Nu votez, că și așa nu se schimbă nimic!

663 0

„Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic“ – nu este doar un citat frumos, este o realitate.
Numărul celor care nu votează influenţează direct scorul fiecărui partid. Nu poţi influenţa viaţa politică, nu poţi schimba nimic în jurul tău dacă nu votezi.Nu poţi sta cu mâinile încrucişate, aşteptând ca altcineva să facă ordine în jurul tău.

Votând, ai ocazia să îi sprijini pe cei în care crezi.

Votul tău contează şi numai dacă mergi la urne ai dreptul să critici rezultatul.

Dacă nu votezi, eşti responsabil pentru viitor exact în aceeaşi măsură în care este responsabil şi cel care votează, diferenţa este că votul lui contează, tu eşti…nimeni.

Ne-am resemnat dând şpăgi, pentru că altfel suntem ignoraţi, ne-am resemnat după ce oameni dragi ne-au murit în spitale din cauza condiţiilor mizerabile, ne-am resemnat văzând copiii care nu au acces la educaţie, ne-am resemnat cu sărăcia, ne-am resemnat să plece oamenii, din oraș sau din țară, în căutarea unui trai mai bun.

Ne-am resemnat cu politicieni corupţi, impostori care ne sfidează, fără ruşine sau remuşcare.

„Oricum, oamenii buni nu au şanse şi nu se schimbă nimic“, auzi în jur.  Dar tu decizi şansele!

Fără votul tău, pentru tine vor ajunge să decidă aceiaşi oameni care au ajuns în politică printr-un sistem de relaţii şi cumetrii, prin furt şi parvenitism.

Votează! Votul tău contează!

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *