VIDEO Curierul de Râmnic | Cum au câștigat liberalii doamnei Banu toate alegerile din Vâlcea. Prima victimă, fostul primar Mircia Gutău

2376 0

Vă vine să credeți ori ba, liberalii vâlceni au luat totul, la aceste alegeri locale. Au demonstrat că sunt un partid puternic și s-au plasat cel mai bine, în perspectiva alegerilor generale, de peste două luni. Dacă lucrurile vor sta așa, și liberalii vor acționa conform principiului keep the good work, estimăm un procent de peste 40%, pentru liberali, la parlamentarele din decembrie.

De data aceasta, au fost conduși spre victorie și de o femeie, notărița Claudia Banu care, împreună cu versatul Cristian Buican și nou-venitul, Virgil Pîrvulescu, alături de o echipă de oameni tineri și de lupii bătrâni din PNL, au gândit strategic și pe termen lung. Nu a mai fost vorba, ca altădată, de sinecurile acordate unor vechi yesmani peneliști. Cred că Banu și Părvulescu, susținuți de Buican, au adus garnitura de oameni tineri, care au concurat pe listele de la municipiu. Au ieșit 9, iar eu le-am zis cei nouă pentru eternitate, care vor scoate Vâlcea din autarhie și o vor duce în Europa. Ei vor deschide și Orașul și județul Vâlcea.

Spre deosebire de alte femei puternice din Vâlcea, gen doamna Tudor, doamna Gutău, care fac politica din spatele draperiilor, Claudia Banu a ieșit la luptă. Temătoare, într-o lume a falusurilor vâlcene, delicată și sclipitor de deșteaptă, a propus și a impus o garnitură de oameni tineri, diferiți, care vin, parcă, dintr-o altă lume, dintr-o Europă, pe care ne-o dorim, la noi acasă. Nu a contat că oamenii nu fuseseră membri PNL, că fuseseră excluși din USR-ce eroare a familiei Gheorghiu-a contat doar valoarea individuală, istoria muncii lor și dorința de se angrena într-o luptă, în care păreau perdanți înainte de a începe.

Pe lista de la municipiu sunt mulți, au reușit doar nouă, mai mulți decât consilierii PER sau PSD, luați separat. 9 față de 12, câți are ridicola Alianță a binelui, pe care eu em redenumit-o secta sinucigașă AB, care a distrus, pentru multă vreme, imaginea celui mai iubit și mai votat partid din Vâlcea, PSD. Cîlea se răsucește în mormânt și nu mai e mult până se va năpusti, trecând de doamna Flori, peste Constantin Rădulescu, în biroul său, plin de icoane. Eu știu și ce îi va spune. În primul rând, se va referi la zecile de icoane și de candele din birou, cam așa: « auzițí, domnu’ Rădulescu, dați jos prostiile astea, suntem într-o instituție publică, în orașul nostru nu suntem numai ortodocși, hai să nu facem Partidul de râs. Acolo, de unde vin eu, nu sunt icoane d’astea, de le puneți peste tot, nici sfinți » După care va urma cea mai tare săpuneală din istoria locală, la finalul căreia Cîlea îi va cere lui CR (cere ?, ce chestie…) să demisioneze și să plece din Partid.

Au fost zilele astrale ale Râmnicului. Când nimeni nu mai credea, au apărut cei nouă consilieri, care l-au lăsat fără aer, atăt pe fostul primar Mircia Gutău, cât și pe cei din Alianța binelui, cu b mic.  Fără consilieri, victoria chinuită a lui Mircia Gutău, cu doar câteva mii de voturi înaintea unui ilustru necunoscut, Părvulescu, Gutău nu va putea performa, în nici una din direcțiile trecute, dragi inimii lui. Împeună cu consilierii USR-PLUS, liberalii au majoritatea în Parlamentul local, iar echipa executivă a Primăriei va fi, ședință de ședință, preș, la picioarele lor. Sau așa, executivul Primăriei va sta în poziție de drepți și va trebui să asculte de ordinul consilierilor. Vor avea mâiinile legate, la figurat, zic. Veți zice că pot fi cumpărați. Nu cred, dacă vor cârti, li se va retrage sprijinul politic acelor consilieri, care nu își iau rolul în serios, vor fi înlocuiți sau li se va retrage sprijinul politic.

Așadar, nu vor putea fi cumpărați, la bucată, unul câte unul, în funcție de miza ședinței.

Rămâne de văzut dacă s-ar putea cumpăra cei câțIva consilieri ai USR-PLUS din subordinea lui Gheorghiu. Dacă va fi așa, se va confirma zvonul potrivit căruia Gheorghiu ar fi fost cumpărat cu mulți bani verzi, care ar fi justificat ambiția lui de a candida, în ciuda propunerii PNL de a se retrage. Acum se vede că încăpățânarea lui Gheorghiu este chiar cheia marilor succese, pentru o posiblilă alianță cu PNL, în Consiliul Local. Nu am crezut o clipă că acest băiat, care are un instinct de conservare supradimensionat, ar fi fost în stare de așa ceva. E limitat politic, pentru că e limitat intelectual, e prea tânăr, nu are experiență de viață, nu prea știe să cunoască oamenii și a făcut mai multă politică, decât a învățat. Apropo de oameni, de cei peste 40 de așa ziși reformatori, dați afară din USR, familia Gheorghiu va trebui să afle că, împreună cu ei, ar fi luat scorul liberalilor de azi, poate chiar Primăria.

Gheorghiu a preferat să fie fruntaș în satul său și a ajuns codaș la oraș, dar, atenție, slaba performanță a partidului îi amenință poziția de lider. Barna știe exact cum stau lucrurile la Vâlcea și, potrivit principiilor pragmatismului și eficienței, promovate de conducerea USR, ar putea fi zburat din funcție, în orice clipă.

Gheorghiu nu mai are decât o șansă, să se reabiliteze, să facă o Alianță de dreapta, în CL, cu liberalii, de fapt, cu o parte dintre foștii colegi de partid. Pentru că nu e prost, ci doar prost sfătuit, de un fost deontolog de casă al PSD, repezit, gângav și necitit-voi reveni la Liviu Popescu, Gheorghiu vede și el cum a câștigat Nicușor Dan, la București. PNL este singura lui șansă de a se rebrendui și de a demonstra că nu este corupt, că nu a luat bani de la Alianța Binelui.

In acest scenariu, Mircia Gutău este fostul primar al municipiului Râmncu Vâlcea. Supus discursurilor unor consilieri tineri, cu altă viziune despre lume și viață, care vin din viitor, din lumea copiilor săi, estimez că Mircia Gutău va claca psihic. Era să o pățească în ultimele zile de campanie, când cu presupusa bătaie a activistului PNL. Gutău, îl cunosc bine, este labil, pentru că e, esențialmente, un om bun, care nu e în stare să taie o găină. Autoritarismul absolut, postura de mascul Alfa, nu sunt decât poza unui om cuminte, la origini. Când va ajunge la mâna consilierilor PNL, cănd nu se va mai putea înălța la cer, precum ICAR, când i se vor topi aripile, Mircia va renunța. Nu a făcut-o la timp, nu s-a retras, ca toți sportivii, în glorie, o va face, scâșnind, din dinți. A văzut acum, cum jumătate din orașul care a votat a ținut cu el, iar cealaltă jumătate, a fost contra lui. Cum intelectualii l-au sfidat. L-am văzut, într-o secvență, spunea ‘’ I-am zdrobit !’’. Pe cine ai zdrobit, Mircia? Pentru cealaltă jumătate din oraș, nu ești primar? Ești doar primarul perpesede? Nu realizezi că acest viciu de comportament, nu îți face cinste? Mariana nu îți spune, copiii? Apropiații din partid, Costi? Nimeni nu are curajul să condamne acest limbaj, de-a dreptul, huliganic?

O vor face consilierii PNL-USR și la Vâlcea se vor face noi alegeri pentru funcția de primar.

PER și PSD vor pierde, fără Gutău, chiar tot. Bun rău, cum a fost, Gutău a știut să fie lider. Intrat fără să vrea în capcana PNL-USR, nu va avea altă soluție decât retragerea onorabilă. Va abandona tot, își va negocia libertatea, va lăsa și echipe de handbal și giratorii și blocuri. Va înțelege, în sfârșit, că nu mai trebuia să întindă coarda, după ce a demonstrat, odată ieșit din necaz, cum zice el, că poate fi un primar excepțional, dar doar pentru unii. Vorba lui, dintr-un interviu de după gratii, nu poți să mulțumești pe toată lumea. De ce s-a lăcomit, la încă un mandat? Doar Cel de Sus știe.

Stau și mă minunez, în Grădina Maicii Domnului, unde cred că stă pitit însuși Bunul Dumnezeu, cum de poate El fi atât de Înțelept și cum face, de le aranjează, El, pe toate? Pe toate, fraților! Cum zicea săracul nea Gheorghe, noi suntem nimic, praf în vânt! El e Începutul, dar și Sfârșitul! (Va urma)

Acest material este un pamflet și trebuie citit ca atare.

Articole asemănătoare

1 comentariu

  1. Este de departe cel mai bun, cel mai
    lucid, cel mai necumpârat, cel mai cumpâtat, cel mai cu
    bun-simț și cel mai interesant ziarist
    al Vâlcii!

    Data viitoare o sâ vâ spun și de ce.

    Reply

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *