Impactul ONG-urilor în domeniul educației în timpul pandemiei COVID-19

84 0

Comunicat de presă

Recentele declarații oficiale arată că începerea anului școlar 2020-2021 stă încă sub semnul multor variabile, mai ales în cazul elevilor din medii dezavantajate, cei mai afectați de perioada pandemiei, pentru care Federația Coaliția pentru Educație a venit cu propuneri specifice. Eforturile organizațiilor neguvernamentale în timpul pandemiei COVID-19 au vizat în special copiii vulnerabili și familiile acestora, având în vedere că inechitățile deja existente în sistem s-au adâncit în ultimele luni.

În perioada pandemiei, deși activitatea lor a fost afectată, ONG-urile din educație au contribuit pe diferite planuri și au compensat, atât cât a fost posibil, lipsa de servicii integrate la nivel local pentru beneficiari din categorii vulnerabile. Pentru a pune în evidență această contribuție, în perioada 18 mai – 15 iunie 2020, Federația Coaliția pentru Educație, cu sprijinul Organizației Umanitare CONCORDIA, a realizat o cercetare exploratorie la care au luat parte 64 de ONG-uri. Raportul complet poate fi consultat aici.

Potrivit Raportului privind impactul ONG-urilor în domeniul educației în timpul pandemiei COVID-19:

  • Principalele proiecte și inițiative educaționale derulate de majoritatea ONG-urilor respondente în timpul pandemiei au vizat oferirea de asistență și suport educațional pentru beneficiari (69%) și dezvoltarea și oferirea spre utilizare de resurse pentru învățarea la distanță precum tutoriale, ghiduri, resurse educaționale deschise etc. (63%).
  • Organizațiile participante la sondaj au oferit peste 35.000 de ore de asistență și suport educațional și au dezvoltat 460 de resurse educaționale pentru învățarea la distanță pentru peste 117.000 elevi. Peste 15.000 de profesori, beneficiari ai activităților ONG-urilor din educație, au luat parte la peste 1700 de ore de formare. La nivelul unităților de învățământ, aproape 4000 dintre acestea au beneficiat de sprijin din partea ONG-urilor respondente.
  • Pandemia a avut efecte negative inclusiv asupra mijloacelor de trai ale beneficiarilor vulnerabili și familiilor acestora. În total, în perioada pandemiei COVID19, au beneficiat de serviciile ONG-urilor din educație aproape 72.000 de beneficiari în situații de vulnerabilitate.
  • ONG-urile din domeniul educației s-au văzut astfel în situația de a asigura accesul beneficiarilor lor la nevoi de bază, esențiale traiului – 44% au oferit pachete de alimente și 38% au oferit materiale de igienizare și protecție. Aproape 21.000 de familii au beneficiat de diverse tipuri de ajutor.
  • Organizațiile participante la sondaj au oferit peste 28.000 de pachete de alimente și peste 17.000 de pachete de igienă – o valoare totală de aproape 700.000 EUR.
  • De asemenea, au fost oferite în perioada pandemiei peste 1300 de echipamente (laptopuri, PCuri, tablete sau telefoane mobile) în valoare de peste 74.000 Euro.
  • Activitățile ONGurilor respondente se adresează în general copiilor și tinerilor (57%) și în special elevilor în dificultate, inclusiv copiilor instituționalizați (46%) și familiilor vulnerabile (43%).
  • În perioada pandemiei, ONG-urile respondente au lucrat cu peste 4000 de voluntari în total, care au dedicat peste 67.000 de ore de muncă, atât pentru activități administrative/de logistică, cât și pentru activități educative online.

În timpul pandemiei COVID-19, ONG-urile din domeniul educației s-au confruntat cu dificultăți majore. Trei sferturi dintre respondenți consideră că cel mai puternic impact s-a manifestat asupra beneficiarilor, pentru că a fost nevoie ca experții din teren să se retragă. Peste două treimi dintre respondenți s-au confruntat cu dificultăți financiare și de implementare a proiectelor curente pe teren, ca urmare a restricțiilor apărute pe perioada limitării deplasărilor.

Principala provocare identificată de majoritatea respondenților a fost adaptarea activității la mediul online, de la lipsa infrastructurii, lipsa accesului la internet, a curentului electric sau tehnologiei la capacitatea limitată atât a organizației, cât și a beneficiarilor de a utiliza instrumente online. Perioada de criză a adus și o serie de soluții la noile provocări, astfel încât majoritatea respondenților și-au regândit întreaga activitate și au mutat-o în mediul online.

În ceea ce privește resursele atrase, ONG-urile respondente au reușit să atragă finanțări în valoare totală de 1.460.370 Euro, principala sursă fiind finanțările private, cu peste 750.000 Euro. Fondurile guvernamentale și cele acordate de autoritățile publice locale nu depășesc 4% din totalul sumei atrase. La finanțările atrase se adaugă valoarea donațiilor în produse, estimată la 156.800 Euro.

Ce urmează?

Acțiunile pe care ONGurile respondente le consideră cele mai eficiente decurg din soluțiile identificate de acestea. Astfel, aproape jumătate dintre respondenți consideră că un impact major îl are dezvoltarea bazei de resurse materiale și a resurselor umane (cadre didactice, precum și lucrători și voluntari ONG) pentru trecerea la sistemul de educație online. În directă legătură cu dezvoltarea resurselor se află și creșterea accesului la educația online în mediul rural și alte medii vulnerabile, prin asigurarea accesului la tehnologie, echipamente sau conexiune la internet și curent electric.

Angajamentul organizațiilor neguvernamentale rămâne ferm: “Credem în ceea ce facem și continuăm să investim în acei copii și tineri care au nevoie de sprijinul nostru. Vom căuta resurse pentru facilitarea accesului acestora la educație de calitate” (participant la cercetare).

Continuitatea acestui sprijin va depinde însă de durata și de impactul crizei asupra economiei și societății, mai ales că în momente de criză cei săraci sunt și cei mai afectați. Lipsa alimentelor de bază, a produselor de igienă, nesiguranța locuirii se adaugă la lipsa accesului la educație echitabilă, de calitate. Oficial, 58.000 de gospodării nu sunt racordate la curent electric (cifre care nu includ așezările informale). Este dificil să vorbim despre educație online în medii fără curent electric sau infrastructură de internet. În plus, pentru multe familii, costurile acestor servicii pot fi extrem de dificil de acoperit.

În condițiile unui deficit de resurse umane în sectorul social, organizații mature, transparente, cu experiență, pot fi implicate pentru creșterea capacității instituțiilor publice acolo unde este nevoie. De aceea, considerăm că sectorul neguvernamental poate fi contractat ca partener pentru intervenții integrate, imediate, încă de la finalul verii, astfel încât să poată fi pe teren, în condiții de siguranță, de la mijlocul lunii septembrie.

Despre Federația Coaliția pentru Educație

Fondată în iunie 2015, Federația Coaliția pentru Educație reunește ONG-uri active în domeniu și își propune să coaguleze energii și resurse pentru a susține dezvoltarea școlii în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul (www.coalitiaedu.ro).

Persoana de contact: Simona David Crisbășanu, vicepreședinte al Coaliției pentru Educație (simona@coalitiaedu.ro, 0754.222.007)

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *