În anul 2000, când încă mai bâjbâiam prin meandrele concretului – vezi Ion Iliescu – , obosiți de modesta și originala noastră democrație, scriitorul și filozoful Gabriel Liiceanu cinstea orașul în care s-a născut cu o librărie. În același timp, îl cinstea pe vâlceanul scriitor, dizident și jurnalist al Europei Libere, dând librăriei numele Virgil Ierunca. Un gest, prin urmare, luminat de credința că numai cartea te scoate din întuneric și obscurantism. Librăria este așezată cum nu se poate mai inspirat, într-o geografie spirituală, aș spune, între vechile și marile licee ale Râmnicului, „Alexandru Lahovari” și „Mircea cel Bătrân”. Sunt un prieten al librăriei, ca mulți râmniceni, fie ei liceeni adolescentini, tineri care au început să pună întrebări vieții, oameni maturi sau ajunși la vârsta senectuții. Bucuria mare, însă, o simți când vezi mișunând printre cărți copii de gimnaziu sau copii care abia acum învață cititul, ținându-se de mâinile părinților. Acum se formează imaginea cărții și-l va însoți pe copil toată viața. Ce poate fi mai convingător că în lume este pace și ce poate fi mai seducător decât să nutrești speranța că viitorul crește în minți luminate de carte.
Actul de înființare a librăriei este semnat, la vremea lui 2000, de inginerul Sorin Zamfirescu, primarul de atunci al Râmnicului, în egală măsură iubitor de carte și cultură, și Gabriel Liiceanu. Traian Sabău, primarul ce i-a urmat, a întărit contractul, nicicum să pună gând rău librăriei. La acel act de naștere au preamărit cartea și instituția cărții oameni de carte, precum academicianul și mare critic Nicolae Manolescu, scriitorul Doru Moțoc, profesorul Mihai Moldoveanu.
Nu-mi amintesc ca o librărie, nici în cele mai obscure vremuri, să fi făcut rău unui muritor, fie el ființă cugetătoare sau biet șoricel ce se înfruptă, necugetatul, dintr-un cotor sau o copertă, când liniștea se lasă peste lumea cărților. Și, atunci, ce ai cu librăria, Mircia Gutău?! Ce rațiuni te călăuzesc spre acest demers funest?! Cum să scoți librăria din oraș când așa danie nu s-a făcut niciunui oraș al Olteniei, nici măcar Craiovei banilor, oraș formator de profesii intelectuale?! Nu vorbesc aici despre Olguța cea Vasilescu sau de Manda Interlopul, de bună seamă. Mă ia cu frig și îmi face cu ochiul Orwell.
La sfârșitul anului trecut, când expira contractul de cinci ani, Humanitas cerea un nou angajament contractual, pe care Mircia Gutău îl refuză, dar, cum peste șapte luni veneau alegerile, iar telefoanele interogative începuseră deja să-l alarmeze, își face un serviciu și prelungește contractul cu doar șapte luni, adică exact cât să treacă alegerile. Deh, omul își făcuse o socoteală cam câte voturi ar pierde la scrutinul din mai sau iunie. Cum alegerile s-au pandemizat și ele, nemaiținându-se la soroc, domnul Mircia Gutău este nevoit, din aceleași motive (pierdere de voturi și un posibil protest al cititorului de carte în fața primăriei) să mai prelungească înțelegerea contractuală cu alte patru luni, tot exact până după alegeri. Și aici domnul Gutău a fost fără echivoc: peste patru luni, plecați! Ca să fie sigur că porunca este de neîntors, jupânul de la Primărie trece hotărârea prin Consiliul Local.
Moldova din care vine domnul Gutău a dat scriitori, artiști plastici și muzicieni de primă mărime și, atunci, sunt îndreptățit să întreb: unde și când și-a pierdut busola bunului simț moldovenesc inginerul-primar? Ce-ar gândi, dacă ar mai trăi, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, ori Labiș? Ca să nu-i pomenesc și pe marii cronicari, Ureche, Costin, Neculce. Prin urmare, întrebarea stăruie, așteptând un răspuns.
La răspunsuri ajungi ori pe cale carteziană, ori ascultându-i pe alții. Iar alții, chiar din apropierea lui, spun că spațiul va fi oferit, imediat ce se va elibera, Partidului Ecologist Român, în spatele căruia se află chiar Mircia Gutău. Sigur că locul unde a domnit cartea trebuie ecologizat, dacă nu cumva chiar exorcizat, pentru că – nu-i așa? – ispita cărții întunecă mințile și răzvrătește sufletele. Vreau să închei această „Primă vorbă” păstrându-mi speranța, sau măcar imaginându-mi cum Mircia Gutău se umple de regret pentru atitudinea ostilă față de carte și, până la alegeri, va oferi orașului un semn din mila măriei sale, considerând ca normală prelungirea contractului cu încă cinci ani.
Domnule Mircia Gutău, funcția pe care o dețineți este vremelnică și devine tot mai vremelnică. Nu și cartea! Să fie acest articol – cu siguranță, nu singurul, doar primul – și un semnal pentru cititorul de carte. Voi dezvolta subiectul și pe Facebook! O fac din dragoste pentru carte și din mare dragoste pentru cei care iubesc cartea.
Traian Dobrinescu
