În drumul nostru printre amintiri poposim pentru un moment la Episcopia Râmnicului, locul unde și în vremuri întunecate vâlcenii primeau lumină.
Episcopul Mihai II ar fi construit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea o biserică cu hramul Sf. Nicolae, la poalele dealului Capela, în genul vechii Mitropolii de la Târgoviște.
“ În 1737, cu ocazia războiului dintre turci și austrieci, întreaga Episcopie, cu casele de prin prejur a ars complet, incendiată de turci. Rezidită de episcopul Climent 1735-1749, este din nou nimicită până la temelii, cu toate așezămintele sale, în ziua de 7 aprilie 1847 de un incendiu năpraznic, cu care ocazie a căzut pradă flăcărilor o jumătate de oraș. A fost rezidită din nou în întregime, cu toate dependințele, în 1850 de episcopul Calinic, în timpul lui Barbu Știrbei.
Clădirea solidă, pe o suprafață de 416 mp, cu trei turle, e simplă în afară.
Uși frumos sculptate te conduc în interior unde, prin vitraliuri de preț se proiectează o lumină blândă, plăcută.
Tâmpla înaltă, frumoasă, bogat poleită, e la rându-i o măiastră sculptură în lemn de tei. Pictura de GheorgheTăttărescu.
În pronaos pe pereți, epitafe vechi de mult preț.
Intrarea în parcul Episcopiei se face pe o alee străjuită de brazi tineri, la capătul căreia își înalță în stânga prisma albă pătrată clopotnița.
Parcul vast, 10,5 ha, se întinde în latura apuseană și nordică. Poteci discrete te strecoară în poienițe cu flori, printre plantații și boschete, ridicându-te lin pe o movilă unde stă de veghe o cruce de piatră înaltă de 3 m. Instripția în slavonă arată că a fost așezată acolo de Vv. Constantin Șerban în 1656, cu blagoslovenia episcopului Dionisie, întru rugăciunea și lauda Sf. Părinte Nicolae, patronul Episcopiei.
În partea de nord a catedralei se află palatul episcopal.
…
Râmnicul Vâlcii nu își trădează tradițiile și nu se desparte de ale sale.”
Fragment din Monografia-ghid “ RÂMNICU-VÂLCII- loc de amintiri și recreiere”– Pr. Constantin Grigore, 1944
