Situația epidemiologică din județul Vâlcea, la data de 2 iulie

719 0

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI 

INFORMARE DE PRESĂ

 

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul Vâlcea, la data de 2 iulie, se prezintă astfel: opt persoane în carantină instituționalizată, 1.214 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și șapte persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 internate în prezent în unități spitalicești din județ.

Totodată, până în acest moment, 41 dintre persoanele diagnosticate în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, cinci au decedat, iar alte două persoane  sunt internate în spitale din alte județe.

De la ultima informare de presă a fost înregistrat un caz nou de infectare cu virusul SARS-COV-2, fiind vorba de o persoană care în urma alterării stării generale s-a testat în cadrul unui laborator privat de analize medicale din județ. În urma rezultatului pozitiv, persoana a fost internată într-o unitate sanitară din judet. Momentan, starea persoanei este stabilă.

De asemenea, în această săptămână, în unitățile dedicate din județ au fost aduse șapte persoane diagnosticate pozitiv dintr-un județ limitrof, trei dintre acestea fiind internate în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea

 

De la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului, au fost efectuate aproximativ 4.200 de teste.

Reamintim faptul că statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimtomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Confederația Elețiană, Estonia, Finlanda, teritoriul european al Franței, Germania (cu excepția districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Lista cu statele pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16.00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

Pentru recomandări și alte informații despre COVID-19, puteți apela linia TELVERDE – 0.800.800.358, linie telofonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și care nu poate fi utilizată în caz de urgență. Informații legate de COVID-19 puteți primi și de la serviciul de permanență al Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, la numerele de telefon: 0758 061 438 (non-stop) și 0250 747 720 (luni – vineri: 8-16).

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *