Dacian Cioloş lansează seria dezbaterilor online “Food Hubs, Good Food”!

821 0

Dacian Cioloş lansează luni, 22 iunie, seria dezbaterilor online “Food Hubs, Good Food” menite să ajute producătorii agricoli din fermele mici și mijlocii, dar și consumatorii care sunt în căutarea unor alternative economice durabile.

 

Timp de cinci seri, de luni până vineri, în fiecare seară se va dezbate o temă a relației sectorului alimentar cu consumatorii și cu producătorii.

Vor fi invitați reprezentanți ai organizațiilor care au deja experiență în relația apropiată între producător și consumator, din Italia, Danemarca, Franța Germania.

 

Presedintele PLUS, lider al Grupului Renew Europe, deschide primul webinar, „Perspective europene”, transmis LIVE pe Facebook, începând cu ora 19.00 și  moderat de jurnalista Sanda Nicola.

Dacian Cioloș : „Eu un subiect care mă preocupă de o viață,am avut mai multe responsabilități în domeniu, am contacte și am fost în contact atât cu producători, cât și cu consumatori, dar și cu decindenți politici. Cred că e un moment foarte bun să îi punem pe toți împreună. Să discutăm deschis, fără tabuuri, să identificăm soluții care pot fi puse apoi la baza unor intițiative legislative, atât la nivel național, cât și în Europa. Îi vom avea invitați pe Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, și pe Carlo Petrini, fondator “Slow Food”. Vom aborda dificultățile și oportunitățile cu care se întâlnesc aceste modele de afaceri, iar subiectul va fi tratat într-o perspectivă holistică, pornind de la conectarea agriculturii cu industria agroalimentară și consumatorii, dar luând în considerare și eforturile de protejare a mediului, lupta împotriva schimbărilor climatice, impactul digitalizării și imperativul unei dezvoltări durabile a spațiului rural.”

Producătorii agricoli din fermele mici și mijlocii, dar și consumatorii, cu toții sunt în căutarea unor alternative economice durabile prin care, pe de o parte, produsele locale să fie accesibile direct celor care le doresc, pe de altă parte, acestea să fie valorificate la un preț echitabil, care să se întoarcă direct în fermă.

 

În Uniunea Europeană și în România există proiecte și modele de afaceri care colectează, procesează și comercializează produse alimentare locale, funcționând în același timp ca centre de resurse și asistență pentru fermieri.

 

Există modele de comercializare care au un impact foarte bun nu numai pentru conectarea la piață a fermelor mici, dar și pentru a le sprijini să dezvolte activități cu valoare adăugată, concentrându-se pe produse tradiționale, ecologice sau pe dezvoltarea unor servicii conexe de ecoturism sau agroturism.

 

Însă beneficiile acestor forme de valorificare a produselor sunt mult mai multe: contribuie la menținerea unei culturi agricole și gastronomice locale, reflectă și păstrează tradițiile specifice unei regiuni, reconectează zonelor urbane și rurale, având o contribuție incontestabilă pentru protejarea mediului și a biodiversității.

Food Hubs este unul dintre posibilele modele.

 

https://www.facebook.com/events/310849966583453/permalink/312609056407544/

LUNI, 22 iunie | Perspective europene

Moderator: Sanda Nicola, jurnalist

Dacian Cioloș, Președintele Renew Europe
Frans Timmermans, Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene
Carlo Petrini, Fondatorul Slow Food

MARȚI, 23 iunie | Tranziție digital

Moderator: Bianca Muntean, Manager, Translvania IT Cluster

Ana-Maria Stancu – Fondator RoboHub
Felix Arion, Manager general – AgroTransilvania Cluster
Paul Brie – Fondator Biosoi

MIERCURI, 24 iunie | Inovare și bune practici internaționale

Moderator: Valentin Filip, Director program, Fundația Civitas

Christian Bugge Henriksen –  Coordonator proiect FoodSHIFT 2030
Elli Tsiforou – Director General Gaia Empicheren
Paolo di Stefano – Director Afaceri Europene, Coldiretti

JOI, 25 iunie | Food Hub-urile și consumatorii

Moderator: Alexandra Crăciun, Consilier, Dacian Cioloș

Laura Albu –  Membru fondator Food Hub-ul Roade și Merinde
Felix Pătrășcanu – Co-fondator Fan Curier
Cristi Cișmaru – Fondator Asociația My Transylvania
Oana Coantă – Co-proprietar Bistro de l’Arte

VINERI, 26 iunie | Food Hub-urile și producătorii

Moderator: Gabriel Gherghescu, Consilier Dacian Cioloș

Tiberiu Cazacioc, Freelancer, specialist marketing local
Anca Marcu Manager de vânzări Cooperativa Lunca Someșului
George Cățean – Coordonator Ferma Cățean

Concluzii: Dacian Cioloș, Președintele Renew Europe

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *