Există date care marchează destinul şi devenirea unor popoare, iar în adâncul sufletelor românilor, încă rezonează ecourile zilei de 23 august.
Au ieşit românii din capcanele propriei memorii? Din această neînţelegere a semnificaţiilor istorice ale zilei de 23 august 1944 sau ale zilei de 23 august 1939?
Semnarea unui pact între Germania nazistă şi URSS, în 23 august 1939, a dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial, iar, prin protocolul său secret, la ruperea Basarabiei din trupul României.
23 august 1944 avea să scurteze războiul şi să readucă Transilvania de Nord în graniţele ţării, această zi devenind, însă, o sărbătoare naţională comunistă.
Pactul Ribbentrop-Molotov
La Moscova, în prezenţa lui Stalin, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop semnau, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică.
Scopul declarat al Pactului Ribbentrop-Molotov era ca al Treilea Reich să-şi asigure flancul estic după invadarea Poloniei, petrecută o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939.
Uniunea Sovietică dorea să câştige timp şi să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roșie avea prea puţini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei, din ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.
De fapt, era vorba despre o înţelegere între Hitler şi Stalin, de a împărţi ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală şi de Est, aşa cum stipula un act adițional secret, ce viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia şi prin care URSS îşi accentua interesul pentru Basarabia.
„Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai aceloraşi afaceri”, astfel descria momentul semnarii pactului istoricul Paul Johnson.
Ca urmare a protocolului adiţional secret, Uniunea Sovietică a transmis României, la data de 28 iunie 1940, un ultimatum: 48 de ore pentru a evacua Basarabia şi nordul Bucovinei, înainte de război. România a cedat, fără luptă, şi trupele sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar şi în Ţinutul Herţei, nemenţionat în ultimatum.
Din 1941, Basarabia s-a întors în componenţa statului roman, timp de trei ani, pentru ca după 1944 să reveniă din nou Uniunii Sovietice.
23 august 1944 este ziua în care Regele Mihai, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei Române în interiorul Uniunii Sovietice, alături de Germania nazistă.
„România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite”, spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită la radio, în seara zilei de 23 August 1944.
Mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi au fost arestaţi. România întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite, în lupta împotriva puterilor Axei.
Istoricii militari sunt de părere că că întoarcerea armelor din 1944 a scurtat Al Doilea Război cu şase luni şi a evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti. Istoricii academicieni sunt de acord că momentul de la 23 august a fost alternativa care a provocat cele mai mici pagube României.
Sunt voci care susţin că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost o decizie înțeleaptă, pentru că a avut şi efecte dramatice: a dus la capturarea a peste 170.000 de militari români şi la deportarea în Uniunea Sovietică a peste 70.000 de români.
În anul 2005, la ceremoniile organizate la Moscova pentru a marca victoria din 1945 împotriva nazismului, regele Mihai I a fost decorat de preşedintele rus de atunci, Vladimir Putin, cu medalia aniversara a evenimentului.
La începutul lunii mai 2011, regele Mihai I a primit la Palatul Elisabeta din Londra distincţia „The Freedom of the City of London” din partea Guild of Freemen of the City of London şi a fost omagiat de oficialii britanici pentru rolul jucat la 23 august 1944.
„Curajul dumneavoastră din anul 1944, de a pune capăt regimului mareşalului Antonescu, va dăinui în istorie ca una dintre cele mai mari realizări ale vreunui monarh. Pentru ceea ce aţi reuşit în perioada voastră de domnie – scurtată de împrejurările nefericite – mulţi dintre noi, astăzi, familiile şi prietenii noştri vă datorează existenţa. Acţiunile domniei voastre au salvat mii şi mii de vieţi, au scurtat războiul cu cel puţin şase luni”, a spus fostul lord primar al City of London (districtul financiar al Londrei), sir Arthur Gavyn. (conform Agerpres)
23 august a devenit cea mai importantă sărbătoare comunistă
Prima aniversare a zilei de 23 august, în anul 1945, a stat sub semnul grevei regale, Regele Mihai şi prim ministrul Petru Groza se boicotau reciproc. Regele ceruse demisia cabinetului, iar Petru Groza refuzase.
Abia din anul 1948, 23 august a devenit zi națională. Regele fusese forţat să abdice, România se afla sub puternica influenţă sovietică, iar Partidul Comunist începuse o intensă campanie propagandistică de legitimare, în care sarbătoarea de la 23 august avea un rol central – „ziua eliberarii României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene, de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”,.
Treptat, semnificaţia iniţială a zilei s-a pierdut – „insurecţia armată antifascistă” a devenit „revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”, iar sărbătoarea din 23 august a fost acaparată, pentru a marca cu fast „propăşirea comunismului” şi „idealurile muncitoreşti” ale poporului român dar şi pentru a omagia „conducătorul iubit”.
După prăbuşirea comunismului, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat oficial drept o lovitură de stat, condusă de regele Mihai şi partidele istorice.
Semnificaţia zilei de 23 august este în continuare una dintre cele mai ideologizate chestiuni din istoria contemporană a României.
Dar, dincolo de toate acestea, se impune o concluzie și anume că românii au nevoie istoria lor, iar aceasta trebuie să se predea în toată complexitatea ei, în spiritul onestităţii, al libertăţii, al adevărului şi al dreptăţii.
Sursa: stiri. tvr.ro
Mihaela Iliescu
