Strategia „De la fermă la furculiță” riscă să împartă europenii între consumatori de lux și consumatori „second-hand”

583 0

Bruxelles, 15 iunie 2020

Estimările specialiștilor din agricultură arată că, pentru a obține aceeași cantitate de hrană în era Noului Pact Ecologic, costurile vor fi de patru ori mai mari decât cele din prezent. Eurodeputații Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European (AGRI) i-au întrebat pe reprezentanții Comisiei Europene din Directoratul General Agricultură şi Dezvoltare Rurală cum vede executivul comunitar riscul adâncirii decalajelor dintre Europa bogată și cea săracă, în cel mai important sector: hrana noastră de zi cu zi.   

Membră în Comisia AGRI, eurodeputata Carmen Avram a subliniat faptul că, pe lângă actuala criză de sănătate și importurile ieftine din state terțe non-UE, agricultorul european va trebui să suporte, fără un sprijin clar, costurile dezvoltării durabile și tranziția către agricultura sustenabilă: „Când vorbim de viitorul agriculturii europene, nu trebuie să uităm că aceasta asigură hrana a jumătate de miliard de cetățeni europeni. Iată că vine Pactul Ecologic și strategia «De la fermă la furculiță» care aduc o presiune imensă, în plus, pe sectorul agricol. Acestea înseamnă condiții inimaginabile și costuri foarte mari, nu doar pentru fermieri, ci și pentru o jumătate de miliard de consumatori europeni. Există estimări care plasează creșterea costurilor pentru agricultori cu până la 400%, după reducerea cu 50% a pesticidelor și fertilizatorilor. 

1. Cum se va asigura Comisia Europeană că, odată cu creșterea costurilor pentru producătorii europeni, cetățenii vor putea să-și permită hrană de calitate? Cum se va asigura Comisia că nu va crește sărăcia și că aceste costuri nu vor împărți europeni în consumatori de lux și consumatori «second-hand»? 

2. Totodată, cum se poate asigura Comisia că Strategia «De la fermă la furculiță» nu va declanșa un val fără precedent de practici anticoncurențiale, pentru că producătorii europeni vor trebui să respecte standarde mult mai stricte, în timp ce state terțe nu vor trebui să le respecte?

3. În al treilea rând, foarte curând, fermierii vor trebui să înceapă să folosească pesticide și îngrășăminte sigure. Dar aceste pesticide și îngrășăminte sigure încă nu au fost dezvoltate și va mai dura mult pentru a face asta și pentru a le testa. Așadar, cum le-ați spune fermierilor să procedeze în acest caz, ca să atingă obiectivele?”

În răspunsurile la întrebările eurodeputaților din Comisia AGRI, reprezentanții Comisiei Europene au arătat că:

„Știm că statele membre nu pornesc toate de la același nivel. Recunoaștem eforturile depuse de unele state membre – unele au făcut eforturi mai intense decât altele și pe viitor ne vom asigura că vom viza statele membre care nu au făcut eforturile posibile necesare.” 

„În întrebările eurodeputaților s-a spus ca Strategia este o povară pe umerii agricultorilor, mai ales din punct de vedere financiar. Cred că trebuie să ne gândim foarte clar atunci când facem acest reproș. Dacă, spre exemplu, obiectivul nutrienților este bine implementat, fermierii vor economisi bani. Nu vor avea o pierdere de productivitate pentru că e vorba de o parte de nutrienți care se pierd fără niciun impact pozitiv.” 

„În ceea ce privește pesticidele este vorba despre o combinație de utilizare și risc a pesticidelor. Nu vorbim neapărat de volum, pentru că ar fi o abordare greșită. Știm că unele pesticide fitosanitare biologice sunt necesare în cantități mari pentru a-și produce efectele. Dar problema o reprezintă riscurile. Nu vizăm decât pesticidele care au un profil periculos foarte ridicat, sunt mutagene și cancerigene. Prin această strategie ne angajăm să facem tot ce putem pentru a prioritiza introducerea pe piață a pesticidelor cu risc redus. E vorba de pesticide chimice, nu pesticide ecologice. În prezent, asistăm la noi evoluții în industrie și 50% din pesticidele care cer autorizare sunt deja pesticide ecologice, cu risc redus sau ambele. Industria a înțeles care e mesajul nostru și va pune la dispoziția fermierilor aceste pesticide.” 

„În ceea ce privește practicile comerciale neloiale, care sunt menționate explicit, Comisia se va axa foarte mult pe o punere în aplicare a legislației existente pe tot ceea ce este legat de nitrați, de practicile comerciale neloiale dar și alte aspecte. În ceea ce privește importurile, Comisia va studia domeniile în care sunt probleme de mediu legate de pesticide din Europa, pe care să le introducem în politica de importuri, pentru a reduce importurile de mărfuri produse fără respectarea acestor norme de mediu.” 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *