1 Iunie, Ziua Copilului

831 0

1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, adoptându-se ”Declarația pentru Protecția Copilului”.

Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept, precum şi iniţierea unei acţiuni de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.

Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită, trebuie să ştie că au anumite drepturi, că sunt importanţi.

Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil şi chiar este necesar ca, macăr o dată pe an, să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi.

Copilăria e vârsta la care, cea mai profundă bucurie poate fi un zâmbet curat. Copilăria e o lume aparte, plină de lumină și armonie. Să vă bucuraţi de ea, dragi copii!

La mulți ani de 1 Iunie!

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *