Comunicat de presă: Cât de josnic poţi fi, Traian Dobrinescu?!

600 0

De pe un cont de Facebook ”de campanie”, penelistul Traian Dobrinescu lansează, cu o josnicie pe care chiar nu o aşteptam de la el, minciuna că aş intenţiona să scot din oraş reputata Librărie ”Humanitas” din dorinţa de a oferi spaţiul respectiv Partidului Ecologist Român. Singura ”dovadă” invocată a acestei intenţii este aceea că actualul contract între Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Librăria ”Humanitas”, care expiră la 31 decembrie anul curent, nu a fost încă prelungit.

Astfel, faptul că am considerat potrivit ca decizia prelungirii acestui contract (evident, la propunerea conducerii Primăriei municipiului) să revină viitorului Legislativ ce se va constitui după alegerile locale de săptămâna viitoare devine dovada clară că vreau să scot Librăria ”Humanitas” din oraş. Iar ca minciuna să fie şi mai gogonată, se lansează, pe alte canale, acelaşi tip de zvonuri şi despre Galeriile ”Artex” ale Uniunii Artiştilor Plastici, care ar urma, chipurile, să împărtăşească aceeaşi soartă.

Traian Dobrinescu, îmi este silă, dar şi milă, în acelaşi timp, când văd cât de jos te-ai putut coborî în dorinţa ta de a face pe plac PNL-ului şi candidaţilor săi. Poate crezi că aşa vei câştiga puncte pentru o viitoare poziţie pe listele partidului la alegerile parlamentare? Cu astfel de miniciuni ordinare?

Pentru a nu-ţi mai prelungi agonia, te anuţ – şi anunţ public, pe această cale – că imediat după validarea mea ca primar al Râmnicului pentru încă un mandat, voi propune viitorului Consiliu Local prelungirea contractelor de folosinţă a spaţiilor atât pentru Librăria ”Humanitas”, cât şi pentru Galeriile ”Artex”.

Am sprijinit cultura în numeroase acţiuni de-a lungul mandatului ce se apropie de final. Festivalul Filmului European a venit în premieră la Râmnic – în două ediţii – ca urmare a demersurilor constante pe care le-am făcut la Institutul Cultural Român. Râmnicu Vâlcea a găzduit pentru prima dată o Gală a Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România. Ediţiile Festivalului de Teatru ”Ariel InterFest” au adus la Râmnic trupe de prestigiu din întreaga lume, iar Festivalul de muzică cultă ”Tinere Talente” a reprezentat o rampă de lansare pentru prestigioşi muzicieni din întreaga ţară; ambele evenimente finanţate integral de către Primărie. Oameni de cultură de excepţie precum Constantin Chiriac, directorul Festivalului de Teatru de la Sibiu, sau Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, au primit titlul de Cetăţean de Onoare în acest mandat. Râmnicul s-a îmbogăţit în ultimii patru ani cu repere culturale solide, precum cele două galerii de artă din pasajul subteran Cozia, administrate de artiştii vâlceni, cu două biblioteci stradale în centru şi în Ostroveni în baza unui proiect cu Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”, cu galeria de panouri pictate cu imagini din vechiul Râmnic de lângă Podul Carol, lucrare demnă de Cartea Recordurilor, sau cu un remarcabil bust al domnitorului Mircea cel Bătrân realizat în cinstea celor 100 de ani împliniţi de Colegiul care îi poartă numele. Cât despre multiplele succese pe plan local şi naţional ale celor două instituţii de cultură finanţate de bugetul local – Teatrul Municipal ”Ariel” şi Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – nu am suficient spaţiu să le menţionez.

Şi vă promit că şi în mandatul pe care îl voi câştiga după alegerile din 27 septembrie voi continua acelaşi demers de sprijinire a actului cultural de calitate. Indiferent ce minciuni lansează unii şi alţii, disperaţi că în urma unei campanii bazată pe calomnie, ură şi murdărirea a tot ce este frumos, nu au avut câştigul aşteptat.

Mircia GUTĂU,

Primar

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *