Pietrărenii Vâlcii, urmașii lui ‘’Rebus”
Copilăria mea frumoasă, petrecută la bunicii paterni, pe ulița Manta din Pietrarii de Jos, a fost marcată de evenimente unice cum au fost și întalnirile cu Domn Culaie, cum îi spuneau sătenii, profesorul Nicolae Popescu Rebus.
Nu pot uita cum bunicul meu, Stefan Vețeleanu(Domn Fănică) ieșea în întâmpinarea domnului profesor și purtau, deseori, discuții interesante despre istorie, literatură și câte și mai câte. Îmi aduc aminte cu mare drag cum răsfoiau împreună ziarele și mai ales Magazinul Istoric, revista preferată a bunicului meu. Erau intelectualii satului și toata lumea îi respecta și îi admira.
Bunicul nu mă certa… A fost un om foarte inteligent, autodidact și exigent dar cu un suflet foarte bun ca și bunica. M-au iubit mult!… Nu mă certa, zic, mă protejau foarte mult. Însă… S-a întâmplat prin anii liceului, cred, când Domn Culaie a trecut pe drum la deal, în plimbarile sale. Eram la poarta și nu l-am observat. Nu l-am salutat, deci și când s-a întors m-a întrebat de bunicul. Cu emoție, l-am căutat prin grădină pe bunicul și l-am chemat. De data aceasta m-a certat puțin, că nu am fost atentă să îl chem mai devreme. Poate pare acum un lucru minor, dar este de neuitat. Era mare onoare și bucurie să se întâlnească și să stea la taclale, în felul lor. De altfel și tatăl și unchii mei își aminteau cu mare drag de întâlnirile și discuțiile interesante purtate cu domnul profesor.
Căci nu doar prin var sau izvoarele sulfuroase Pietrariul a devenit celebru. Pietrărenii sunt „urmaşii lui Rebus”, conform celor spuse de filologul prof.dr. Ion Soare. Localnicii sunt mândri de faptul că celebra revistă de cuvinte încrucişate pe care o cumpărau toţi românii pe vremuri, Rebusul, îşi are originile în localitatea lor.
„Integramele sunt de import, la Pietrari există Rebus. De ce există Rebus, pentru că la Pietrari s-a născut Nicolae Popescu – Rebus, un prieten cu care îmi face plăcere să mă laud, nimeni altul decât creatorul jocului românesc de cuvinte încrucişate şi fondatorul revistei care îi poartă numele. Pentru că aşa e, porecla lui Nicolae Popescu s-a transformat în nume”, spune Ion Soare.
De profesie filolog, a urmat şi doi ani de Teologie. Rebus a fost publicist, rebusist de talie naţională, prozator, animator cultural-artistic.
Este întemeietorul mişcării rebusiste din România, cu performanţe de nivel european în domeniu şi are meritul de a fi introdus rebusismul în şcoli, ca mijloc eficient de învăţare prin joc. A fost redactor la revista ” Realitatea ilustrată” şi la ziarele „Dimineaţa” şi „Adevărul”. A fondat şi a condus revista ‘Rebus’ (seria veche,1931-1939). După război, a revenit în judeţul Vâlcea şi a intrat ca învăţător la şcoala din comuna natală (din 1948 până la pensionare), unde a depus o bogată activitate pe tărâm cultural (teatru şcolar, cor etc.), obţinând numeroase premii.
Întemeietorul rebusismului românesc mărturisea că a conceput, de la bun început, rebusismul nu ca un scop în sine, ca o pură distracţie şi argumenta, afirmând crezul pedagogic care l-a călăuzit şi la catedră. Rebus spunea că pe elev nu trebuie să-l plictisească noţiunile care i se transmit, oricât de grele sau seci ar fi acestea. Dacă metodele şi limbajul dascălului sunt cele mai potrivite şi mai atractive, şcolarul va învăţa de plăcere. Învăţătura ca joacă sau jocul-învăţare , iată cheia reuşitei în educaţie. Aşa încât putem aprecia că N. Gh. Popescu-Rebus a tras (după propria-i expresie) nu numai o brazdă în publicistica românească, dar a dăruit culturii româneşti un cărturar de vază”, spune Soare.
„Aşa a devenit Nicolae Popescu o celebritate în gazetăria interbelică din capitală. S-a încheiat concursul şi l-au rugat să mai facă, iar el a spus că poate să facă două – trei într-un an. Au fost de acord, la Crăciun a făcut iar un concurs, apoi la Paşte a schimbat ceva, propunând careul. Aşa s-a născut careul de cuvinte încrucişate cu teme originale. După doi ani, în 1931, a fost din nou chemat de directorul marii edituri, care i-a arătat ziarul Universul, concurenţa. Scoseseră o mică broşură cu fel de fel de enigme. Directorul i-a cerut să facă şi el o revistă cu enigme. Şi Popescu a făcut-o. Una care nu se mai făcuse nicăieri, nici în străinătate, foarte originală, cu rubrici diverse. Toate categoriile de noţiuni şi-au găsit locul pe acolo, prin fel de fel de careuri, enigme şi altele. Popescu a prezentat-o conducerii cu titlul de Enigma. Dar directorul s-a uitat la el şi i-a spus sec. Nu, se va numi Rebus. Şi uite aşa, porecla, pseudonimul lui Popescu, a devenit nume de revistă”.
Nicolae Popescu a condus revista opt ani şi jumătate, până a început războiul. Apoi s-a retras la Vâlcea şi, deşi a fost rechemat la Bucureşti de noile autorităţi comuniste pentru a conduce din nou revista, a refuzat, preferând să rămână profesor la şcoala din Pietrari şi ulterior la Râmnicu Vâlcea.
„A fost un mare om, un bun prieten, un dascăl de excepţie. A condus corul şcolii din Pietrari, a urmat conservatorul, a fost bun prieten cu Tudor Arghezi, au scris împreună o pagină celebră din istoria culturii şi spiritualităţii româneşti. Era vorba despre opusul comun „Cuvinte potrivite şi … încrucişate”. Rebus nu trebuie uitat, pentru că nu sunt cuvinte mari dacă spunem că celebrul careu care îi poartă numele este deja patrimoniu naţional. Şi cred că trebuie întreprinse demersuri pentru a aşeza careul lui Rebus la un loc de cinste în zestrea noastră naţională”, conchide prof. Soare.
Crina Popescu – bibliotecarul comunei Pietrari, jud. Vâlcea: „Un geniu puţin înţeles ca şi multe alte genii din literatura noastră, din istoria noastră.”
Adrian Veţeleanu – profesor: „Când am învăţat Rapsodia I-a de George Enescu, la muzică, dânsul ne-a făcut un rebus, pe tablă. Cu anumite cuvinte din strofele cântecului. Şi anumite litere. Şi pe verticală a ieşit Enescu! Nu ştiam noi atunci de rebus. Nu ştiam. Dar faptul că să nu ne plictisim în timpul orei, crea pe moment. Care era foarte atractiv pentru noi. Erau nişte lecţii de neuitat.”
Constantin Mereşescu – fost dascăl al şcolii din Pietrari, Vâlcea: „A aplicat la clasă rebusul! Adică, pe o anume temă se făcea un careu de zece pe zece şi fie le dădea câteva litere de orientare, sau se puneau întrebările respective, şi elevii, pe baza cunoştinţelor pe care le aveau, trebuia să dezlege respectivul careu.”
Ar fi minunat , dupa parerea mea, ca ulița Manta din localitate să poarte în viitor numele lui Nicolae Popescu Rebus. Ceea ce cred că se va întâmpla datorită și faptului că domnul primar Nicolae Moraru se străduiește, pe lângă alte multe proiecte, să realizeze acest lucru!
Corina Enache
