Cristian Buican: Reclădim România- Planul Național de Investiții

1206 0

Așa cum în trecut Partidul Național Liberal a lansat doctrina Prin noi înșine,  liberalii de astăzi au lansat Planul Național de Investiții cu scopul de a moderniza și de a dezvolta statul român.

În data de 1 iulie 2020, guvernul PNL, condus de către Prim-ministrul Ludovic Orban, a anunțat lansarea noului plan având ca țintă schimbarea strategică de dezvoltare a României. Motivul aplicării programului ține de schimbarea modelului de dezvoltare economică și socială pe care statul român trebuie să se axeze, anume pe stimularea și dezvoltarea capitalului, a competitivității companiilor românești, pe investiții în domeniile importante ale infrastructurii. De asemenea, guvernanții își doresc să crească și  competitivitatea pe plan internațional prin relansarea economică, cu o creștere economică bazată pe piloni sustenabili.

Deputatul Cristian Buican susține faptul că modelul economic  propus de guvernul PNL este axat pe stimularea ofertei. Prioritatea pe termen scurt este creșterea ritmului de finalizare a lucrărilor aflate în execuție. Președintele PNL Vâlcea fiind de părere că este o normalitate ca proiectele esențiale să fie finalizate. Autostrăzile nu au culoare politică. Modernizarea României ține de cei care vor dovedi că o pot face, iar atribuirea meritelor o vor face cetățenii români.

Acest plan de investiții  a fost construit pe trei puncte esențiale: 1) evoluția macroeconomică și politicile adoptate în contextul COVID-19, 2) granturi, scheme de garanții și programe de sprijin, 3) planul național de investiții. A fost nevoie de o regândire a priorităților/obiectivelor din domeniile importante, cu asigurarea finanțării necesare în următoarea perioadă.  Pe termen mediu și lung, obiectivul guvernului liberal este acela de a demara și de a realiza un program amplu de investiții publice cu o alocare bugetară din fonduri europene și naționale, rambursabile și nerambursabile, de aproximativ 100 de miliarde euro în perioada 2020 – 2030, plus pregătirea proiectelor majore de infrastructură pe termen mediu și lung din domeniile transporturilor, energiei, comunicațiilor, agriculturii, sănătății, sportului și educației. S-a putut foarte bine observa că modelul de dezvoltare economică din ultimii ani, bazat pe stimularea consumului, a neglijat programele de investiții publice în proiectele majore de infrastructură de transport, energie, sănătate, educație, dezvoltare locală, agricultură, mediu și sport. Numai în ultimele cinci luni, guvernul PNL a alocat pentru investiții cea mai mare sumă din ultimul deceniu: 13,1 miliarde de lei. Guvernarea PNL nu a tăiat bugetele investițiilor. La prima rectificare bugetară din acest an, Guvernul PNL a alocat suplimentar un miliard de lei pentru investițiile locale. Mai mult,  Ministerul Transporturilor va avea o sumă record alocată investițiilor la următoarea rectificare bugetară, specială pentru șantierele în autostrăzi, drumuri expres, spitale regionale.

”Am venit cu planul relansării economiei format pe baze solide pentru că noi, liberalii, am avut două obiective majore, anume siguranța sanitară a cetățenilor români și păstrarea locurilor de muncă. Planul a fost gândit  pe un set de măsuri care se aplică pe termen scurt, având  scheme de finanţare pentru firme, dar şi de susţinere a veniturilor populaţiei ocupate în economie, precum şi măsuri pe termen mediu și lung axate numai pe investiţii în infrastructura din sistemele importante: energetic, educaţie, sănătate, sport. Guvernul PNL își propune să depășească faza de proiectare pe hârtie și să treacă la construire, la investiții, la reclădirea României pentru că numai așa avem vom avea bunăstare și prosperitate. Lucrul acesta se poate realiza doar prin investiții, prin implementarea proiectelor și prin creșterea productivității muncii a declarat deputatul Cristian Buican

 

Birou Parlamentar

Deputat Cristian Buican

Articole asemănătoare

La Mulți Ani, Maestre!

Postat de - 30 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterAstăzi, Maestrul Dinu Săraru,  binecunoscut scriitor român și excepțional animator al vieții cultural-artistice din țară, împlinește admirabila vârstă de 88…

Viteza luminii

Postat de - 19 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterDupă cum bine știți, sau ar trebui să știți, Einstein a stabilit o constantă în Universul local. C = 300.000…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *