COMUNICAT DE PRESĂ
La solicitarea reprezentanților asociațiilor de pensionari din județul Vâlcea, Instituția Prefectului – județul Vâlcea a organizat o ședință de lucru pe tema siguranței consumatorilor, în contextul sărbătorilor de iarnă. Ca urmare, astăzi, 12 decembrie 2023, la sediul instituției, sub conducerea domnului prefect, Mihai Oprea, a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. La întrevedere, comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea, doamna Cristina Prună a făcut câteva recomandări pentru consumatori:
- să se acorde o atenție deosebită la achiziția produselor alimentare, în special în cazul „ofertelor promoționale”;
- să se verifice cu atenție din punct de vedere organoleptic (aspect, miros, culoare) calitatea produselor alimentare;
- atenție la produsele alimentare care prezintă urme de mucegai, data durabilității minimale depășită sau ambalajele deteriorate;
- achiziționarea cărnii și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe);
- evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate;
- carnea trebuie să prezinte la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt;
- verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele imprimate pe bonurile de casă;
- deși produsele congelate au un termen de valabilitate mai mare datorită procesului natural de congelare, aveți grijă ca termenul să nu fie foarte apropiat de ziua cumpărării, mai ales dacă doriți să le depozitați în gospodăria proprie pentru o perioadă mai lungă;
- personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecție sanitară, respectiv halat de protecție și bonetă, iar manipularea produselor să se facă cu mâinile acoperite de mănuși curate sau de unică folosință;
- produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf și de muște fiind servite numai cu ustensile speciale;
- este interzis consumatorilor să aleagă produsele cu mâna;
- achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care veţi avea nevoie pentru a putea proba, în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;
- alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale.
În trimestrul IV al anului 2023 s-au controale având ca tematică modul de respectare a prevederilor legale privind siguranța jucăriilor. Acțiunile de control au avut ca scop şi depistarea jucăriilor periculoase, iar, ca urmare, din cele 559 de produse controlate până în acest moment, au fost oprite definitiv de la comercializare 510 produse (în valoare de 7.277 lei). De asemenea, au fost aplicate amenzi în sumă de 33.000 lei.