Evaluarea Natională a continuat astăzi cu proba la Matematică

526 0

Evaluarea Natională a continuat astăzi cu proba la Matematică. În județul Vâlcea s-au înscris 2927 de absolvenți ai clasei a VIII-a, din care s-au prezentat la examen 2830, iar 97 au fost absenți. Proba s-a desfăsurat în bune condiții în toate cele 88 de centre de examen constituite la nivelul județului. Nu au fost înregistrate situații deosebite sau perturbări.

Pentru prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat

În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/rezultatele candidaților vor fi afișate astfel.

În acest sens, astăzi, 17 iunie, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen au tipărit din aplicația informatică EvNat un raport în care se specifică: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului:  Ex: JJ0000000 (JJ-indicativul județului). Raportul a fost distribuit fiecărui candidat în momentul predării lucrării scrise. Pe baza codului unic din raport, fiecare candidat își va putea vedea rezultatele obținute la examene. Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen au informat astazi candidații că rezultatele vor fi afișate cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.

Decizia a fost luată, inclusiv, în baza consultărilor cu partenerii sociali – federațiile sindicale reprezentative din învățământ, reprezentanții părinților, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor – toți fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui și a prenumelui elevului.

Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Rezultatele finale se vor fi afișa sâmbătă, 27 iunie.

Biroul de comunicare al ISJ Vâlcea

Articole asemănătoare

Precizări de la domnul Țigaret

Postat de - 6 februarie, 2020 0
FacebookTwitterSistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea, subunitate în cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt a finalizat ultimele lucrări de reparații cu rol de…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *