1 Octombrie. Ziua Internațională a Cafelei

617 0

Prima atestare a consumului de cafea apare la sfârșitul secolului al XV-lea, când muftiul Aden-ului a introdus pentru prima oară cafeaua în Peninsula Arabia, din zona munților Abisiniei; de fapt, se spune că la sfârșitul secolului al XV-lea, deja în Arabia se începuse consumul de cafea.

În perioada în care Țările Române au fost sub influență otomană multe obiceiuri ale acestora au fost preluate: moda vestimentară, obiceiurile alimentare, și bineînțeles, cafeaua și moda băutului de cafea, care poate fi considerată un soi de loisir al oamenilor din vremea respectivă.

Prima cafenea din București apare atestată documentar în anul 1667, în vremea domnului Radu Leon (1664 – 1669), ca fiind proprietatea lui Kara Hamie, fost ienicer în garda sultanului, și se afla în centrul orașului, aproape de Hanul Șerban Vodă.

Ziua internațională a cafelei a fost sărbătorită pentru prima oară pe 1 octombrie 2015, la Milano. Această zi celebrează importanța cafelei, dar își dorește să îi aducă în centrul atenției și pe cei care se ocupă de cultivarea, prăjirea sau prepararea cafelei. Astfel, ziua internațională a cafelei vorbește despre întreg procesul de producere al acestei băuturi, de la momentul în care aceasta este cultivată de către fermieri și până când ajunge la consumator.

Cercetările în domeniu arată că, la nivel mondial, în fiecare zi sunt consumate aproximativ 3 miliarde de căni de cafea, iar numărul persoanelor care își doresc să se bucure de gustul amărui al cafelei este în continuă creștere.

Pe lângă gustul aromat și capacitatea cafelei de a oferi organismului un plus de energie, această băutură are o mulțime de alte beneficii. De ziua internațională a cafelei este foarte important ca proprietățile acesteia să fie evidențiate.

Cafeaua poate stimula metabolismul, ducând astfel la pierderea kilogramelor în plus, iar acest lucru se întâmplă datorită cofeinei. Un alt beneficiu al cafelei este stimularea sistemului nervos. Aceasta duce la creșterea nivelului de adrenalină din organism și îl pregătește pe acesta pentru efortul fizic intens, îmbunătățind astfel performanța fizică cu 11-12%. Din acest motiv, cafeaua este recomandată cu jumătate de oră înainte de a face sport.

Consumată în mod constant, cafeaua poate reduce riscul de a dezvolta boli ca Alzheimer, Parkinson, cancer, dar protejează în egală măsură și ficatul, îmbunătățind funcționarea acestuia.

Mai mult decât atât, cercetătorii spun că o cană de cafea poate ține depresia la distanță, făcându-i pe oameni fericiți.

Corina Enache

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *