BULETIN INFORMATIV
În ultimele 48 de ore, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea a 30 de situaţii de urgenţă.
Echipajele au intervenit pentru: nouă traumatisme, două accidente, 19 diverse afecțiuni medicale.
După acordarea primului ajutor calificat, toți pacienții au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.
Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 11.10.2020 în localitatea Budești, sat Budești pentru asanarea teritoriului de muniție rămasă neexplodată în urma găsirii unei grenade de mână.
Aceasta avea încărcătură explozivă și prezenta pericol de detonare accidentală, dacă ar fi fost lovită. După verificarea zonei cu detectorul de metale, aceasta a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță pentru a fi distrusă într-un poligon special amenajat.
În cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate, trebuie respectate o serie de măsuri de prevenire a unor situaţii nedorite :
– Nu trebuie folosite ca obiecte de joacă!
– Nu trebuie mișcate!
– Nu trebuie atinse!
– Nu trebuie lovite !
– Nu trebuie detonate focosul sau alte elemente componente!
– În zonele unde se presupune că ar exista muniţie neexplodată, nu trebuie executate săpături, și nu trebuie aprins focul iar circulaţia oamenilor şi animalelor în apropiere trebuie restricționată;
În cazul în care sunt descoperite elemente de muniţie, trebuie anunțată de urgentă POLITIA, PRIMĂRIA sau INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL JUDEŢULUI VÂLCEA la telefon 112 sau 0250.742.802, pentru a înlăturarea unei detonări accidentale.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice