DISPOZIŢIA NR. 2253 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă extraordinară

769 0

DISPOZIŢIA NR. 2253 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă extraordinară

           

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, încuviințată prin Hotărârea Parlamentului nr.5/2020;           

În temeiul prevederilor art.133 alin.(2), lit.a), art.134, alin.(1), lit.a), alin.(3), lit.b) și a art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

 

                                         D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă extraordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 16.07.2020, ora 13.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Sala Lahovari din Calea lui Traian nr. 138 B.

(2) Ședința se va desfășura avându-se în vedere măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

(3) Pentru asigurarea caracterului public al ședinței vor fi luate de către conducerea Filarmonicii măsurile tehnice necesare transmiterii on-line a acesteia. De asemenea, în măsura în care reprezentanții mass-media doresc să participe la ședință vor anunța în prealabil despre intenția acestora la adresa de e-mail ”primaria@primariavl.ro”.

(4) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, astfel încât să se respecte condițiile de distanțare socială, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

 

                                                                       

           PRIMAR,                                                 CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                          SECRETAR GENERAL,

                                                                                   jurist Ion DIDOIU 

 

 

                                                                                      Râmnicu Vâlcea, 10.07.2020

 

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI NR. 2253 DIN DATA DE 10.07.2020

PROIECTUL ORDINII DE ZI A

   ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE DIN DATA DE 16.07.2020:

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2020 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2020 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  3. Proiect de hotărâre privind clarificarea regimului juridic al imobilului teren în suprafață de 278 m.p., situat în strada Decebal nr.5, înscris în cartea funciară nr.55359 și stabilirea oportinității demarării procedurilor de vânzare a acestuia – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  4. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui teren proprietate privată a municipiului Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  5. Proiect de hotărâre privind premierea elevilor din municipiul Râmnicu Vâlcea care au obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din sesiunea 2020 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.

 

                                SECRETAR GENERAL,                                                         Intocmit,                        

                                        Ion DIDOIU                                                                    Serv. APL,

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *