Constantin Ene: am mers printre oameni, am discutat cu ei, am stat pe scaunul de la poartă, cu bătrâni, cu oameni simpli, erau foarte îngrijoraţi. M-a emoţionat foarte tare, eu sunt şi foarte sensibil în legătură cu asta, sunt fiu de ţăran şi ştiu ce înseamnă să nu ai

571 0

Doamnelor şi domnilor, bine aţi revenit la interviurile Curierului de Râmnic. Pentru prima dată, astăzi, vă prezentăm un candidat pentru o funcţie în Consiliul Judeţean, consilier judeţean, poate chiar preşedinte. Invitatul nostru este Constantin Ene, candidat din partea Alianţei USR PLUS. Bine aţi venit la noi, domnule Ene. Şi, relaxaţi-vă, va fi ca o extragere de măsea, acest interviu.

 

Mulţumesc pentru invitaţie.

 

Nu am auzit până acum ca vreun partid vâlcean să îşi fi desemnat vreun candidat la Consiliul Judeţean, în afară de PSD, desigur. Sunteţi primul despre care aud că vrea ia locul, de ce nu, se poate întâmpla şi asta, lui Constantin Rădulescu, candidatul PSD sau al Alianţei Binelui: PSD-PER. Înţeleg că ei sunt în această alianţă minunată, care, practic, nu există, din moment ce nu e înregistrată la tribunal. Dumneavoastră cum vedeţi candidatura asta, la Consiliul Judeţean?

 

Noi, Alianţa USR PLUS, ne-am pus de acord să facem o listă de candidaţi buni, să venim ca alternativă la actuala clasă politică – PSD, PER, chiar şi PNL. În momentul de faţă, am creionat o echipă foarte puternică şi vom veni, în perioada următoare, să ne prezentăm online şi în faţa oamenilor. Eu am hotărât să îmi lansez candidatura la Consiliul Judeţean, pentru că vreau să aduc o schimbare în judeţul Vălcea. Am mers în campanii, la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, am văzut foarte multe lucruri rămase în urmă, în care nu mă regăseam…

 

Cum ar fi? Daţi-mi nişte exemple!

 

Am fost în comuna Pesceana, în campania pentru alegerile prezidenţiale. Am stat de dimineaţă, de la ora 8.00, până la ora 21.00, din casă în casă sau „door to door”, cum se spune..

 

Din casă în casă sună mai bine.

 

Da, aşa este, cred că noi, românii, trebuie să vorbim mai mult româneşte.

 

Evident, avem una dintre cele mai frumoase şi mai bogate limbi de pe acest pământ.

 

Am mers printre oameni, am discutat cu ei, am stat pe scaunul de la poartă, cu bătrâni, cu oameni simpli, erau foarte îngrijoraţi, Îmi spunea cineva: „Sunt singur, nu am pe nimeni, copilul meu este plecat în Anglia”. Acolo, la poartă, avea o grămadă de lemne, pe care nu le tăiase nimeni şi am intrebat: „Dar ce o să faceţi? Trebuie să tăiaţi lemnele astea, aţi vorbit cu cineva să vă ajute? Sunt asistaţii social, poate vorbiţi cu ei şi găsiţi o variantă”. Mi-a răspuns „Nu vine nimeni, eu trebuie să găsesc pe cineva, să îl plătesc, să mi le taie, să mi le spargă”. Avea lacrimi în ochi, omul… M-a emoţionat foarte tare, eu sunt şi foarte sensibil în legătura cu asta, sunt fiu de ţăran şi ştiu ce însemnă să nu ai…

 

Cam câţi ani aveau persoanele cu care aţi vorbit?

 

75, 85, chiar şi 90 de ani. Era o doamnă, în vârstă de 90 de ani, singură..

 

Credeţi că asta este o problemă socială gravă?

 

Foarte gravă, pentru că au rămas fără copii. Copiii şi-au căutat un culoar favorabil, ca să îi poată ajuta din afară, dar nu este suficient să trimiţi nişte bani, cel mai important lucru este să fii lângă ei. Eu citesc foarte multe materiale legate de partea socială, mă interesează foarte mult acest aspect şi văd ce înseamnă să fii bătrân, să fii singur şi să nu îţi deschidă nimeni uşa. Să nu te întrebe nimeni, nu ştiu cât timp are primarul, dar din partea Asistenţei Sociale să fie cineva. Stăm foarte rău la acest capitol. Lângă bătrâna respectivă, care avea 94 de ani, erau două case, cu lacăt pe uşă, cu pridvor, cum sunt la Muzeul Satului şi, la poartă, lanţ şi lacăt. Am întrebat-o unde sunt vecinii, mi-a răspuns:” Păi, ei au murit şi nu mai e nimeni, aşa se va întîmpla cu satul ăsta”. Şi m-am gândit ce facem noi, că aşa se va întâmpla şi în următoarele sate care, probabil, se vor depopula, oamenii nu se vor întoarce curând, factorul social şi factorul uman sunt vinovaţi, pentru că, pe lângă Consiliul Judeţean, nici autorităţile centrale nu şi-au dat interesul. Discutam mai devreme cu colegi de-ai mei, despre politicienii din Vâlcea şi nu numai, mulţi dintre ei şi-au adus contribuţia, dar foarte puţin. Se vede foarte clar că oamenii vor schimbarea.

Şi credeţi că noua structură USR PLUS este pregătită să producă această schimbare? şi dacă da, să ne explicaţi de ce, prin ce sunteţi mai buni decât PSD, PER, PNL?

 

Alianţa USR PLUS este o organizaţie tânără, în comparaţie cu USR, care are deja patru ani, în spate. Ei şi-au format deja o bază de date, au structuri în teritoriu, ştiu exact cum stau lucrurile, sunt destul de dezvoltaţi. Şi noi, la PLUS, avem aproape doi ani de când suntem în spatele lor şi ne străduim, pe partea de resurse umane. Am creat, la nivel de judeţ şi la nivel central, o emoţie a oamenilor, care nu erau hotărâţi să voteze, acei 70%, 40%, 20%, în anumite zone, au început să vină către noi. Şi au venit, inclusiv la sediile noastre de partid, unde am avut numeroase discuţii legate de nevoile lor, de problemele pe care le au, cum putem să îi ajutăm. Am îndreptat aceste doleanţe către autorităţile competente – parlamentarii USR, reprezentanţii noştri, care sunt în Parlamentul European şi încep să vină soluţii, rezultate.

Da, am văzut asta, aţi comunicat şi cu ziarele destul de bine, aş zice chiar foarte bine, uneori, pentru că le-aţi trimis mesaje autorităţilor locale, prin intermediul ziarelor, înaintând petiţii, arătându-le punctele slabe ale activităţii lor. Am văzut asta chiar la ziarul nostru, de la începutul anului. Ca să înţeleg, USR PLUS înseamnă nişte oameni hotărâţi să schimbe starea de jale, din România de astăzi? Eu îi spun stare de jale pentru că mi se pare că tot ce trăim este defect, nu există nici un loc în România în care să zici că s-a făcut treabă, este un şir de nereguli şi de lucruri eronate, de jos până sus, de sus până jos. şi cred că cineva trebuie să ia taurul de coarne şi să încerce, pas cu pas, vorba lui Iohannis, să îndrepte lucrurile. Iohannis, după cum s-a văzut, nu poate. Va putea face asta noua Alianţă USR PLUS?

 

La PLUS Vâlcea avem o echipă de oameni bine pregătiţi, care îşi vor pune experienţa şi cunoştinţele în realizarea proiectelor locale ale Alianţei USR PLUS. Am transmis mesaje autorităţilor locale, am comunicat foarte bine şi am fost vizibili în media, cu ajutorul colegei noastre, Mihaela Iliescu, care a fost responsabil de comunicare, de la constituirea filialei, până acum două luni, dar şi coordonatorul Celulei de Criză PLUS, pentru judeţul Vâlcea, în timpul stării de urgenţă. Colaborăm bine cu colegii de la USR Vâlcea, cu Andrei Gheorghiu, care este şi candidatul nostru, al Alianţei, la Primăria Râmnicului, un om tânăr, implicat, în care avem încredere, pentru că scopul nostru comun este schimbarea în bine a comunităţilor în care trăim. Alianţa USR PLUS este hotărâtă să îşi aducă contribuţia în tot ceea ce înseamnă schimbare în România, nu numai într-un domeniu, de exemplu, agricultura. Noi vorbim despre schimbare în bine, la nivel naţional. Contribuţia europarlamentarilor noştri la Uniunea Europeană s-a văzut şi acum, în tot ce s-a negociat, cum au putut aduce plusvaloare în demersurile pentru fondurile europene. După cum vedeţi, până acum nu au fost atrase, în procent de 100%, dar, în momentul de faţă, avem oameni pregătiţi să facem acest lucru.

 

Vreau să îmi povestiţi despre dumneavoastră. De fapt, cine este Constantin Ene?

 

Constantin Ene este un om simplu, care a plecat de lângă părinţii lui în 1983, ca să vină în Râmnicu Vâlcea să se facă bucătar-cofetar, ăsta a fost visul meu, din copilărie, înainte de a veni în Râmnicu Vâlcea. Îmi petreceam vacanţele la naşii mei, care stăteau aici, pe strada Nicu Filipescu, m-a încântat oraşul, mă plimbau pe la Olăneşti, Călimăneşti, cu autobuzul. Şi le spuneam părinţilor că eu m-aş muta la Râmnicu Vâlcea.

 

De unde veneaţi?

 

Dintr-o comună de lângă Caracal.

 

Şi v-aţi mutat la Râmnicu Vâlcea.

 

Am venit în 1983, să devin bucătar-cofetar. În discuţiile avute cu părinţii mei, le-am spus că asta vreau să fac. Și astăzi, îmi place să stau în bucătărie.

 

Şi faceţi gogoşi?

 

Fac mâncăruri tradiţionale, mă pricep la gâtit, soţia mea face cele mai bune gogoşi.

 

Deci, nici nu faceţi, nici nu spuneţi gogoşi.

 

Nuu. (râzând).

 

Aţi vrut să vă faceţi bucătar. Cred că vă stătea bine cu pălărie de bucătar, dar aţi ajuns operator chimist.

 

Da, la vremea aceea noi veneam la cursuri şi, aşa cum era structura, la Cooperaţie, preşedintele, domnul Albu..

 

Celebrul domn Albu, datorită căruia există clădirea aia, în Centru, unde este Radio Metronom acum.

 

Domnul Albu mi-a spus „Uite, vino să vezi despre ce este vorba!”. Am dat examen, mi-a explicat înainte că, dacă locurile se completează cu vâlceni, noi, ceilalţi, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. Eu nu am avut răbdare (au fost foarte mulţi vâlceni şi s-a făcut o clasă, mult mai târziu, de cofetari), m-am îndreptat către casă, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu am văzut Liceul de Chimie, am intrat în curte şi m-am întâlnit cu doamna director, al cărei soţ era director la Combinatul Chimic. M-a întâmpinat, m-a întrebat ce-i cu mine, i-am povestit ce se întîmplase şi mi-a zis: „Vino să discutăm puţin la mine, în cancelarie”. Am stat de vorbă, m-a întrebat ce făcusem anterior şi mi-a schimbat destinul. A ţinut enorm la mine, nu am dezamagit, m-am ocupat serios.

 

V-a schimbat destinul. Cred că aţi fost cum sunteţi şi astăzi, cum vă văd eu, un om cuminte.

 

Am fost un om care şi-a văzut destinul împlinit, pentru mine şcoala profesională a fost piatra de temelie, am învăţat meserie. Cred că şi astăzi ar trebui făcute lucrurile astea, când te duci într-o societate şi eşti pregătit, ştii ce se întâmplă acolo, ai un altfel de curaj, eşti mult mai atent.

 

Şi după şcoala profesională?

 

După şcoala profesională, am făcut liceul, am plecat în armată. În armată, am prins Revoluţia.

 

Unde aţi făcut armata? La ce armă?

 

Lângă Bacău, la Hemeiuş. La Intendenţă. Cum spuneam, am prins Revoluţia, eu am terminat în ianuarie, imediat după Revoluţie.

 

Aţi omorât pe cineva, la Revoluţie?

 

Nuu. La noi, acolo, s-a tras, dar nu au fost victime, nu au fost probleme în interiorul unităţii. Probleme au fost la Bacău, la noi a fost linişte. Erau şi oameni care, în toată nebunia aia, voiau să pună mâna pe arme. Aveau această aplecare, de a arăta că ei sunt liberi, o libertate înţeleasă greşit, la momentul respectiv.

 

Şi ce s-a ales din visul dumneavoastră de a lucra cu făină, cu zahăr, cu caramel, cu unt?

 

Eu mi-am văzut de drumul meu de chimist, pe mine m-a „prins”, tot cam acelaşi lucru fac, amestec substanţe. Mama mea face o pâine foarte gustoasă. Ea îmi zice mereu „Uite, dacă vrei să faci o pâine, trebuie să o frămânţi bine”.

 

Cum este reţeta mamei dumneavoastră, pentru pâine?

 

Ea are o cantitate, ştie cât să cearnă, pune apă, făină, drojdie, apoi se apucă şi frământă, face un aluat şi îl lasă să crească.

 

Frământatul este cheia?

 

Da, frământatul este cheia. Şi făina este cheia. Dacă nu este făina de calitate, nu creşte bine.

 

Şi cum trebuie să fie făina, mai rafinată, mai albă?

 

Noi avem o moară acolo, în comună şi ne ducem cu grâul, iar ei o macină. Niciodată nu au fost probleme…

 

Făcutul pâinii este ritual, în familia dumneavoastră?

 

Făcutul pânii este un ritual. Când eram copil, bunicul meu făcea pâine în ţest  tradiţional, oltenesc. Era ca o pălărie, făcut din pământ, sub el se băgau crengi, aveau viţă, nu erau lemne, pe atunci…

 

Erau lemne, dar aparţineau boierilor… Cum va fi în curând şi în România.

 

Da, eu mă duceam la rărit. La rărit însemna că eu şi bunicul ne duceam şi tăiam ce era subţire, ca să lăsăm pomii groşi să crească, să fie aerisiţi.

 

Şi scoteaţi de sub ţest, într-un final, o pâine rumenă.

 

Da, deasupra, bunica mea o ungea cu o zeamă de roşii, jos punea nişte foi de viţă, ca să nu se lipească şi o scotea. După ce o scotea, băga, de exemplu, un pui. Băga puiul şi se rumenea acolo, punea ţestul înapoi. La noi se mai face o pâine, care se numeşte lipie, pâinea în spuză, olteneşte vorbind, adică se face o cocă, se pune pe vatră şi peste ea se pune jar.

 

Da, ca o azimă. Îmi place asta, înghit şi în sec. Parcă văd puiul, pe masă, o pâine aburindă. Dar credeţi că politicienii ăştia, din ţara asta, sunt în stare să pună pâinea aburindă şi puiul, pe masa poporului? Mie mi se pare că nu… În afară de masa lor, ăştia nu mai sunt în stare să pună nimic pe masa poporului care, practic, nici nu mai există pentru ei.

 

Ştiţi cum suntem acum? Ca nişte oameni cu pantofi buni în picioare, dar nu ne-am legat şireturile, mergem cu ei târâş. Şi îi târîm aşa, în picioare, dar nu suntem stabili. Trebuie să legăm şireturile şi să înfigem bine picioarele în pământ, să facem ceva pentru poporul ăsta, pentru că vom rămâne fără tineri şi ne vom plânge mereu de demografie, că ei s-au dus afară, li se plătesc salarii mai mari. Dar noi ce facem, ca să rămână în ţară? Să ştiţi că autorităţile locale, sunt convins că au rafturi întregi de dosare, pe care le-au trimis la Bucureşti, au cerut ajutor. Nu pleacă numai de aici, politicienii noştri nu înţeleg, am avut ocazia să cunosc câţiva dintre ei, iar în momentul de faţă, tentaţia este mai mare să se lucreze în afară. Chiar dacă se duc la sparanghel şi stau în apa aia şi prin nămol, e mai bine decât să vină în România şi să se ducă la unul care face pâine, de exemplu, care nu le dă un salariu chiar aşa mic, poate trei sferturi decât iau acolo. Şi lumea alege să plece pentru sfertul ăla.

 

Ştiu foarte bine ce spuneţi, când pomeneaţi de dosare şi vă uitaţi către ele, voiam să vă spun că noi avem dosarele tuturor politicienilor români, dar nu mai avem ce face cu ele, ca nu avem cui să le trimitem. Toate dosarele sunt blocate, oricât de mult le-am spune despre un politician vâlcean că e corupt, nu mai corespunde minimei morale, din ţara asta, nimeni nu vrea să ne asculte. Pentru că ei au forţa de a induce imaginea minciunii drept adevăr. Mai ştiţi măcar un om, în Alianţa USR PLUS, care să gîndească aşa frumos cum gândiţi dumneavoastră şi cum povesteaţi mai devreme? Despre ce este de făcut în ţara asta, cum trebuie început? Se pare că nu mai nimerim calea…

 

Am avut mai multe întâlniri cu Dacian Cioloş, în Consiliile Naţionale, a fost de câteva ori la Vâlcea. Ne-am întâlnit să discutăm despre organizaţie şi despre cum vedem noi, aici, lucrurile. Cunoaşte, cumva, zona şi lucrurile au fost foarte clare, dacă autorităţile nu se vor pune de acord să tragă la aceeaşi căruţă, se va întâmpla tipic oltenesc, adică să moară şi capra vecinului, că şi a mea e moartă. Trebuie să se pună de acord, pentru că avem o zonă mirifică. Şi aşa de bine se poate dezvolta, pe anumite structuri.

 

Chiar sunt curios, pe ce direcţii?

 

Judeţul Vâlcea are doi poli de dezvoltare. Platforma chimică, 80% privatizată, în momentul de faţă. Restul de 20% – a rămas neprivatizat, vorbim de CET. Şi partea de turism. În ceea ce priveşte agricultura, judeţul Vâlcea este aşezat pe trei paliere – partea de şes, cu legume, fructe şi cereale, partea de deal, cu viţă de vie şi pomi fructiferi, partea de munte, care este mai mult legată de pădure, de turism montan, monahal. Şi zona aceasta neexploatată, am creat o nişă – Vidra (Voineasa e altceva), dar nu avem puterea financiară ca ea să se dezvolte. Anul trecut am stat cu staţiunea Vidra închisă până în februarie. Dacă vrem să facem ceva, noi trebuie să pregătim staţiunile şi, în special Vidra, care poate fi peste Valea Prahovei. Astăzi îl ascultam pe domnul Orban, care vorbea doar despre Valea Prahovei. Toată lumea vorbeşte de Poiana Braşov, nimeni nu vorbeşte despre judeţul Vâlcea. Putem să face un pol de dezvoltare în turism, pentru că aceasta este direcţia. Partea economică este în stand by – USG, OLTCHIM mai funcţionează 60%, restul sunt în faliment, Uzina Mecanică şi VILMAR, ce mai lucrează, CET are problemele pe care le ştim, este foarte greu să zicem că facem repede, ceva, imediat. Dar dacă ne apucăm să promovăm, să construim ceva, trebuie să pornim de la ce avem, viabil, să putem aduce  oamenii lângă noi. Eu vă întreb pe dumneavoastră, ce să facă Râmnicu Vâlcea? Ne ducem în Sibiu, ne place centrul Sibiului, dar ce facem la Râmnicu Vâlcea?

 

Pai, da, aţi vrut să vă scuzaţi, dar mie îmi place să vă ascult vorbind despre lucrurile acestea. De fapt, asta este cheia de boltă a problemei vâlcenilor. Ce facem aici? Industrie? Turism? Industrie şi turism? Acceptăm investitori străini, pentru că nu avem bani? Creăm noi modalităţi de restaurare a unor întreprinderi româneşti sau de orice fel de tip de capital? Cum procedăm, cu Vâlcea? Era în Caţavencu, pe vremuri, o rubrică… Avem un judeţ, ce facem cu el? Mi se pare că se depopulează, sărăcia începe să se vadă la porţi, avem pete de culoare – Râmnicu Vâlcea şi atât. Celelalte oraşe sunt prăfuite, sunt nişte târguri bătute de soartă, prăfuite şi bolnave. Ce facem cu judeţul ăsta?

 

Acum ceva timp am fost la părinţii mei şi, întorcându-mă la Râmnicu Vâlcea, am trecut pe la Grădinari, unde sunt mulţi producători de legume. Ne-am oprit să facem nişte cumpărături. Erau producătorii în plin câmp, pe pământ, cu roşiile puse pe jos sau pe nişte lăzi. Am vorbit cu ei şi i-am întrebat de ce nu face primarul o piaţă acolo, să aibă nişte condiţii umane. Dacă vine o furtună, nu ştiu cum să bage marfa mai repede, în maşină. Erau disperaţi şi au spus că nimeni nu vrea să îi ajute. Şi mă întreb, având atâţia oameni, care muncesc de dimineaţă până seara, să scoată nişte legume, poate sunt pensionari şi se descurcă greu, poate au rămas fără serviciu, ce e de făcut? Vine unul cu o dubă să le ia! Roşiile erau doi lei kilogramul, la Drăgăşani erau patru lei kilogramul şi la Râmnicu Vâlcea erau şase lei kilogramul. Şi vorbim despre relaţia pe care o au autorităţile locale cu autorităţile centrale. Cum facem să rezolvăm această problemă? Consiliul Judeţean nu trebuie să fie un organism, cu oameni puşi în funcţii, oamenii aceia trebuie să lucreze, să meargă în teritoriu, să se facă echipe, să se identifice problemele şi să se vină cu soluţii. Soluţiile vin, dacă le ştii.

 

Domnule Ene, fiţi atent la ce spuneţi. Vedeţi, că interviul este filmat. Este posibil să ajungeţi la Consiliul Judeţean, să nu uitaţi ce aţi spus. Că… mai toţi uită ce spun. Pentru că îmi place empatia asta, a dumneavoastră, faţă de micul producător, dar nu ştiu cum se face că, în momentul în care a ajuns în scaunul de consilier judeţean, omul nostru din partide uită de unde a plecat.

 

Eu nu uit. Noi avem un program pentru Consiliul Judeţean, pe care o să îl şi promovăm şi unul dintre puncte este legat de producători, pentru că nimeni nu se orientează către ei. Toată lumea spune că, lasă, mă duc la tîrgul de la Râureni sau al alt târg. Nu este cea mai viabilă soluţie. Mai există încă o soluţie, pe care am identificat-o: centrele de colectare, pentru legume şi fructe. Am auzit că, în Ungaria, aproape de noi, sunt foarte eficiente. Nu mai vorbesc de Italia şi Olanda, asta putem să face şi noi. De ce să nu facem? Credeţi că sunt mult mai pregătiţi? Oamenii noştri lucrează în acele centre…

 

E un business, nu suntem pregătiţi să îl facem, deşi la alţii funcţionează.

 

Trebuie să îl facem să fie funcţional, să avem o bază de date şi să fim pregătiţi să mergem mai departe. Dacă o să stăm aşa, pe nişte scaune, nu are rost… Noi trebuie să fim o echipă de oameni care să mişte lucrurile, sunt 30 de ani, ce mai aşteptăm? Să se spună despre noi „Au trecut şi ei pe acolo!”. Nu, trebuie să schimbăm lucrurile. Şi ca să facem asta trebuie să fim de aceeaşi parte, cineva vorbea de dreapta unită. Da, dar să o facem să funcţioneze, să ne ducem către oameni şi să vedem care sunt nevoile lor. Dacă o să punem pe hîrtie nişte proiecte, care nu sunt funcţionale, se va aşterne praful peste ele şi o să se spună despre noi că nu am făcut nimic. Trebuie să ne batem, cum spuneam mai devreme, să ne legăm la şireturi şi să punem mâna să muncim.

 

Of, ce frumos vorbiţi, dacă v-ar auzi mulţi din ţara asta! Colegii dumnevoastră, din USR, cam cum vorbesc?

 

Atitudinea noastră este cea pe care v-am spus-o mai devreme. Eu sunt omul de echipă, care trage şi va face orice ca lucrurile să meargă bine. Colegii de la USR sunt la fel, noi avem o echipă frumoasă şi foarte entuziastă, din mai multe zone al judeţului, nu numai din Râmnicu Vâlcea.

 

Deci, nu sunteţi de pe Bulevardul Dem Rădulescu?

 

Suntem o echipă de consilieri judeţeni, cu oameni din tot judeţul – Berbeşti-Alunu, din partea de nord, din sud, pentru că identificarea problemelor vine de acolo. De exemplu, pe mine mă interesează să văd ce se întâmplă la Livezi sau la Lăpuşata. Dacă eu voi sta pe un scaun, nu voi şti ce se întâmplă acolo, o să îmi dea telefon un consilier local şi o să îmi spună: „Am şi eu nevoie de ajutor, că nu mă întreabă nimeni de sănătate!”. Şi mai este ceva, nu trebuie să ţinem cont că este vorba despre PSD, PNL, USR PLUS, noi trebuie să fim o echipă şi să înţelegem că nu mai putem merge aşa, din şanţ în şanţ, trebuie să punem pavele şi să mergem drept, să încercăm să ajutăm oamenii. Eu am fost prin tot judeţul, v-am dat exemplu doar o comună, Pesceana. Am văzut târgurile acestea şi în Germania, unde se duc oamenii şi vând diferite fructe, legume şi lucruri de acasă, de-ale lor, second hand. O piaţă micuţă. Şi acolo se fac târguri, nu la nivelul care este la noi, gen Târgul de la Goranu, la un nivel mai mic, dar este o plăcere, omul se plimbă, socializează, se întâneşte cu oamenii, stau acolo, au nişte tonete micuţe.

 

De aia şi preţurile sunt extrem de mici, 50 de cenţi, un obiect.

 

Eu am discutat săptămâna trecută, la noi, în PLUS, despre cum am putea să promovăm partea aceasta, de centru, a Vâlcii. Am vorbit şi cu unul dintre colegii noştri, Gigi Ionescu, care este apicultor. Un apicultor experimentat, care are stupină, a accesat şi fonduri europene, mi-a povestit ce înseamnă apicultura şi cum o vede el. La noi în judeţ, zona meliferă este cea mai dezvoltată, din ţară. Sunt cele mai multe familii de albine, în Vâlcea.

 

Cele mai multe biserici, nu mănăstiri, că ne-a corectat pe noi Înalt Preasfinţitul Varsanufie – cele mai multe lăcaşuri de cult din ţară sunt la Vâlcea. Prin urmare, vâlcenii sunt cei mai credincioşi, au construit lăcaşe de cult. Deci, biserici, staţiuni, ape avem, cam orice a dăruit Dumnezeu, pe pământul ăsta. Şi nu suntem în stare de ele.

 

Dacă aţi fi un turist străin şi aţi veni la Râmnicu Vâlcea şi v-aţi dori foarte mult să vă duceţi într-o staţiune balneoclimaterică, vi s-ar spune că trebuie să coborâţi în Gara Râmnicu Vâlcea, pentru a ajunge acolo, apoi să luaţi autobuzul, doar aşa puteţi ajunge, de exemplu, la Olăneşti. Mergeţi în gară şi o să vedeţi că nu este nicio pancartă, pe care să scrie ce autobuze sunt spre Olăneşti. Omul ajunge în gară şi întreabă, nu există identificare. Centru de Promovare Turistică este undeva, în centru, într-un spaţiu mic. Păi, când promovezi ceva trebuie să fie atractiv, turistul să intre şi să spună că vrea să vadă despre ce este vorba.

 

Nu mă provocaţi, că acum sar şi eu, ne unim eforturile şi dărâmăm pe cine vreţi, din administraţia locală. Păi, ce, asta-i gară, ce avem noi aici? Au dărâmat gara veche, care era monument istoric şi au făcut o gară prin care bate vântul şi fac pipi oamenii, pe la colţuri. Şi dacă vă uitaţi noaptea, nici nu scrie „Gara Râmnicu Vâlcea”, scrie staţia Râmnicu Vâlcea, nici măcar nu a fost corectat. Ce face CFR-ul? Că aici nu mai e problemă de administraţie locală, nu ţine de Primărie, ci de CFR, instituţie a statului român, bugetată cu sute de miliarde de lei. Ce staţie avem la Râmnicu Vâlcea? Nu există panou care să îţi arate pe unde o iei ca să ajungi în centru. Nu există pliant al oraşului Râmnicu Vâlcea.

 

Eu la asta mă refeream, dacă dumneavoastră aţi fi un cetăţean străin, prima dezamăgire asta ar fi, coborâţi din tren şi nu ştiţi dacă e o staţie de autobuz..

 

Nu ştii dacă eşti la ţară sau la oraş, parcă ai fi în pustiu.

 

De aici plecăm, noi nu avem o bază de date. Vine omul şi vrea să se ducă la Călimăneşti, de unde ia autobuzul? Vine un grup de turişti, cărora le place să meargă cu trenul, coboară în Râmnicu Vâlcea şi se interesează, nu avem o pancartă, un panou, un pliant.

 

Pe cine credeţi că mai interesează treaba asta, să meargă cu trenul…?

 

Unul dintre ei sunt eu, mie îmi place să merg cu trenul.

 

Vă felicit pentru asta, câtă vreme la Râmnicu Vâlcea se merge cu maşini de peste 100.000 euro.

 

Acum ceva timp am fost la Olăneşti, o colegă de la PLUS locuieşte acolo şi ne povestea despre autorităţile locale şi care este modalitatea pentru a promova staţiunea. Deschiderea autorităţilor şi a celor din staţiuni către oameni trebuie să fie una de anvergură, totală. Ei trebuie să spună turiştilor că trimit maşina să îi ia, că îi aşteaptă.

 

Da, pentru că omul ăla e singura sursă de venit a acelei staţiuni.

 

Asta este realitatea şi, în altă ordine de idei, data viitoare, omul ăla va veni cu alţi oameni. Dumnevoastră, care aţi venit data trecută, în Râmnicu Vâlcea şi nu aţi găsit cu ce să plecaţi, nu o să reveniţi.

 

Bineînţeles.

 

O să spuneţi „Păi, m-am dus acolo şi nu ştiam încotro să o iau”. Noi vorbim despre turism, pentru că are o paletă largă în judeţul Vâlcea, fie că vorbim despre Ocnele Mari şi salină, fie că vorbim despre apele termale, care sunt la Călimăneşti, fie că vorbim despre Govora, unde sunt aerosoli, fie că vorbim despre turism monahal, fie că vorbim despre turismul balnear, montan.

 

Am înţeles, domnule Ene, cine, cum să vină, să facă asta, dacă nu noi înşine?

 

Aţi văzut dumneavoastră în şedinţele Consiliului Judeţean sau ale Consiliului Local să se facă o dezbatere amplă, pe acest subiect? Vorbesc în van despre nişte subiecte… s-a închis, la revedere… bună ziua!

 

Da, pe nişte subiecte generale şi când sunt interese private punctual, pe acel subiect, ca să se rezolve.

 

Dacă noi nu luăm un subiect şi nu îl dezbatem cap-coadă, nu finalizăm. Asta e problema! Avem staţiunile şi nu ducem promovarea până la capăt. Aşa cum vă spuneam mai devreme, am vorbit cu agenţia de voiaj, trimit maşina, îmi aduce 20 de turişti, îi primesc cu pâine şi sare, cu palincă sau vinul nostru tradiţional. Şi oamenii vin a doua oară, dar trebuie să arătăm deschiderea asta.

 

Există un singur loc în care se întâmplă asta, în judeţul Vâlcea, la Govora, la complexul unic de patru stele – Hotelul „Central”, din Govora. Şi vin turişti, iar în plină pandemie, hotelul era plin de turişti români şi străini, lucra la capacitate totală.

 

În primăvară a fost la noi o colegă, Oana Chirilă. Este un arhitrect care, în momentul de faţă are un proiect foarte amplu, la Băile Herculane. Acolo se munceşte foarte mult, cu voluntari. În campania pentru alegerile prezidenţiale am fost la Govora şi ne-am întâlnit chiar cu domnul primar şi l-am întrebat despre clădirile vechi, istorice. Ne zicea că nu are cadrul legal să îi amendeze pe oamenii aceia, care sunt proprietari acolo. Sunt clădiri îngrădite cu un gard de sârmă şi stau să cadă.

 

Da, sunt pericol social, se pot dărîma peste copii. Nu prea are ce să facă, pentru că staţiunea este în proprietatea unei firme, fosta firmă „Băile Govora S.A” care, ori nu are capacitatea de a renova totul, dar nici dorinţa de a vinde bucăţi şi de a-i lăsa pe alţii să investească. E monopol pe Govora. Cum e şi monopol politic, al domnului Mateescu. O să vedem până când.

 

Acolo, probabil se va creiona o echipă de la USR PLUS, în perioada următoare. Să candidezi împotriva domnului Mateescu este destul de greu, nu ştiu câte mandate are, dar sunt destule. E bine ancorat, ca şi alţi primari din judeţul Vâlcea, care au vechime şi vor accepta foarte greu să vină cineva să îi înlocuiască. Nu pentru că oamenii nu ar vrea, dar în discuţiile avute (mă întorc la Pesceana) oamenii mi-au spus: „Asfaltul îl pune primarul, apa o aduce primarul, canalizarea o face primarul. Dacă mie mi-a tras apa şi mi-a făcut canalizare, eu sunt mulţumit”. Referitor la proiectul de gaze, pentru că în Vâlcea sunt puţine localităţi racordate la reţeaua de gaze, ar trebui să ne gândim la conducta BRUA, care trece pe la Guşoeni, să vedem cum putem să ne racordăm…

 

Nu am ştiut asta, vestita conductă BRUA trece pe la Guşoeni? Asta însemană că vom avea gaze?

 

Pe la noi trece, către tot nordul judeţului. Ar trebui să găsim o variantă să putem face o conexiune cu TRANSGAZ şi să legăm comunele. Adică, să treacă conducta prin curtea mea şi eu să nu mă pot racorda, ca şi comună?

 

Dacă se va îmtâmpla ca şi cu autostrada, care putea foarte bine să treacă prin Râmnicu Vâlcea şi trece pe la Perişani?

 

Totul este posibil, depinde de interesul clasei politice locale. Autorităţile locale ar trebui să facă un precontract şi să spună „Ajută-mă şi pe mine, să îmi leg şi eu oamenii!”. Dar asta se poate rezolva, să zicem că avem conducta. Cum îi ajutăm pe oameni să se racordeze? Racordarea e foarte scumpă.

 

E simplu, domnule Ene, cum s-a făcut în toate ţările din Occident. Numai că în România asta săracă şi bătută de soartă, a noastră, noi nu avem sprijinul băncilor. |ara începe de la Guşoeni, de la Pesceana, să nu uitaţi, de la bătrănul de 90 de ani. Şi interesul ţării este ca bătrânul de 90 de ani să aibă gaz, să-i fie bine, să îşi aibă copiii aproape. Pentru că de aici pleacă totul.

 

Eu am discutat cu cineva, un specialist, care îmi spunea că există varianta în care autorităţile locale ar putea să facă lucrurile astea mult mai simplu, să îi ajute pe oameni să racordeze cu bani puţini. Am o colegă, care s-a racordat la Călimaneşti, a dat 50 milioane lei vechi.

 

Când ar trebui să fie investiţia autorităţilor locale, să fie fonduri, ministerele ar trebui să fie obligate să dea bani către populaţie. Până când să stăm în ţara asta şi să aplaudăm dărâmarea României, continuu, de către proprii lideri aleşi sau numiţi, în funcţii, din care nu se mai dau duşi? Ca şi zeci de alţi primari, din judeţul Vâlcea, care vor ieşi cu picioarele înainte, crezând că sunt de neînlocuit. Alianţa asta a dumneavoastră e în stare să spună „Aloo, nu mai furaţi din România, afară cu cei care nu ţin cu poporul român, afară cu cei care fură, să nu mai fie corupţi!” Trebuie odată să faceţi legea asta, fără penali în funcţii publice. Câţi cetăţeni să se mai plângă la dumneavoastră, ca să înlocuiţi ceva în ţara asta? Să se oprească dărâmarea României. Pentru că, de fapt, noi acum stăm ca România să cadă pe noi şi să ne îngroape.

 

Vedeţi, dumneavoastră, în momentul de faţă, clasa politică este aceeaşi, de fiecare dată votăm aceleaşi liste şi aceiaşi oameni.

 

Sunt o clasă de borfaşi. Nu mă sfiesc să o spun, România este condusă de borfaşi! Borfaş este acela care, văzând suferinţa aproapelui său, fură ultima bucăţică din ce ar merita cetăţeanul şi o ia la el acasă, ca fiul său să îşi cumpere maşină de 300.000 euro.

 

Noi am strâns semnături pentru „Fără penali în funcţii publice”, ştiţi cât a stat in Parlament, cât au plimbat şi au dosit legea… Cine a dosit-o? Ene? Silviu Popescu? Au dosit-o ei ca să îşi acopere faptele, să nu fie scoasă la lumină şi să încercăm să scăpăm de povestea asta! E penal? E dovedit? La revedere! S-a terminat, hai să rupem odată cuiul! Cine nu vrea? Hai să vedem! Să votăm cu mâna sus şi cine spune „Eu vreau să fie penali în funcţii publice!” nu mai are ce căuta. Hai să schimbăm ceva, dacă vrem! Aaa, că noi ne adunăm într-un grup şi spunem că vrem să îl susţinem pe X, că e de-al nostru, a făcut campanie pentru noi, ne-a adus 10.000 de voturi, ce e asta? Nu se mai poate! V-o spun la modul cel mai serios, Alianţa USR PLUS nu acceptă aşa ceva! La PLUS au venit foarte mulţi oameni să se înscrie, am făcut o evaluare, am făcut verificări şi nu a fost acceptat niciun membru care să fi avut măcar urmărire penală. Am avut un caz, în care am descoperit că a avut NUP, dar a avut un dosar, l-am respins. Ori facem un pas dur, în care să spunem „Gata, până aici, cei care au furat trebuie să plătească!”, ori… îi lăsăm aşaaa, au furat 8 sau 10 milioane de euro. Mai ştie cineva de dosarul EADS, mai ştie cineva de cei care au vrut să fure 11.000 hectare de pădure, Hrebenciuc şi Avram?

 

Mai era unul, o caricatură, prinţul Paul…

 

Mai ştie cineva unde sunt banii, de unul care este dovedit şi a fugit din ţară. Bun, stau pe afară, se plimbă, iar statul român nu recuperează nimic. Cum facem cu oamenii ăştia? Cum facem cu cei care au furat, îi scoatem basma curată?

 

Suntem pe cale de a ne enerva amândoi, fiţi atent, domnule Ene, ce vă propun: să reveniţi la Curierul de Râmnic, să continuăm discuţia, în timpul campaniei electorale. Eu aş vrea ca oamenii să nu îi mai voteze pe cei care sunt bănuiţi a fi penali, pe cei care sunt lipsiţi de empatie!

 

De acord! Dar vă spun un lucru, dacă vă duceţi în sate şi întrebaţi (asta e verificată de mine): „Daţi-mi şi mie cinci nume de la PSD, ştiţi?”

 

Nici nu îi ştiu.

 

Nu. În afară de Iliescu, pe care îl ştiu toţi, de Năstase şi de Dragnea, oamenii nu ştiu alţi lideri. De exemplu, nu ştiau cine este la Vâlcea! Şi am întrebat oameni tineri, Iliescu a fost primul, la toţi.

 

E grav. Şi mai grav este că există copii, pe care părinţii lor îi condamnă să fie slugile acestora despre care vorbim.

 

Acelaşi lucru şi cu PNL. Eu le-am spus colegilor mei, nu vreau să fiu o umbră, un nume pe o listă, şters. Eu vreau să fiu un nume vizibil, iar lumea să se lege de mine pentru că am făcut ceva. Nu există să fac ceva rău. Vreau ca lumea să se lege de Ene Constantin şi să spună că am făcut ceva pentru judeţul ăsta. Nu numai eu, echipa, oamenii trebuie să fie altfel. Să îşi schimbe mentalitatea. Suntem toţi oameni, nu există BMW, Ford, există OM! Eu cu dumnevaostră avem aceeaşi construcţie, nu este ca la cai putere.

 

Îmi mai spuneţi o dată cum vă numiţi?

 

Ene Constantin.

 

Da, Ene Constantin!

 

Un interviu de

Silviu Popescu

 

VIDEO aici :

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *