Ileana Vulpescu

100 0

“Şi binele ţi se întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor că nu ştii unde loveşti cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi că vă otrăviţi sufletul. Şi nici pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât noi. Că nu ştim nici unul de ce ne aflăm acilea, pe pământ.”

S-a stins din viață scriitoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu.

Tristul anunț a fost făcut de scriitorul Radu F. Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

”LA DESPĂRȚIREA DE O MARE SCRIITOARE…

A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!…”, a scris Radu F. Alexandru pe Facebook

Ileana Vulpescu, autoare a nenumărate volume de proză iubite de public. Dintre ele, cartea care s-a bucurat de un imens succes a fost “Arta conversației”, volum lansat în 1980, la editura Cartea Românească, și care a fost reeditat dupa 1989.

Era una dintre cărțile care nu se găseau pe tarabe în perioada ceaușistă, ci se dădeau “pe sub mână”, adică cu o “bonificație” pentru vânzător. Soțul Ilenei Vulpescu a fost poetul  și traducătorul Romulus Vulpescu, care a decedat în 2012.

Ileana Vulpescu s-a născut pe 21 mai 1932, în județul Dolj, comuna Bratovoești. A absolvit Facultatea de Filologie  în București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică a Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul Explicativ al Limbii române. A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.

Ileana Vulpescu: „Cred că n-am imbătrinit degeaba”

„Am inceput să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gindurile mele, mai intâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri.

N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii.

Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor.

«Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila.

Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede…

Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi inchipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…)

Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea ca mai e multa vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin.

Înaintarea în vârsta o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează o dată cu vârsta, poate nu la toată lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este.

Undeva in Vechiul Testament se spune că vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează dupa 80 ar fi chin și durere.

Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întamplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, daca ar veni Dumnezeu și    mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Ție, du-Te la altul!”. (…)

Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, iţi poate lua minţile.

Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor.

Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât.

Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.” – Ileana Vulpescu,

(Sursa: Jurnalul Național – 21 mai 2007)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *