Atletismul a dat startul competițiilor în aer liber!

77 0

Cupa României Open se dispută în aceste zile la București, cu măsuri de siguranță sanitare și distanțare socială fără precedent.

După mai bine de patru luni timp în care competițiile oficiale de atletism au fost în pauza generată de Pandemia de Coronavirus, a venit vremea ca sportivii să concureze din nou.

Cupa României Open Juniori este prima întrecere pentru atleți, aceștia fiind obligați să respecte reguli fără precedent în sportul de la noi.

”A fost mult mai costisitoare organizarea acestei competiții, pregătirea a durat mai multe zile, a trebuit să luăm toate măsurile de siguranță necesare. Vrem să vedem cum reacționează sportivii, antrenorii, însoțitorii. Eu zic că am pus totul la punct și avem reguli stricte. Este de nota 11 tot ce se întâmplă aici. Mi-era dor de competiții, oricât ne-am pregăti, tot concursul este cel care-ți dă valoarea. Acest concurs are și funcții de socializare pentru că cei mici nu s-au mai văzut și contează foarte mult acest aspect” – Florin Florea, președinte Federația Română de Atletism.

”Nu am mai organizat așa ceva până acum, am respectat toate condițiile impuse, este un pionierat ce am făcut aici. Totul începe de la programul competițional care a trebuit extins, am împărțit probele în mai multe serii, la sprint am ținut un culoar liber între sportivi și vor fi doar câte patru concurenți. Este un mare plus faptul că am putut porni competițiile, dar suntem și triști că nu am putut acoperi probleme de fond și semifond, care nu ar fi respectat regulile de distanțare socială impusă, de doi metri” – Augustin Iancu, secretar general al Federației Române de Atletism.

Au concurat mult mai mulți sportivi decât se așteptau organizatorii

Lipsa întrecerilor oficiale i-a afectat pe atleți, care au au luat cu asalt competiția organizată la București. Un număr aproape dublu de participanți față de așteptările federalilor au fost pe listele de concurs.

” Eu am crezut că nu vor fi mai mult de 250 participanți, dar avem 430, deci un număr peste cei în jur de 400 pe care-i avem în general la o astfel de competiție. La lungime a trebuit să facem calificări, la sprint la fel…” – Florin Florea, președinte Federația Română de Atletism.

Cel mai bun rezultat european – la prima competiție

Aruncătoarea Adela Stanciu a reușit, după aproape patru luni de pauză, să realizeze un personal best la chiar prima competiție la care a participat. Atleta a aruncat ciocanul la  distanța de 67,82  metri, fiind cel mai bun rezultat al carierei până în prezent, dar și al sezonului european la categoria U23.

” Abia așteptam să concurez, mi-era dor să fiu într-un cadru de acest gen. Îmi lipsea starea de competiție. Recent am schimbat antrenorul și aveam emoții dacă îmi iese sau nu ce aveam de făcut. Organizarea a fost foarte bună, mă bucur că nu a trebuit să purtăm mască, totul a fost în condițiile de maximă siguranță pentru toată lumea. În carantină am încercat să fac antrenament cu mască, să mă obișnuiesc, dacă ar fi fost cazul să concurăm așa, dar nu am reușit deloc, simțeam că nu pot respira. Mi-au prins bine antrenamente pe pe care le-am făcut în perioada stării de urgență, zilnic am lucrat, chiar dacă nu puteam arunca ciocanul, pentru că nu aveam unde” – Adela Stanciu, lider european la U23 la aruncarea ciocanului.

Articole asemănătoare

Sunt șefe la grătar!

Postat de - 25 iulie, 2020 0
FacebookTwitterFetele din lotul național de box se pricep și la gătit! Când vor să se relaxeze, pugilistele încing grătarul și pregătesc…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *