În plimbările mele prin județ într-o altă zi însorită de septembrie, am descoperit un loc minunat, înfrumusețat de peisajul înconjurător și de florile deosebite și îngrijite cu dragoste, admirate aici. Puritate, armonie, liniște, am găsit și care au reușit să ne deconecteze într-adevăr de la grabă și grijile de zi cu zi.
Am trăit parcă, din nou, un vis frumos… Din mare plăcere și curiozitate, de abia am așteptat să ne informăm despre locul acesta încărcat de istorie.
Ctitoria Sfântului Constantin de la Mamu
Ctitorie de seamă a Sfântului Constantin Brâncoveanu este Mănăstirea Mamu din satul Lungeşti, judeţul Vâlcea. Biserica a fost clădită pe locul unui aşezământ vechi din lemn ridicat de mama sa, jupâneasa Stanca, pentru pomenirea soţului ei, Papa Brâncoveanu, tatăl domnitorului. În timpul unei vizite făcute în anul 1695 la moşia sa din Mamul, Constantin Brâncoveanu a fost impresionat de starea de deteriorare a ctitoriei mamei sale. A refăcut într-un timp foarte scurt această mănăstire pe care a sfinţit-o la 1 august 1696, aşa cum se arată în pisania de la intrarea în biserică, pictura fiind terminată în anul 1699, de praznicul Naşterii Maicii Domnului.
Prin atitudinea sa de echilibru faţă de evenimentele politice ale timpului său, Sfântul Constantin Brâncoveanu a reuşit să realizeze o remarcabilă operă culturală, fiind un susţinător evlavios al Bisericii noastre Ortodoxe. Credinţa în Dumnezeu, mijloacele materiale de care dispunea şi preocuparea sa pentru cultură şi artă au avut ca urmare ridicarea complexului de la Mănăstirea Hurezi-Vâlcea şi a altor numeroase ctitorii monumentale, precum Mănăstirea Mamu.
Capacitatea creatoare a domnitorului Constantin Brâncoveanu a dat naştere unui fenomen specific epocii sale, şi anume actul de ctitorire, de cultură şi de artă, care nu mai rămâne un privilegiu specific domnitorului şi al boierilor, ci devine un drept mai larg, la care au acces şi clasele mijlocii. Istoricii au identificat 240 de ctitorii realizate în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu de domnitor, de boieri, de oameni ai Bisericii, de târgoveţi şi de comunităţile rurale (cf. Voica Puşcaşu, Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Moldova şi Ţara Românească până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, 2001, p. 597-598).
Înconjurate de flori multicolore, zidurile vechi ale mănăstirii , păstrate pentru încântarea vizitatorilor ne poartă în lumea de demult a tuturor ce-și găseau alinarea sufletului pe meleaguri vâlcene.
Recomandăm cu căldură să vizitați acest locaș monahal din sudul județului nostru, loc mai izolat dar care merită văzut.
Corina Enache
