O veste bună, cu sens de poveste adevărată, și o veste proastă, după meciul de la Moscova.
În anul de grație 1998, zice povestea, când Roberto Carlos și Rivaldo pierdeau finala CM de fotbal, Municipios do Capinzal, orășel din imensitatea Brazilei, pierdea la apel una dintre cele 9,935 femei care-l locuiau și pe care probabil că le slăvea, măcar în perspectiva Carnavalului. Chana Franciela Masson de Souza, portăriță de handbal, plecase în Europa pe când abia străbătuse vârsta majoratului, probabil pentru glorie, cu siguranță pentru o soartă mai bună. Și-a luat zborul precum pasărea Chester, cea care vine tocmai de la Polul Nord în Capinzal ca să înnobileze, alături de castane portugheze, cina de pe mesele brazilienilor din preajma sărbătorilor. Plecase ca prima jucătoare braziliană care juca într-o echipă străină, încredințată că ” prin luptă, depășire, dăruire și efort, voi ajunge acolo unde nimeni nu a putut ajunge ”. În Spania se simte ca acasă, aerul cald, limbă vorbită apropiată de a ei, iar banii buni pentru acele vremuri. După patru ani, schimbă aerul cald de la Ribarroja cu răceala nordului și se consacră definitiv în Danemarca, determinând televiziunea națională să-i dedice un reportaj în prime-time, fapt total neobișnuit pentru sobrii oameni ai locului. Poarta naționalei Brazilei îi devine a doua casă, joacă la patru Olimpiade, iar excelența-i este răsplătită la Campionatul Mondial, fiind desemnată cea mai bună. Anii trec, dar retragerea nu-i niciodată o opțiune pentru această admirabilă sportivă care-și simplifică evoluția într-o unică esențială frază : ” Am învățat o mulțime de lucruri, prin care, cu credință, smerenie, putere, am putut să ajung acolo unde am vrut. Și toate acestea înseamnă începutul unei cărți nesfârșite”.
În anul de grație 2020, la 41 de ani, Chana Franciela Masson de Souza este parte dintr-un ciudat proiect moscovit și doar coafura o trădează. În rest, strigătele-i motivante biciuie în continuare colegele, iar paradele ei ne spun că oasele de Capinzal nu îmbătrânesc vreodată. Face 40% procentaj împotriva Vâlcii, iar cartea-și mai întoarce o filă.
Vestea proastă este că KGB-ul încă există și le-a făcut lobotomie în somn cetățencelor Glibko și Fernandez, astfel încât acestea au uitat că, de obicei, se ocupă cu handbalul.
Gabriel Săndulescu
