A fi sărac, nu e egal cu a fi sclav

712 0

Bruxelles, 20 iunie 2020

Parlamentul European a condamnat, printr-o rezoluție comună a mai multor grupuri politice, votată în sesiunea plenară din perioada 17-19 iunie, abuzurile la care au fost supuși muncitorii sezonieri în pandemia de coronavirus și a cerut respectarea drepturilor fundamentale pentru toți cetățenii europeni.

Europarlamentarul Carmen Avram a reiterat, prin intermediul unor amendamente depuse la această rezoluție și cosemnate alături de alți colegi din grupul politic S&D, că accesul la condiții sanitare decente, tratamentul egal și remunerația corectă sunt elemente fără de care Uniunea Europeană nu poate funcționa.

„Social-democrații trebuie să continue să privească dincolo de instituții și să vadă mereu omul. Pentru că acest om are nevoie deseori de ajutor și de confortul de a ști că, deși sărac, nu va fi descalificat la gradul de cetățean de mâna a doua și nici lăsat în urmă”, a explicat Carmen Avram.

De la începutul crizei COVID-19, zeci de mii de români au plecat la muncă în afara țării, în condiții incerte, riscându-și sănătatea și viața, fără ca autoritățile din România să le asigure condițiile minime de siguranță.

„Problemele sezonierilor din Europa nu sunt noi. Vorbim despre ele periodic și, apoi, subiectul trece în plan secund, până la următoarea criză. Nou este însă ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni cu valul de muncitori români, plecați, în plină pandemie, în necunoscut, pentru a munci în condiții neclare, pe baza unor contracte abuzive, riscându-și sănătatea și viața. Săptămâni la rând am văzut în mass-media din România sute de mărturii despre ce au avut de îndurat. A fost rezultatul unei furtuni perfecte, provocată de un guvern foarte slab, de înțelegeri bilaterale netransparente cu alte state – ceea ce subminează principiile UE – și indivizi și firme care au încercat să profite de haosul european, sperând că vor face bani ușor pe spatele unor cetățeni disperați”, a adăugat Carmen Avram.

Acest demers din plenul Parlamentului European vine după ce, în luna aprilie, europarlamentarul Carmen Avram a trimis o scrisoare, susținută de alți 24 de europarlamentari, din 13 țări și 4 grupuri politice, către Comisia Europeană prin care semnala executivului european clauzele abuzive din contractele muncitorilor sezonieri români.

Membră în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, Carmen Avram i-a atras atenția inclusiv Comisarului pentru Agricultură asupra condițiilor deplorabile din unele ferme în care muncesc și trăiesc acești oameni.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *