„Nimeni, niciodată, prin nicio politică de deznaționalizare, nu va putea să fure bucuria și dragostea pe care le avem față de Țara noastră Mamă!” Elisabeta Lascu i s-a destăinuit Aurei Dobre, într-un interviu pentru TVRI, transmite Romanian Global News.
De profesie este jurnalist și traducător. Elisabeta Lascu a fost unul dintre oamenii care s-au implicat în acțiunile Clubului Maramureșenilor din Dreapta Tisei, primimd ea însăși, în 2006, Premiul de Excelență din partea Institutului Cultural Român pentru promovarea culturii și tradițiilor românești în afara granițelor.
„Sunt născută în dreapta Tisei, localitatea Slatina, Transcarpatia. Familia mea locuiește în Josani, adică în partea de jos a satului. Am fost binecuvântată să mă nasc într-o familie de români credincioși, demni și muncitori. Un neam aparte și mare, care-i cunoscut prin iubirea față de tradiții. Bunicul meu Nicoară sau Moșu, cum se zice la noi, e cunoscut drept Nicoară a Dochii lu Brică, unul dintre cei mai bine văzuți și bogați tineri și, ulterior, gospodari, din Slatina. Dacă o fo vorba de joc el era prezent, dacă era vorba de muncă, niciodată nu s-o dat la o parte!
Cu mândrie spun ca sunt nepoata lui și azi când îi răsfoiesc albumul de cătănie, unde o scris din suflet și din minte o Culegere de versuri inegalabilă, îmbinând dorul de casă cu iubirea față de tot ce-i românesc. El o făcut armata la cehi și doi ani cât o fost plecat o scris în acest album, păstrat la noi în familie și care e o adevărată bogăție și poate deveni pentru fetițele mele și pentru toți nepoții și strănepoții lui o inspirație de suflet.
Consider că el, de Acolo de unde este acum, ne ajută să nu ne pierdem ca neam și să iubim tot frumosul care se regăsește în tradițiile și obiceiurile noastre.
Cea mai de preț comoară pe care am primit-o de la bunicii și părinții mei și pe care o voi lăsa și eu moștenire, la rândul meu, o reprezintă iubirea față de neam, față de credința strămoșească și de portul străbun.
Nu există nimic în lumea asta care să te împlinească mai mult ca iubirea asta față de neamul tău. Iar gândul că a fost rânduit să te naști în acest neam, chiar dacă înstrăinați cum suntem noi, trebuie sa te responsabilizeze enorm.”
Cele mai frumoase amintiri ale ei sunt legate de Slatina, locul său natal, și de…România.
„În Slatina am crescut și m-am format. Acolo am învățat să joc Învârtita, să horesc, să îmbrac costumul popular și să fac asta în mod firesc, cu acea mândrie bună și cu demnitate creștină. Am învățat de mică să cânt în corul bisericii, iar mai târziu am învățat să organizez spectacole, făcând parte, timp de șapte ani, dintr-un ansamblu folcloric. Alături de mine au fost mereu părinții, bunica, preotul nostru Dorin Bilețchi (care ne aduna și ne învața cele despre Dumnezeu), mătușa Viorica, Dumnezeu s-o ierte!, un tezaur uman viu aș putea spune, care a condus corul bisericii noastre zeci de ani, predându-i ștafeta doamnei dirijoare Ileana Siman. Doamna Siman este un om bogat sufletește, pare că a strâns în ea tot frumosul față de credință, de tradiții și de portul popular. La ea am văzut ce înseamnă să te dedici trup și suflet în tot ceea ce faci, mai ales că dumneaei formează de ani buni tineri cu dragoste față de tot ce este românesc.
Apoi, nu exista o bucurie mai mare când eram copilă, ca atunci când treceam podul ăla destul de sinistru de la Teresva și ajungeam prin Câmpulung în Sighetul Marmației! Mi se părea, la vremea aceea, pentru mintea și pentru sufletul meu de copil, cel mai tare… Disneyland de pe lume. Să aud vorbind corect românește, să mănânc produse pe care scrie în limba română era ceva extraordinar! Acolo găseam cea mai bună înghețată, cea mai gustoasă pâine, cele mai bune dulciuri, pufulețiii cei mai pufuleți! Absolut totul era la superlativ! Mi se părea că sufletul parcă se liniștește revenind la locul lui, ACASĂ!
Toate verile petrecute ulterior la mare, în România, în țara mea, toate excursiile și toate experiențele ulterioare au creat un album de amintiri pe care îl răsfoiesc din când în când cu ochii sufletului.
Una peste alta, România este și a fost mereu prezentă în viața noastră, chiar dacă ne-am născut în afara granițelor ei!
După ce a terminat liceul în Slatina natală, a mers să studieze în România, reușind să lucreze, chiar din anul II de facultate. La București fiind, nu a uitat de locurile natale, implicându-se în tot felul de acțiuni.
„În 2001, medicul Florin Cerbanic a înființat Clubul Maramureșenilor din Dreapta Tisei, o organizație nonguvernamentală formată din români de-ai mei din dreapta Tisei, cu care am organizat an de an, Seri maramureșene, spectacole de colinde, concerte, spectacole de teatru, expoziții foto, excursii și câte și mai câte proiecte legate de românii mei de acasă!
Trebuie să spun însă, că aceste proiecte și evenimente nu ar fi fost posibile fără sprijinul românilor inimoși și al instituțiilor din țară. Domnul avocat Mihai Nicolae, președintele Institutului „Frații Golescu”, un om extraordinar și cu o dăruire aparte atunci când venea vorba de sprijinit românii din afara granițelor, an de an punea umărul la realizarea evenimentelor. Apoi, organizația Acțiunea 2012 care ne-a oferit ani la rând spațiu de desfășurare pentru evenimentele noastre sau doamna Adriana Gae, fost expert ICR, precum și domnul profesor Radu Baltasiu, șeful Direcției pentru Românii din afara granițelor, structură desființată ulterior, că deh, așa se mai întâmplă pe la noi, ce e bun trebuie lichidat. Nu vreau să o uit pe asistentul universitar și fost expert la ICR, Ovidiana Bulumac, care s-a dedicat cauzei românilor din afara granițelor! Sper să nu fi omis pe cineva!”
De trei ani, viața i-a stabilit alte priorități. Este mămică de fetițe, activitate care îi ocupă cea mai mare parte a timpului. Locuiește acum mai aproape de Dunăre, în locurile natale ale soțului său.
„Activitatea aceasta frumoasă și împlinitoare pentru mine, prin care făceam ceva folositor pentru românii mei de dincolo de Tisa, s-a oprit din motive strict personale. Dar în cel mai scurt timp o sa reluăm totul, căci datoria față de neam trebuie onorată. Între timp, m-am așezat la casa mea, cum se spune în dreapta Tisei, m-am căsătorit, iar din bobocul dragostei ne-au înflorit două fetițe pe care ne dorim sa le educăm în dragoste față de tot ce e românesc. Nu am avea cum altfel! Amândoi, eu și soțul meu, purtăm o mare dragoste față de neamul nostru. Când spun România, sufletul se împlinește și bucuria rodește pe chip. Nimeni, niciodată, prin nicio politică de deznaționalizare, nu va putea să fure bucuria și dragostea pe care le avem față de Țara noastră Mamă! O Mamă care, e drept, uneori e preocupată mai puțin de toți coconii ei, dar pe care trebuie să o iubim necondiționat.
Tare des auzim, mai ales în rândul românilor din afara României, că România nu face nimic sau nu face suficient pentru românii din afara granițelor ei. Bine, nu face nimic sau nu face suficient, așa e! Dar tu, române din dreapta Tisei, din Bucovina, din Timoc sau din Basarabia de Sud, ce faci? Cât de mult te lupți tu ca ai tăi copii să fie mai departe români și să simtă românește? Cât îi înveți tu graiul românesc și cât le doinești în limba română? Nu știu, eu am crescut cu tata cântându-ne Așa-i Românul, iar acuma noul trend în rândul multor familii de români din dreapta Tisei este să spună că românii sunt țigani și, pentru că nu primim cetățenie din partea Statului român, ei își dau copiii să învețe la școlile rusești, maghiare sau ucrainene. Chiar foști colegi de-ai mei de liceu fac asta!!! Cât de trist!
Toată lumea care ne cunoaște și ne vizitează peste Tisa ne întreabă și se întreabă oare cum am rezistat noi atâta timp, când peste noi s-au perindat atâtea stăpâniri? Am rezistat prin iubirea față de neam și credința în Dumnezeu, așa am rezistat!
Ei, iată, acum nu ne trebuie stăpâniri și hoarde străine, că avem stăpânirea burții și a banului, unde interesul primează și nu mai contează dacă îți cunoști și afirmi identitatea, ci faptul că te vinzi celor pe pământul cărora locuiești. Unde mai pui că ar trebui să declari cu mândrie că ești pui de moroșan, viță nobilă și demnă?
Cu amărăciune spun asta, românismul din dreapta Tisei se afla astăzi în moarte clinică. Din păcate…Politicienii români mint de la 1918 încoace, încă de atunci ne duc cu vorba mieroasă, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să abandonăm cauza.
Bunica mea nu știe o iotă rusește sau ucrainește. La ai ei 83 de ani o sfidat toate astea și s-o axat pe ce o știut ea că e mai bine. Ne-o învățat să ne rugăm românește, să jucăm Învârtita maramureșeană, să toarcem lână ca baba și străbaba ei, românce amândouă, să gătim bucate românești și așa o răzbit prin toate cu România mereu în grai, în port, în suflet și minte mereu! Că no, vorba aceea îi deja știută – Noi om fo’ ș’om hi!
