisfacții în ultimii 37 de ani. 

Sărbătorim astăzi Ziua Internațională  a Sportului cu cel mai bun exemplu: o româncă de 94 de ani care duce o viață sănătoasă și care a înțeles că mișcarea îți poate prelungi viața.

Elena Pagu nu se dezminte la cei 94 de ani pe care îi va împlini peste două luni. Sportiva este multiplă campioană europeană și mondială în proba de marș pentru seniori și la viteză la 60 și 100 metri a pierdut numărul medaliilor castigate.

Ea a început să alerge la 57 de ani, atunci când a ieșit la pensie. A concurat în toată lumea și are în palmares zeci de medalii mondiale și europene la probele de marș și viteză 60 și 100 de metri.

Sinceră să fiu nu mai știu câte medalii am câștigat! Eu nu am mizat pe trofee și pe medalii, dar dacă sunt acolo și îmi reprezint țara, atunci vreau să fiu prima! Și am fost de multe ori. O singură medalie am dat-o pentru că persoana și-a dorit-o foarte mult. La aproape 94 de ani mă simt ca întotdeauna, gata de un antrenament, gata de treburile mele pe care trebuie să le fac, gata să mai fac câte o bucurie cuiva” – Elena Pagu, multiplă campioană europeană și mondială în proba de marș la seniori.

De 12 ani, campioana are un manager care merge cu ea în toată lumea, acolo unde concurează. Pentru că anul acesta nu știe daca va mai participa la vreun concurs din cauza Pandemiei de Coronavirus, doamna Elena și-a făcut planuri pentru 2021. Nu va rata Campionatul Mondial de Marș din Portugalia!

La toate concursurile vreau să merg, inclusiv la Campionatul Mondial din Portugalia de anul viitor!”  Elena Pagu – multiplă campioană europeană și mondială în proba de marș la seniori.

Nici Coronavirusul n-a oprit-o

Sportiva povestește cum Pandemia de Coronavirus nu a împiedicat-o să își urmeze programul pe care îl are de ani de zile! S-a antrenat o dată la două zile, uneori chiar în fiecare zi.

”Mi-am făcut o declarație scrisă și am continuat să fac marș o zi da și una nu. Au fost și zile în care am făcut în fiecare zi. Oamenii, vecinii din porțiunea asta a orașului mă știu, mă aplaudă, mă opresc, mă întreabă” – Elena Pagu, multiplă campioană europeană și mondială în proba de marș la seniori.

 

 

Fără medicamente, doar cu câte un pahar cu vin

Elena dezvăluie și secretul sănătății și al longevității sale! Nu a mai luat un medicament de 20 de ani, iar în fiecare seară bea câte o jumătate de pahar de vin.

”Eu nu iau medicamente, s-a mai întâmplat câte o scrânteală, să îmi rup o tibie sau să fac o hernie de disc.  Însă s-au rezolvat, mi-am revenit. Medicamente de ce să iau?! Mai beau câte o jumătate de pahar de vin.  Dacă nu, am băut puțină contravenție. O tărie. Pot să beau vin , un pic, jumătate de pahar, după masa de seară” – Elena Pagu, multiplă campioană europeană și mondială în proba de marș la seniori.

 

Timp de 8 ani a mers pe jos câte 14 kilometri  zilnic

Elena Pagu a intrat la liceu exact în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe vremea aceea, se făceau opt ani de liceu, iar sportiva a mers în fiecare zi timp de opt ani, câte 14 kilometri pe jos ca să ajungă de la ea din sat la Piatra Neamț, acolo unde învăța.

Mă mir cum nu m-a mâncat vreun lup, pentru că între satul meu și Piatra Neamț era o distanță de 2 km fără case, și era câmp și șoseaua trecea printr-o porțiune care nu era populată.  Îmi punea mama maculatorul și o cutie de chibrituri, dacă iese vreun lup să dau foc la caiet” – Elena Pagu, multiplă campioană europeană și mondială în proba de marș la seniori.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *